Merci că nu e bine
Da, frate. Am ajuns să spun “mulțumesc” că nu mi-e bine.
Multumesc pe rând:
– nopților albe, încrâncenate, cu cearcăne și palpitații de inimă, somnului care mă pune la pământ și mă face să încurc toate datele la muncă, durerii de cap, de oase, de mușchi și de ochi, amețelii și stării de rău permanente precedente nopții de nesomn.
– zilelor sfinte fără bani în buzunar, pe card sau în portofel, stomacului potolit cu un covrig, apei de la birou și zilelor de naștere ale colegilor darnici de inimă și dătători de pizza și alte de-ale gurii
– stresului responsabil de consumul nervilor, de grețuri, de neliniște și gânduri răsturnătoare de situații, creatorul irascibilității, al certurilor și al energiei negative
– zilelor dificile în care am stat la pat, mi-a fost rău, am vomitat și am crezut că mor, atunci când durerile fizice insuportabile nu mă lăsau să apreciez dacă e zi sau noapte, dacă mâncarea are sau nu are gust sau dacă vorbele celorlalți ajungeau sau nu în capul meu, fără să mă zgârie sau să mă deranjeze
– țigărilor puse în gură, fumului care mi-a ajuns în plămâni și mi-a zbârlit creierul, nicotinei cu miros perfect, vindecătoare de emoții și stres, aducătoare de idei și de oameni
– timidității exagerate, naivității crescute, tăcerii, atacurilor asumate și piedicilor puse
– dezamăgirii
– absolut și cu tărie, tuturor erorilor de orice fel și eșecurilor personale, în dragoste și carieră
Mă bucur că au existat, că poate or să mai fie. Datorită lor viața este cu mult mai încântătoare.
Unde mergem, tati?
Am momente de maximă inspirație, îmi vin 3 articole dintrodată în cap. Și când mă apuc de scris, lipsă. Și încep să scriu din amintiri, “hm, ce ziceam că scriu, ah da, și ce mai era, hm, am uitat tot”. Din cele 3 articole, am ramas în minte doar cu unul singur. O recenzie de carte. Fournier povestește într-o carte despre ce trăiește în viața sa reală, cum că e căsătorit, că își dorea copii, cum că a ramas soția gravidă, apoi realizează că primul copil este anormal, culmea, culmilor și al doilea are aceleași probleme de coordonare, motorii, psihice, etc. Mi-a plăcut descrierea lui, felul cum a radiografiat acest aspect într-o carte inspirată din fapte reale, cum s-ar zice. A fost dur pe alocuri, cum ar zice o femeie. Spre exemplu, își imagina cum ar fi să își scoată copiii la cerșit, așa cu saliva pe afara și mișcările necontrolate, iar atunci când nu-i găsea în cameră, făcea glume pe seama bonei cum că i-ar fi aruncat pe copii pe fereastră tocmai pentru că sunt handicapați.
Din punctul meu de vedere, umorul in situații de criză este ceva fin. Pe langă faptul că este inexplicabil ce se întamplă, atunci când vorbim de drame sau tragedii, să dai din plâns în ras e ceva. Și asta înseamnă să ai putere să vezi și partea plină, acolo unde nu există. Eu nu am facut asta niciodata, cu toate că știu că ar fi genial să râzi în situații de criză. Nu să îți bați joc, să rănești, ci să găsești partea amuzantă a vieții.
Iată o poveste pe care o spun mereu. Când Dumnezeu i-a zis lui Noe că o să scufunde şi barca lui în apă, ajuns la concluzia că oamenii nu sunt buni de nimic, lucru adevărat de altfel, pe Noe l-a bufnit râsu’ plânsu’ şi apoi, brusc a început să danseze. Dumnezeu a zâmbit şi a spus:
” M-ați impresionat și de această dată “.
Când suferi de ceva, orice, dansează sau bufneşte în râs, cu imaginaţie. Zău că treci mai uşor peste.
Neobișnuit de înduioșător
Aștept bătrânețea…pentru un singur motiv. Pentru timp. Timpul pe care acum nu îl am ca să fac tot ceea ce îmi doresc: să scriu, să citesc, să meditez, să învăț. Trecând la partea cu recunoștința pomenită de Russel – În căutarea fericirii, trec la o ideea la care sigur nu te-așteptai:
– despre patriotism, Amza Pelea și Mihai Viteazul, George Enescu cu Rapsodia Română, Teiul lui Eminescu, Cireșarii și Medeleni.
