Pe indelete
Dor de toate…si pofta teribila de mancare. Mancare buna, nu covrigi. Ce zici de clatite cu ciocolata cu menta presarata si banane? Sau de o moussaka din aia greceasca ca la carte? Sau de un ratatouille cu legume de toamna din gradina? Sau lasagna? In fine, lista e lunga…
Viata petrecuta pe indelete, la fel si mancarea savurata pe indelete aduc mari recompense spirituale.
Pentru tot ceea ce facem e un timp, o logica si un ritm. Daca viata ne-a grabit sau situatiile pe care le-am avut de rezolvat au fost pe repede-inainte, posibil ca acum ori sa suferim de anxietate neconstientizata, ori sa platim cu sanatatea.
Uneori parca nu te ajuta nici imaginatia ca sa absorbi fericirea sau energia. Pentru ca imaginatia nu e palpabila si nici “nu se joaca” cu mintea ta.
Avem nevoie de realitate ca sa ne placa ce traim, avem nevoie de momente, de prezent.
Proiectam tot felul de vise, de ganduri, dar ce frumos si bine este atunci cand se concretizeaza? Si sa se concretizeze atunci cand nu suntem prea obositi de la atata alergare. atunci cand ne putem bucura, nu?
Ca la ce folos este o minune atunci cand ochii nu vad? Asa si cu toate, nu?
Slow down…Slow down…
Cred ca de aia iubim si cafeaua, nu? Ca o putem bea pe indelete, la o vorba sau la un plan de viitor.
E bine cand e iubire…iubire fara agitatie, bucurie fara efort.
Cine nu vreao viata linistita? Dar cine nu vrea sa se bucure din orice? Pacat ca le pierdem pe acestea doua in goana dupa bani, dupa obiecte, dupa “comori inchipuite”
Ce e simplu este cel mai greu de accesat, din pacate.
Prezent!
Imi plac vorbele mari, faptele marete.Sa locuiesti ca o printesa intr-un palat si sa vina printul cu micul dejun la pat. Girlish 
Apoi de ce sa nu fi si tu un rege pentru regina ta,sa nu-ti placa sa ai totul, avand de fapt toata dragostea din Univers?
Pan’ la urma si-n businessul tau…asa… daca vrei sa fii mic, esti mic. Daca vrei sa fii mare, sa construiesti un palat sau sa oferi o perspectiva mai avansata, progresista, o poti face. Alegem, nu?
Soldat Xcsulescu, la datorie! Ti-ai facut norma, ai iubit, ai incercat, ai muncit, treci la loc! Cam asa cu toate. Cand te supui. Cand nu, incerci sa traiesti la maxim, sa fii rebel, sa spui “nu”, sa faci ce-ti place. Cand facem ce simtim, e din rai rupt totul.
Nu zic neaparat sa faci dragoste (de fapt asta vroiam sa spun), ca uite asa apar bebelusii. Dar “fa dragoste!” Fa sa fie dragoste! Si nimic fara zambet.
La sfaturi se pricepe oricine, nu? Dar sa stii ca se poate, sunt o dovada vie.. Se poate sa faci sa fie dragoste, chiar si cand nu e bine. Chiar si cand apare frica. Te invat un joc!
Cand e prea dura viata ta, imagineaza-ti ca ai in mana doua probleme. Pui o mana pe ceva, alta pe altceva. Problema numarul 1 este frica ta, nu prea iti place, dar o ai, e cu tine, ce sa-i faci. Problema nr. 2 e puterea ta. Este ce iti face placere si te ajuta in toate, dar uneori te lasa balta… atunci e de rau. Problema nr 1 devine mai importanta decat problema nr. 2. Doar ca pe amandoua le ai, le stapanesti, poti face ce vrei tu cu ele. Si cam asa cu toate problemele din viata ta.
Daca traim in prezent, suntem constienti de tot ceea ce facem. Mintea precede urmari, dar sufletul nu cere nimic.
Daca dragostea ma face fericita, nu am de gand sa ma multumesc cu putin. La fel si tu! Daca ai un business, o pasiune si asta te face fericit, invata sa controlezi puterea si frica ta, fara sa te puna nimic la pamant. Si chiar daca ai fi acolo vreodata… nimic nu dureaza la nesfarsit.
Partea frumoasa a mea si a ta este ca suntem muritori. Si totul e in trecere. Si iubim viata aceasta, nu?
Cu toate bune si rele!
Ca un cer plin de stele este toata lumea aceasta, ca un punct fara importanta sunt si eu si tu. Sa facem sa conteze!
Despre asocieri
2 mari si late vreau sa iti mai spun azi.
Incep cu cea mai importanta. Asaaaaa.
Despre asocieri. Sper ca ai centura ca asta e una buna rau! Buna rau :)). Extremele si in gust sunt tari rau: ceva sarat cu dulce, va rog :p
Imi place sa spun lucrurilor pe nume, sa spun adevarul. Chiar daca doare, nu? sau cum era?
In toate meditatiile noastre, de la volan, din autobuz, de pe vremea cu ploaie sau luna plina, toate, toate duc la acelasi sens.
