Din experienta
Oamenii se bucura atunci cand capata experienta. “Din experienta” este bine sa spun, sa dau un sfat, sa te dadaceasca…Daca viata i-a dus prin anumite unghiuri intunecate, daca i-a scos la lumina, daca au realizat ceva: “hai sa te dadaceasca si pe tine”. Ca vorba aia, experienta omului este unica, inconfundabila, ireversibila, de neuitat si netrecut cu vederea.
Ceea ce nu intelegem este ca fiecare crede ca “stie el mai bine”. Eu stiu mai bine business, am fost acolo, am “dezlegat” , am rezolvat cum nimeni, niciodata nu ar putea sa o faca. Eu stiu sa fac sport, stiu cum sa slabesti, cum sa arati bine si sa fii iubit. Eu stiu sa vindec, am vindecat traumele trecutului, am adus binecuvantarea in viata atator oameni. Eu am trecut prin dezamagire, stiu cum este sa fii inselat, sa fii dezamagit, sa nu ai incredere in nimeni…Eu stiu mai bine, deci… Eu am depasit, am invins, am fost cel mai bun! Puterea umana este una toata peste intelegerea animalelor si oricarei vietuitoare, ca doar omul a fost pus stapan peste toate, ceea ce il indreptateste sa fie “cel mai bun” pe ceea ce invata de-a lungul vietii. Se mai spune ca nimeni nu s-a nascut invatat, ceea ce ne da ocazia sa gresim, sa ne inselam si sa o luam de la capat in culmea perfectiunii de a stii cel mai bine si de a cunoaste. Eu v-as invata sa fiti deschisi, mi s-a mai spus ca eu nu stiu, ca nu ma pricep, dar nu cu ocazia de a fi invatat, ci de a fi tras la raspundere. Tu nu faci atat de bine ca mine, mars de aici ca pe mine m-a adus experienta in acest punct.
Mah, sa stii ca si eu te pot invata despre intuneric si iad, daca vrei, te invat si cum sa iesi si ce metode functioneaza cel mai bine si sunt convins ca sunt dintre cele mai sfinte si mai curate. Acum, cu pastile sau nu, cu terapie sau nu, cu know-how sau nu, ramanem ceea ce oferim, ramanem umeri pe care sa sprijinim si lacrimi pe care sa le stergem, imbratisari la nevoie si suport uman. Fii deschis, chiar daca stiu ca si tu stii ca le stii pe toate in experienta ta. Suntem pentru ca … nu suntem pur si simplu! Asa ca repeta dupa mine: 
Despre sport
Sunt cativa ani de cand imi dau seama ca ce se aplica la mine, functioneaza si pentru altii. Si iata, conform unui psihiatru din Bucuresti, sportul si terapia merg pana in mama pentru minte si vindecarea eului launtric ranit. Eu as mai completa ceva pentru vindecarea sufletului, dar las la aprecierea mea. Sufletul este o o entitate invizibila, insa mintea cu gandurile ei o constientizam zi si noapte, simtim ca o avem, in toata spledoarea ei. Unii rad de ceilalti, dar in cultura asta urbana, a face sport da foarte bine. Pari super sigur pe tine, arati bine, esti super admirat: “moama, ce timp are asta! ia uite ce bine arata asta! ” si tot asa poveste fara sfarsit.Ce invatam din miscare nu e totuna cu ce invatam din sport, pentru ca in zilele noastre acest concept s-a dezvoltat mai mult ca tehnologia, frate!! Fratee, e prea mult, e prea mult… Te costa o caruta de bani asa zisa expresie ” sa faci sport”: ia tu haine speciale daca te bagi pe alergare, ia suport pentru telefon, incaltari care te ajuta sa tzopai usor, mai sunt si cateva anotimpuri pentru asta, asa ca schimba tinuta, schimba ruta, cumparati ceas cu masuratori, pentru postari and co, fa un pas gresit si ti-ai sucit piciorul, apoi scoate bani de kineto, daca tot te-ai apucat de alergare ca doar nu puteai sa mergi pe loc la bunica in curte, 45 de minute. Deja, a merge la sala e overrated, de cand nu stiu, dar sa mergi la sala fara antrenor…”SA MERGI LA SALA FARA ANTRENOR!!!”,sa nu cumva sa mergi la sala fara antrenor, pentru ca nu se dezvolta muschii cum trebuie si arati naspa, degeaba dai bani pe abonament. Si-n plus, sa te hidradezi cu apa este atat de…de…plictisitor. Nu e suficient, e nevoie de smuti, de calcul proteic, de miscari speciale repetitive + bani pe mancarica buna, ca se depune naspa pe tine efortul si arati naspa si degeaba mergi la sala.