Când am avut Scrisoarea ||| de comentat la limba română, m-a întrebat profa ce îmi inspiră versurile. Și am răspuns că simt mandrie: mândria de a fi român. În clasă s-a lăsat liniște, ca și când am zis ceva greșit. Profa, în schimb, a continuat, așteptându-se parcă la răspunsul meu: puțini mai au sentimentul acesta de apartenență la limba și cultura română.
Te las cu acest început. Dacă nu îți tresare nimic pe acolo, prin interior, dacă nimic nu te înfioară și nimic nu îți transmite vreo emoție, atunci poți căuta alte forme de recunoștință și de apartenență. Într-un final, e tare bine să te poți bucura de ceea ce ești cu-adevărat.
La metrou 2
Câtă nevoie avem de râs, de mult râs. Ador grupurile. La metrou văd oameni în grupuri care se bucură, râd împreună, glumesc, își amintesc, împărtășesc păreri. Simt invidie și tristețe pentru că am pierdut ceva prieteni. Unde nu sunt grupuri, nu e distracție, nu e fun. Salivez când văd oameni fericiți, cu zâmbet natural pe fețe, degajați, relaxați după job, dupa o ieșire, după o masă. Cred că ai trăit și tu senzația aia de genul: ” de ce or râde aștia?” , după care începi să îi analizezi pe rând, să le găsești defecte, să le arunci priviri ostentative. E nepoliticos să râzi în gura mare, mai ales când celălalt de lângă tine nu știe de ce râzi și poate nici nu-l interesează.
Dar e și mai aiurea să urăști fericirea altora. ‘Nu da timp nefericirii’, zice un mesaj de pe o tarabă.
Singuratatea nu e benefică pe termen lung.
Apartenența la un grup întărește credințele și ne definește personalitatea.
Grupurile de mai mult de 3 persoane echilibrează conversația.
Aportul de lucruri noi învățate este mai mare.
Apartenența la o gașcă nu te lasă să uiți de partea distractivă a vieții.
Pe curând!
A
Constatare
Audrey Tautou
Știați ca plânsul în pernă este înăbușit, nu se aude mai nimic și poți țipa cu toată puterea? M-am apucat de Yogalatess. Fac sesiuni de respirație, asta pentru că nu cred în exercițitul acela simplu de respir-inspir profund și trec toate, puf puf.
Coordonate temporale: am intrat în zodia Leului, suntem la aproape jumătate din luna august, miercuri, caniculă.
Astăzi dăm un scurt test de întrebări/răspunsuri. Fiecare să își răspundă în minte și singur să tragă niscai concluzii.
1. Ce ai mâncat ieri la prânz?
2. La ce oră ai plecat de la birou?
3. Cât este ceasul?
4. Când te-a durut capul ultima oară?
5. Ce faci mâine?
6. Când ai fost ultima oară singur/ă și ce ai făcut atunci?
7. Cât petreci cu tine însuți/însăți într-o zi?
8. Ce vezi în oglindă?
9. Ce spune privirea ta, cel mai des?
10. Cât timp petreci în natură într-o zi?
Va pup, zile pacifiste să aveți!
Explozie…de culoare
Cine să ne facă mai fericiți? Că mai mereu mă întreb de ce naiba am gânduri ucigașe de veselie, de poftă de viață, optimism. Mă ucid minut de minut cu idei stupide, când lumea toată se învârtește lent în fața mea și eu mă fac că nu o văd. Bă, cât de al naibii de minunată este viața asta, ți se întâmplă să îți spui des?! Nu, desigur, e altceva mai important de făcut. Mă uitam pe Youtube, clipurile care inspiră la “carpe diem”, au cele mai multe vizualizări.
Am dat de o postare pe Facebook, în care spunea că mi/ni se dorește a râde cu atâta poftă, încât să mă/ne doară burta. Ei bine, nu am mai râs așa de când eram copil. Al naibii de greu e să fii fericit.
Spunea o tipă Sia într-o melodie că nu ești complet îmbrăcat, dacă nu îți pui și zâmbetul pe față.