Uite ce poza misto rau:
Gata, gata trec la subiect. Ai avut si tu vreodata senzatia aia in care vrei sa fugi? In care da sa zicem vrei sa te apuci de alergat, dar sa fugi de fapt? In care simti ca nu mai poti avea incredere in nimeni? In nimeni! Nici in mama, nici in tata, nici in nimic?
Eh, astazi vorbim despre asocieri. Si uite: daca ti s-a parut ca omul ala era iubirea vietii tale, femeia aia, fata aia, ochii ei…te-ai inselat amarnic. Pentru ca uite, mintea ta atunci cand proiecteaza, o face frumos. Vezi un cuplu, un peisaj minunat, ceva sexi si ti se pare ca nimic nu e la fel ca cel sau cea din visele tale. Si apoi, rabufnesc amintirile, cuvintele si incepi sa asociezi iubirea si increderea, siguranta, cu tot felul de nume… de oameni. Dar tu cum esti acolo la tine in suflet, de fapt?
Te iubesti? Ai incredere in tine?
Daca am putea sa nu mai asociem atata sentimente, emotii cu oameni care o duc intr-una de colo colo cu vorba, cu fapta, oameni care nu stiu nici ei pe ce lume traiesc. Daca atunci cand eram copii, un plus inseamna o asociere cu un prieten, cu cineva cu care dormi linistit. Daca asocierea de somn si liniste ne ducea sau nu cu gandul la mama sau la tata sau din contra…nelinistea cu dezechilibrul lor emotional. Erau doar pentru ca atunci descopeream lumea si ne configuram tot felul de conexiuni in creier.
Acum e altceva: se presupune ca ai trecut de 18 ani, cu toate ca si la 14 ani poti fi atat de matur emotional incat sa impresionezi o caruta de afaceristi si oameni cu case si masini.
Sa ne intoarcem la asocieri: daca am trait un sentiment frumos, a fost pentru ca sufletul, mintea si inima mea au fost predispuse la asta. Nu pentru ca un om care azi spune ceva sau maine altceva, mi l-a trezit. Apoi, daca cineva te-a ridicat, a fost pentru ca ai intins o mana de ajutor. Si e de apreciat, si una si alta. Dar sa nu confundam dragostea adevarata sau indragosteala cu oameni care nu au de-a face cu asa ceva. Suntem multi si tristi. Dar si putini si fericiti!
Totul vine din interior. Asa ca orasul respectiv nu inseamna un om, un partener, marea nu e asociata cu iubirea vietii tale din filme si nici muntele nu l-a facut o femeie indragostita sau un baietan ambitios. Iubirea este acolo unde atat cat se vorbeste, atat se si face.
Hai sa fim romantici, fara sa traim din amintiri. Prezentul e facut din clipe, dar si de constientizarea lor.
Kiss ya!
Celebrate life
Cred ca e bine sa lasam specialistii sa isi faca treaba, nu? In sensul ca: “stiu eu mai bine”, nu functioneaza. Mie tot timpul mi-a placut sa cred in oameni, sa le dau sanse, sa ii respect pentru ceea ce fac bine si frumos. Pana la urma, daca te lasi indrumat, se deschide si mintea oleaca, vin si alte oportunitati.
Ca sa te perfectionezi, ca sa evoluezi, trebuie sa inveti mereu lucruri noi. Sa nu stai pe loc, ca nu te asteapta nimeni, nici macar viata. Nici cat de putin … timpul.
Daca facem ceea ce ne place, ce poate sa ne tina pe loc? Ne place inainte si dupa? Ce poate fi mai “purrfect” decat atat? Speranta, omule. Vointa!
Nu te lasa zdrobit, nu te lasa calcat! Invata si cel mai mult si mai mult:
” fa ceea ce iti place!” Si mai asculta si de ceilalti.
La care dintre cele 5 simturi ai renunta?
Suntem trup, emotie, gand. Un melange a trois sau o un conglomerat de efecte chimice, reactii, situatii si materie.
Si totusi, daca ar fi sa alegi? Ce ai face?
Ai renunta la vaz? Se spune ca ochii sunt partea cea mai importanta dintre simturi. Cand ai probleme cu ochii, gandeste-te ce nu vrei sa vezi. Eu nu vreau sa vad multe…in ultima vreme, imi atrage atentia tot ce e negativ. Ori e prea mult negativ in jur, gunoaie, mirosuri neplacute, poluare, alb, negru si gri.
Am pierdut din vedere un peisaj salbatic, neatins de om. Gandul la copilarie, imi mangaie simturile. Prezentul este un fapt greu de digerat.
Ai renunta la auz? Nu mai auzim vorbe calde, dar nici vorbe de prisos. Renuntam la zgomot si la toate efectele nefaste ale unei zile urbane.
Dar totusi? Muzica…vindecarea sufletului.
Ai renunta poate la gust? Oricum mancarea nu are gust atunci cand:
– esti obosit
– esti trist
– ai o zi proasta
– te certi cu cineva
– esti stresat
– esti agitat
si lista poate continua la nesfarsit.
Doar ca suntem si materie si ne incarcam din materie. De unde luam energia pentru a face? E usor doar sa te plimbi si sa nu consumi…doar ca una doua viata inseamna si lupta.