Abia am terminat cu alergarea pe sezoane, ca-ncepe nevoia de maratoane, toatee, toateeee pe banii tai, desigur. Si pe pielea ta, ca faima presupune efort si chin, si concurenta, si transpiratie, si rupturi de ligamente si articulatii sensibile, si mai multe. Sa te fereasca Dumnezeu sa iti doresti cycling, ca una e haina de alergare, alta e de dat la pedale. Apoi, o data ce ai gustat din senzatii tari, tiroliana, parapanta, bungee jumping, chestiuni pe care le platesti one time, se activeaza adrenalina aia turbata si nu te mai poti opri. Asa e si cu varfurile montane romanesti si non-romanesti: varful si poza, varful si poza, varful si poza. Am intrebat un tip care participa la maratoane si triatloane de ani buni, de cand face sport si de ce s-a apucat. S-a apucat de sport cand a divortat. O buna explicatie a sportului pentru traume si rani, o motivatie pentru toate esecurile si toate caderile psihice. Nu am nimic cu cei care fac sport, but…o masura-n toate. Cea mai musculoasa femeie pe care o cunosc este femeia de curatenie, so… fara fitze putem face o lume mai buna cu nevoia de miscare.
Cred ca barbatii, in special, au ramas secheliti de ideea unui corp sculptat si agil, de pe vremea “vanatorului” sau al “razboinicului”, iar femeile, ce sa mai zic, putin capiate si ele, pentru ca beneficiaza de acelasi psihic, de la consumerism incoace, care te aduce in culmea depresiei si a narcisismului.
Doamna Rodica a spus…
Hranea porumbeii si a spus ca ii e foarte frig la picioare.
I-am dus niste cizme imblanite.
A spus ca tot nu ii e bine, ca a obosit.
De ce? Am intrebat. Sotul (va) traieste, aveti un nepot, de ce sa doriti sa nu mai traiti?
Mi-e dor de ei, a spus. De ei toti, de mama, de tata, de cei care nu mai sunt.
Nicioadata nu m-am gandit la asta. La dor si la cum e fara ei. Inteleg.
Nimeni nu ma intelege
Ce titlu prostesc. Dar chiar asa si este. Ma simt singura, anulata, trista pana la capatul puterilor, neputincioasa si imi vine sa plang intruna. Cand sunt bine, imi vine sa plang. Cand ma linistesc, imi vine sa plang. Imi imaginez drumul ala cu bicicleta, prin pante, dealuri mici, care ma zguduie. E si frig. Merg, merg, asa aiurea merg, as merge intruna, daca drumul nu s-ar termina la un moment dat. M-ar ajuta sa merg asa teleghidata, pana obosesc de tot, pana obosesc extrem de tare incat sa vin, sa pun capul pe orice si sa dorm. Atat mi-as dori, sa fac orice ziua, sa obosesc extrem de tare si sa vin undeva, oriunde doar sa dorm. Si apoi sa o iau de la capat, pe acelasi drum cu bicicleta, iar si iar, drumul fara sens, care la un moment dat se crapa, se termina si ma zguduie. Si trebuie sa ma opresc, pentru ca orice drum are un capat.
Nu stiu de ce nu mai caut sensul aici, nu-l mai vreau. Nu stiu de ce nu mai vreau sens. Cred ca le stiu pe toate deja. Sau cred ca le stiu. Sau nimic nu ma mai surprinde. Nimic bun, atat de bun cum e Dumnezeu. Sper sa nu am o viata scurta, atata tot. Ma gandesc ca niste oameni depind de mine, ma gandesc ca pot face bine altora, ma gandesc ca pot fi utila.