Vreau să am mușchii copți de la mers pe jos, arși de soarele verii, să-mi ardă fălcuțele de la alergat și să mă învârtesc în cerc din ce în ce mai repede până amețesc și pic…și să o iau de la capăt. Să mă tolănesc pe un petec de iarbă și să privesc și eu cerul. Cum să știi că stai sub un cer minunat, dacă niciodată nu îți faci timp să te fucking uiți in sus? Să am zile bune, mai multe decât zile nașpa, că așa zic eu și așa își zice dimineața din mine la o cafea.
Că așa am învățat de la natură, să mă las purtat de vânt, pentru că sigur voi evolua.
Fiți fericți.
Nu ați vrea?
Eu aș vrea…aș vrea să mai scriu și frumos. Nu doar despre tristețe și pesimism, lupte și capuri lăsate în jos. O poveste. Începe cam așa. Când suntem mici, amintirea bunicilor ne pune miere pe suflet. Bunicul și bunica mă mângaia și îmi spunea mereu ceva de bine, un sfat înțelept, o vorbă bună. Mă urcam în nucul din curte și mă dădea jos cu bățul. Îngropam puii de găină morți, în livada de pruni și intram cu picioarele murdare de nămol în casă.
Bunica ne lăsa să facem ce vrem, eram câțiva verișori, frați și improvizam jocuri din ce aveam la dispoziție: reamenajasem o remorcă părăsită, mutam în ea obiecte din casă, scoateam pernele afară și le băgam înapoi, puneam muzică la casetofon și foloseam banda de la casete cu andreaua de la ghemul de lână, pentru improvizații de gimnastică ritmică. Vara, băteam mingea, săream coarda, mergeam pe bicicletă, ardeam calorii de dimineață până seara.
Copilăria are miros, miros de țărână, de dulceață de trandafiri, de iarbă proaspătă, miroase a mușetel și petale de măceșe, a plăcintă cu mere și a portocale. Copilăria are un cer cu forme de animale și balade, are lacrimi din suflet și borcane cu gem.
Ce mai lingeam la lingura de lemn după ce mamaie termina de învârtit mămăliga, ce mai îndesam copanele gustoase prăjite mânjite cu usturoi: lăsam uleiul să mi se prelingă pe barbie și gât după care mă ștergeam cu mâneca. Trosneam la salată verde proaspăt culeasă din grădină și cartofi prăjiți și epuizam dulciurile din magazinul de la colț.
Ce ne mai distram la pitita, șotron și la sticluța cu otravă. Strigam Tările și fugeam în toate părțile, salivând de entuziasm, cu inima bătând în piept ca la nebuni. Nopțile de vară erau sub stele și zilele leneveam la soare, pe valea cu izvoare și sălcii.
Bucuria vine uneori din culori, din amintiri și din clipa frumos mirositoare.
rețete
Un cuplu, 2 oameni care:
– se ascultă reciproc. Vreau să te cunosc, să îți fiu aproape, să îți arăt că îmi pasă. Nu ești mereu prioritatea mea, recunosc, eu sunt prioritatea mea și dacă am o zi proastă, nu îmi place jobul meu și nu am chef să stau de vorbă cu tine, te rog să înțelegi. Doar că nu vreau să te rănesc, chiar îmi pasă de tine și simt că tu vrei acum să îmi povestești ceva, îți spun că îmi pasă, că și pentru mine este important să comunicăm, îmi cer scuze pentru starea mea de azi, încerc să îmi revin, nu este tot timpul așa sau sper să nu fie. Și când îmi revin, sunt deschis, vorbim.
– se respectă reciproc. Nu îmi bat joc de tine, de ceea ce simți. Mă simt dator să mă port cu tine așa cum vreau să fiu tratat chiar eu. Câteodata am nervi, mi-i face cineva sau mi-i fac singur, important e că nu îi vărs pe tine, mai degrabă îți spun ce simt și te rog să mă înțelegi. Mă port frumos, nu că așa am fost educat, ci pentru că asta mă face să fiu un om matur, nu ridic tonul la tine, nu te împing, nu te jignesc. Este ca și când aș accepta să trăiesc în acest mediu.
– se iubesc. Te plac așa cum ești, nu vreau să schimb mare lucru la tine, te apreciez, iubesc multe la tine și sunt multe care mă fac să mă simt bine în prezența ta. Da, ești o persoană bună, ești potrivită pentru mine, suntem compatibili și împărtășim de multe ori aceleași păreri. Te iubesc și iubesc să te văd fericit, dacă acum ai nevoie să ieși, să te simți bine și asta nu mă include neaparat, nu mi se pare ciudat. Din contră, a nu îți îngrădi libertatea, te face să ai și mai multă încredere în mine.
– se susțin. Am un necaz, plâng sau nu mi-e bine. Ceva s-a întâmplat, nu datorită ție. Nu îmi spui că nu ai chef să mă vezi așa, nu te dă peste cap faptul că ceea ce mi s-a întamplat, mă face azi să îți stric și ție ziua. Conștientizezi că am nevoie de tine, îți pare rău pentru asta și nu te uiti strâmb când vine vorba să mă sprijini. Și chiar o faci. Prin faptul că te susțin și mă susții, îmbunătățim zi de zi relația noastră.
– comunică. Ma gândesc dacă îți spun tot din viața mea sau nu. Mă gândesc ce te-ar putea interesa. Mi s-a întâmplat ceva, nu vreau să te afecteze totuși, însă aș vrea să fiu sincer, să îți ascult părerea. Avem o relație, mă privește tot ce presupune asta. Dacă mă schimb pentru că trăiesc ceva ce nu îmi place, dacă am emoții negative pe care nu mi le pot rezolva singur, ți le comunic. Uneori mai greșesc. Recunosc. Îmi cer iertare. Mă ierți. Și eu te iert. Mă superi, vorbim despre asta, îți explic, mă ințelegi și înțelegi, încerci să faci ceva ca să fie bine.
Și iată rețeta, așa cum e ea. Fără prea multe neologisme și exemple de situații concrete. Asta e rețeta unei relații de iubire între 2 oameni, fie ei de orice sex.
Nu=nu
România, trezește-te! Când se mai risipește din generațiile “cornute”, din acei câini turbați cu lanțuri la gât și coji de semințe în jur?
Aveam impresia că trăiesc într-o societate tânără mișto, unde există informare și expresivitate prin modă, prin limbaj, prin idei eroice manifestate în gura-mare. Și mă gândeam că vine valul noii populații, cu aer atotștiitor, cunoscătoare de vrute și nevrute, al alegerilor în cunoștință de cauză și al tupeului constructiv. Nu, nu e așa. Juma din români susține Monta, juma din tineri își arde creierele prin malluri sau prin discoteci de provincie. Nu există tehnologie pentru astfel de creiere retarde, tehnologia nu-i ajută deloc, ba din contră, le mutileaza mințile cu jocuri pline de sânge virtual și spamuri pe care abia așteaptă să clickuiască.
Dar iată că avem această campanie, #NUinseamnaNU, http://nuinseamnanu.ro/ , care poate ridică online-ul în poziția dreaptă și cei cu audiențe mari se înclină sau îndură să dea mai departe informația către cei care au urechi să audă și ochi să vadă.
Sex
Sălbatic, domol, monoton. Sexul vinde. Sexul destramă. Sexul recuperează. Sexul conectează.
Trăim epoci sexiste. Respirăm un consumism sexism prin muzică, haine, mașini, terase și vacanțe. Sex unde-s luminile stinse, sex unde-s luminile aprinse.
Totul e gol și nimic nu e îmbrobodit. Bătrânii vorbesc despre tinerii dezbrăcați, tinerii dezbrăcați “acuză la cap” nopți albe, adulți cu antecedente indecente, divorțuri provocate de sex, mult sau prea puțin, copii îndopați de desene agitate și cuvinte vulgare.
Disocierea ca și abilitate de conștientizare este de luat în s’amă atunci când sexul ne dă viața peste cap.
Cand ne zăpăcește una sau unul, cand ne dă târcoale pofta de “veață ” sau “ne mănâncă” trecutul senzațional de vii și nu putem trăi fără ce-a fost…
…spune-ți așa: am făcut și fac diferența între un sex de calitate și între unul de “ochi în tavan” sau efort “făcut pe ceas”. Văd și știu că trăiesc (și) pentru asta, că pot să trăiesc (și) fără asta…
Că atunci când am nevoie să fucking meditez la viața mea, nu o fac lipit de una/unul, că pot intra în mine de unul singur și pot ieși la fel de ușor, fără efort, atunci când vreau să știu ce mai face sufletul meu.
The end.