Ce depresie, cata tristete poate duce un om? Dar cata bucurie? Am dus si bucurie. Am dus multa. Am si multumit pentru ce am avut. Am fost recunoscatoare. Am fost cum a trebuit sa fiu…pana cand…nu a mai iesit cum am vrut eu. Pana cand nu am stiut ce sa mai fac, pana cand m-am lasat pagubasa, cum s-ar spune. Pana cand nu am mai avut cu ce sa lupt, nu am mai avut resurse, putere…speranta. E trist ce ni se intampla. Ne dorim asa mult sa fie bine, si nu mai e bine. Nu stiu nici macar de ce am ajuns aici. Ce-as mai face? Ar fi sa pictez, sa am timpul sa scriu din nou, sa scriu pentru tine, cel care citesti acum, sa-mi mearga mainile si sufletul sa mi-l dau ca tu sa fii bine, sa nu duci ce am dus eu. E asa groaznic sa treci prin asta, nu stiu daca ma intelegi? Sa vrei doar sa te linistesti si sa nu poti…sa vrei atat de putin si sa nu…M-am resemnat, a durut, am suferit, am coborat la iad si m-am reintors aici. Ca sa inteleg ceva, doar atat. Doar ca mesajul m-a coplesit. Nu stiu daca a fost suficient. Stiu ca a fost prea mult. Prea mult pentru mine, pentru a o lua de la inceput. Pentru ca mi-am pierdut visele. Asta e tot ce ma lasa atat de rece, asta e singuratea mea. Lipsa viselor.
Timp. Nu.
Vaporul asta pe care toti calatorim, are si el o carma. Merge si in functie de vreme, dar oamenilor le trebuie carma. Se simt mult mai bine atunci cand isi controleaza viata. La carma pornesti cu directii, adica ganduri. Unde ma duc azi? Ce fac? Ploua, e furtuna, e soare? Eu trebuie sa merg, sa fac. Nu mai am rabdare. Timpul inseamna bani. Daca am timp, fac bani.
– Ai niste timp?
– Da, am. De ce?
– Pai trebuie sa fac niste proiecte, niste copii, niste iesiri, niste calatorii. Niscai vacante, planuri, intalniri, sex, job.
– Ai bani de toate astea?
– Nu. Ai niste timp?
– De ce?
– Pai cum de ce. Ca sa fac bani. Sa fac niste proiecte, niste copii, intalniri, conferinte, sex,…
– Sa-ti dau si pentru bani? Nu, dragule. Iti dau timp sa te bucuri de el. Timpul nu e de vanzare.
Divorturi
Am inteles ca Instagram o sa rupa Facebook in doua pentru ca pozele spun cat o mie de cuvinte. Am inteles ca acea “casa de piatra” care se spune in cazul a doi oameni care aleg sa se casatoreasca, nu dureaza toata viata, in cele mai multe cazuri. Am inteles ca organismul nostru este doar un echipament pentru spirit si minte, care are nevoie de ingrijire, dar si acceptare. Le-am pierdut sirul cand am incercat sa analizez mai mult. Sirul gandurilor si al bunei intelegeri. Asa ca mi-am propus sa nu mai inteleg nimic, pentru ca nimic nu e de inteles. De ce se despart oamenii? De ce pica sistemele? De ce nu ne mai place ce ne placea la un moment dat? De ce nu ne putem controla corpul si emotiile? De ce
“picam”?
Eu nu mai inteleg nimic. Aud despre cel putin doua divorturi intr-o zi si ma intereseaza mai putin sa inteleg motivul, cat viata de dupa divort. Pentru ca suntem oameni, traim dupa propriile valori si imbatabil, nu le putem schimba cu usurinta. Cu toti terapeutii din lume care au uneori doar rolul de a asculta, in cea mai mare parte dintre cazuri, nu putem videca ce stie doar timpul.
Banuiesc ca avem nevoie de prieteni si intelegere, dar fac un pariu cu tine ca o sa ai cel putin 10 momente in viata, denumite simplu” clacare”, in care nu o sa mai intelegi nimic. Vestea buna este ca o sa iti revii, daca ai timp si iti lasi timp. Vestea si mai buna este ca nu vei fi singurul care trece prin asta, iar daca te incurajeaza cu ceva, niciun terapeut din lume nu te poate salva de ceea ce poti face singur.
La un moment am mers la o doctora renumita. Mi s-a spus ca la ea la cabinet erau cozi interminabile, iar conducerea spitalului regreta ca a “pierdut-o”. M-am dus si am asteptat sa imi dea verdictul, cauza, diagnosticul, tratamentul, vindecarea. M-a luat cu puterea mintii, cu “burn-out”, cu altele termeni din astia dubiosi si out of medicine. Dupa care mi-a spus simplu: “orice boala se poate vindeca”.
Asa ca, oameni buni, se pare ca orice se poate repara. Iar divorturile sunt inlocuite si ele de alte relatii. Admir aceste vedete de la Hollywood, care divorteaza si se casatoresc de atatea ori intr-o singura viata si fac totul atat de natural, incat ai zice ca-si tin terapeutii intr-o geana si le sufa in casca de 40 de ori pe saptamana cum sa zambeasca si sa se elibereze de traume. Noi, oamenii de rand, ne adunam de pe jos. Si nu te ajuta, nici mediul, frate. Deloc. Ca te uiti in jur si tot ce vezi e tristete si “oameni in lumea lor”. Nu ne mai place nimic de la o vreme, iar cauza divorturilor vine de la nevoia de schimbare, dar si imposibilitatea de a ne ajuta singuri. Asadar, e posibil sau imposibil sa ne vindecam singuri? Nu zau, acum.
30 de lucruri pana la 30 de ani
1. Poate fi foarte frumos ceea ce ai acum, fix acum, daca te gandesti ce ar insemna sa ai cancer, sa stai intr-un spital, sa iti lipseasca vederea sau picioarele, sa nu vezi oamenii la fata un an intreg sau sa cauti un moment, un timp pentru tine, si sa nu il ai.
2. Prietenii sunt minunati. Pare atat de simplu, dar sigur, sigur va veni momentul ala in care nu ii vei mai gasi: ba pleaca prin tarile calde, ba ai uitat sa le scrii, ba v-ati pierdut in vreo cearta minora.
3. Cei mai fericiti oameni sunt cei care sunt impreuna, in numar cat mai mare. Ei sunt cei care rad cel mai des.
4. Cand 2 oameni nu se inteleg, este pentru ca au pareri diferite, in cea mai mare parte. Cand iubim, acceptam mai usor. Uneori alegem pe cine iubim. E o chestiune de alegere, intotdeauna.
5. Un copil iti schimba viata. Complet. Dar nu pana la capat.
6. E bine sa plangi, dar e rau sa fii depresiv. O dispozitie nasoala iti strica zilele, viata. Daca exista, rebuie sa o limitezi, sa dureze cat mai putin posibil.
7. Casnicia si cuplul sunt chestiuni diferite de iubire. Insa, fara iubire, niciuna nu dureaza.
8. De putine ori, simti ca traiesti cu adevarat, dar asta nu se uita niciodata. Orice farama de timp liber, iti aminteste de momentele in care ai trait cu-adevarat.
9. Nimic nu se uita.
10. Oamenii pot fi inselatori, dar merita sa le acorzi incredere. Intotdeauna.
11. Cand esti fericit, se vede pe fata ta. La fel si cand esti trist. Uneori pozele tale spun totul despre cum te simti si cine esti.
12. Exista tragedii. Se intampla evenimente tragice, spontan. Niciodata nu iti vine sa crezi, dar totusi se intampla. Invat ceva din asta, mereu.
13. Structura emotionala umana se schimba cu fiecare traire, devenim complexi, putem povesti cu totul altceva, in doar cateva minute. Totul se schimba, ce e scris, ramane scris.
14. Joburile vin si pleaca, oamenii raman. Alege ce e mai bun din ce iti vine.
15. Un partener se schimba intr-o relatie? Oh, da. Ne schimbam sentimentele? Sigur. Putem intelege si accepta ce se intampla? Cu-atat mai mult.
16. Nu face un copil, daca nu stii sa evoluezi si sa fii impacat cu tine. Copiii simt tot.
17. Nu neglija si minimaliza durerea celor din jur. Cand o sa te doara pe tine, o sa plangi si o sa te chinui in draci.
18. Cand iti este mai greu, spune-ti atat: iubire si lumina.
19. Timpul trece repede, uneori te simti batran. Ma simt batrana…
20. Nu trebuie sa crezi ca e mai bine de altu’/alta. Visele te mentin puternic. E bine ca mereu, mereu sa ai vise.
21. Exista si se poate, sa iti placa mereu acelasi lucru de care sa nu te plictisesti niciodata, niciodata. Este ceea ce te defineste cu-adevarat.
22. Conectarea cu natura. Din copilaria abia acum inteleg ce inseamna.
23. Am uitat cum era la 23 de ani. Dar am invatat ca exista cai prin care sa imi pot aminti.
24. Sunt lucruri care ma fac sa fiu mandra de mine, cum ar fi prietenii mei. Simt ca sunt prieteni adevarati. Am invatat sa ii apreciez.
25. Am pierdut multa energie pe lucruri care nu meritau, dar nu imi pare rau. Am invatat mereu cate ceva.
26. Imi doresc acelasi lucru ca la 14 ani: vreau sa calatoresc si sa iubesc.
27. Exista etape si etape intr-o viata de om. Intelepciunea e tot ce conteaza. Ca sa poti vedea lucrurile cat mai clar.
28. Din 7 zile, una, cel putin e proasta. Nu e vina nimanui, e o lege a naturii.
29. Chiar poti avea totul. Chiar se poate sa te simti complet fericit. Mi-am vazut visele cu ochii.
30. to be continued
Mirosul
Despre sarcina nu am vorbit niciodata, pentru ca barbatii nu pot ramane insarcinati si as expedia jumatate din publicul de pe blogul meu. Despre copii nu vreau sa vorbesc pentru ca sunt prea multe teorii azi si parintii au devenit prea fandositi. Dar daca ar fi sa trag niste concluzii din cele spuse de mai sus, ar fi faptul ca in timpul sarcinii, simturile se activeaza si devii un fel de pradator. Simti mirosul de peste si legume de la un kilometru, esti perfect constient de pasii pe care ii faci, pentru ca redescoperi viata si pulsul din ea.
Ma leaga multe amintiri legate de mirosuri. Mirosul de seara, incarcat de poluare si masini, ploaia ce uda dimineata asfaltul si praful, mirosul de barbat la prima intalnire si de haine proaspat spalate in ritmul casnic de acasa, mirosul de friptura de gratar in toiul verii, un pic de transpiratie cand trec pe langa femeia de serviciu si aroma de mobila noua si intretinuta din cladirile de business. Nu imi plac parfumurile neam, pentru ca uita sa fie discrete si cu tenta de om in ele. Insa ador paharele de unica de folosinta cu aroma de cafea, care se plimba prin mainile muncitorilor pe santier, ale vanzatoarelor de la colt, ale florareselor si studentilor grabiti.
Viata este despre mirosuri, despre a simti.
Mirosul de carte cand trec pe langa o librarie imi aminteste de copilarie, de timpul meu cu mine. Mirosul de iarba verde, primavara, ma duce tot spre copilarie si viata din ea… iar vantul si adierea rece ma desfunda de tristete.
Incearca sa intelegi
Mai, hai sa iti spun ceva. Incearca sa intelegi. Ca nu e deloc un lucru minor ce se intampla cu toate in jurul tau. Incearca sa intelegi semne si conflicte, opinii si intrebari. Ia-ti ragaz. Durerea nu este cuntificabila. Cum te doare pe tine, il doare si pe el.
Incearca sa intelegi, omule. Cand pe la ureche iti vin tot felul de fraze, incearca sa intelegi.
Cand cineva te oboseste, incearca sa intelegi…de ce este nelinistit.
Invata sa intelegi ce inseamna sa planga cineva de fata cu tine, pentru ca nu-i asa, si tu vei plange de fata cu altii.
Ne grabeste undeva viata asta? Ne dau banii afara din casa?
Incearca sa intelegi. Ca daca am fi noi centrul tuturor lucrurilor, nu ne-ar mai surprinde nimic, am stii totul empiric si am ajunge sa intelegem tot. In caz contrar, incearca sa intelegi. Fii constient de ceea ce faci si ce spui, recunoaste si …incearca sa intelegi.
E rau sa fii in locul tau atunci cand nu ti-e bine, cand simti ca lesini sau vomiti, atunci cand doare prea tare o masea, un umar, inima sau coloana. Incearca sa intelegi, ca nu esti diferit de altii, ca nu esti mai sau cel, iar esecul, disperarea, drama si durerea nu te vor ocoli.
Nu exista adevar fara reactii, credinta fara banuieli, putere fara distrugere, arta fara sacrificii. Incearca sa intelegi.
Incearca sa intelegi: nu ai cum sa scapi, nimeni nu scapa prea bine din asta.
Suferinta innobileaza. Fii bun.
Incearca sa intelegi.
Prea multe sa va spun am
Am ajuns la organizare, pentru ca, nu-i asa, e cel mai bine sa vezi lucrurile cat mai clar. M-am inconjurat zile bune la rand de tot felul de energie (cam nesanatoasa sa zic asa), pentru ca in final sa imi dau seama ca e bine si cand nu e bine.
Din toata scoala asta de 8 ani, imi amintesc o fraza simpla legata de organizare si la ce e buna ea, cum ca oamenii au nevoie de triburi, de grupuri, ca sa se simta in siguranta si ca oranduirea si existenta unei structuri ne-ar ajuta sa traim mai bine. Dar, nah, acum si legat de cresterea copiiilor nostri de acum sau de maine, e nasol si asta cu organizarea pentru ca este nevoie de o ordine, iar ce implica ordine, implica si o ierarhie.
Am sa incerc sa scriu mai jos, in stilul meu copilaresc, as putea zice. Eu cred ca ne-am nascut din haos, dar am supravietuit dintr-o energie de a uni celule si molecule, pentru a crea viata. Problema este mai incolo: te-ai nascut, esti, existi, acum ce mama faci? De unde sa o apuci? Eh, “noroc” ca, in zilele noastre, deja te nasti si apartii: de norme, de conventii, de grupuri, de nationalitate, de limba. Lumea e deja impartita acum, are sefi si vicepresedinti, are lideri de opinie si influenceri, genuri si multe, multe optiuni, daca esti deschis la cap. Ca de nu esti, sigur te-ai lovit la cap sau ti s-a intamplat ceva nasol. Zona de confort este pentru cei care au cate ceva de rezolvat cu trecutul lor, cu viata de zi cu zi, cei care au nemultumiri si frustrari pe care nu le recunosc sau nu stiu cum sa si le rezolve.
Si cum cei din specia “oameni” s-au gandit sa isi faca ei propria oranduiala, ( interventie: nu stiu si nu am citit daca asta le sta in natura sau pur si simplu este un rezultat empiric) au zis:
Nu e bine sa ne dam in cap atunci cand nu ne convine ceva, trebuie sa gasim o forma de a convietui. Unul care s-a crezut mai bun si mai “saf” (imi cer scuze pentru lipsa diacriticilor pentru moment) o zis: ” Faceti ca mine, ca stiu eu mai bine. In loc sa va certati, urmati-ma si va arat eu calea cea dreapta!” Si cam atat le-a trebuit oamenilor ca sa se organizeze si sa colaboreze. Insa, chiar si asa tot au avut loc unele intelegeri, pentru ca liderul avea propriile sale convingeri si pentru ca era sigur ca el poate gestiona totul, fara ca ceilalti sa se ia la bataie, a picat in propriul orgoliu si le-a spus pe un ton raspicat: ” Eu sunt seful, eu am dreptate!” Si uite asa nu s-a mai generat haosul, ci s-a instalat ordinea. La scurt timp, au aparut legile si tuturor le-a fost cu mult mai usor sa urmeze semnele si autoritatea exprimata prin simboluri, decat prin vocile oamenilor.
Mahomed s-a nascut ca un om obisnuit, dar a fost mare si tare pentru ca a avut cateva vise asemanatoare nopti la rand, in care auzea acelasi lucru. Asta pana cand si-a spus” Scrie undeva ce vezi in vise si poate te lasa in pace!” Si omul a scris, apoi s-au oprit si visele.
E greu sa ne asumam lideri tot timpul, pentru ca nu tot timpul au dreptate si ar fi si ciudat sa se intample asa. Sfatul meu este scriem atunci cand vrem sa ne spunem parerea. Mesajele notate raman mult mai mult timp imprimate si e mai usor sa fii obedient asa, pentru a gasi cea mai buna varianta care sa ne linisteasca si sa ne faca bine. Poate e prea general, dar asta e cea mai buna solutie pentru a nu ne lua la bataie, chiar si in idei (care btw, sunt foarte chinuitoare).
Va pup pe palarie!