Sau poate renuntam la miros?
Viata este o complexitate pana la urma. Suntem aici sa deslusim.
Ce spuneti de simtul tactil? Cine poate trai fara atingere? Cum altfel s-ar simt dragostea?
Pare cel mai usor de renuntat la asta… sau poate cel mai greu. Sau cine stie…
Femeia e un mister de neinteles.
Cred ca avem multe motive de a experimenta asa numita viata, nu?
Parca nu e de renuntat…ci de apreciat.
TENTATIA
Multe face omul intr-o zi si greu ii mai este sa faca doar din alea bune… parca ne e dat sa ne plictisim de bine.
Ah, am multe de scris. Multe sa-ti spun. De la prea multa “nepasare” mi se trage, cred.
Spune tu daca vorbesc prostii sau nu. Nu vreau sa ti pierzi timpul ascultand prostii.
Dar zi si tu? Cum sa te pazesti 12 ore de alea rele si tentatii? Ce sa faci 12 ore, pe langa munca si ecrane? Deja MA SIMT UN NIMENI. Cand eu vreau sa cunosc, sa explorez, sa invat ceva nou, sa fiu mandru de mine, sa arat lumii cine sunt. Vreau sa fiu fericit, sa fiu iubit pentru calitatile pe care le am.
Cred ca sunt un perfect,sau tind spre perfectiune. Vrei si tu? Ca atat ii trebuie omului sa i se dea putin mai usor, ca iar o da in bara. Nu putem fi putin. Nu putem fi nici simplu. Cu atat mai mult buni.
Sa fim mereu buni inseamna sa fim intelepti.
Mai multa realitate
Cred ca avem nevoie de mai multa…realitate. E ceea ce ne trebuie pentru a fi fericiti. Nimic fake, nu tu gluma, nu tu joaca. Doar traire si vazut.
Ne complicam, fara sa traim. Oricum, nimeni nu stie, nu?
In fine, sa stii ca…
Iubirea e tot ce conteaza. Te face macar sa simti, sa te simti viu.
Si viata “ar trebui” sa fie frumoasa. Agata-te de ceea ce indragesti, amintiri, vise, persoane. Nu multe lucruri ne fac sa zambim, nu?
Suntem ceea ce suntem. Sa nu mai traim din ce traiesc altii, sa simtim pe propria piele.
Avem nevoie de un “te iubesc” sau de o incurajare. Dar de ce sa platim pentru asta? Poate e chiar atat de simplu, sa iti spun:
Esti minunat(a)! Ai realizat atat de multe pana acum. Ai depasit bariere pe care altii nici nu si le imagineaza. Esti frumos/frumoasa. Imi place atunci cand zambesti. O sa fie bine, ai sa vezi! Ai incredere in mine, stiu cine esti! Nu te intrista, sunt alaturi de tine, e si greu, dar va fi si bine. E si plictisitor, dar te descurci foarte bine. Avem nevoie de tine aici. Esti parte din proces si Cineva are un scop incredibil cu tine. Lasa-te dus de val, deschide ochii si bucura-te ca esti aici, totul are sens.
Pauza
Just imagine.
Te intalnesti cu tine, nu ai nicio bucurie in aceasta revedere si incepi analiza. Mai multa critica, observatii, nimic nu faci bine.
Nu stii cine esti, ti se pare ca nu ai devenit ceea ce trebuie. Nimic nu te face fericit. Ai uitat si de pasiuni, ce mai sunt si alea?
Suferinta sau poate doar putina tristete.
Tu pe un drum care nu duce nicaieri.
Zilele ti se scurg in van.
Nu ai ce sa-ti spui. Nici nu te admiri, nici nu te prea iubesti.
Nu vrei nici macar sa stii ce simti cu-adevarat. La ce te ajuta? Nu e usor sa ti rezolvi problemele emotionale…
Ti-e frica deja sa mai faci multe, sa iesi, sa evadezi, sa pleci intr-o aventura, sa faci ceva iesit din comun… E mai bine in bula ta, acasa. Criza de 35-40 de ani sau poate o etapa din 20…
Nu te simti deloc unic, deosebit. Esti doar un patratel din puzzle de 2,000,0000 de piese. Ce o sa fie nu te mai intereseaza, esti inert. Nu stii ce sa faci cu tine. Poate doar daca ai plange putin… poate doar atat.
Din nou la mine
Si ma intorc la tine, iar si iar…mare albastra. Ne ajunge o viata cat sa ne saturam de noi si de ceilalti. Dar nu ne ajunge o viata sa ne dam seama ca puteam mai mult.
Imi spuneti mereu sa ma roog pentru voi atunci cand este prea tarziu. De ce nu ne facem rugaciunile atunci cand este poate prea devreme sau la timp? Traim prin taraganare.
Incerc sa nu ma imprasti in ganduri…incerc sa trag esenta unei zile, in timp ce beau cafeaua.
De ce nu ma ajutati si voi sa facem lucrurile la timp? De ce nu va treziti si voi? Mi-ar fi si mie mult mai usor…ma pomenesc pe ultima suta de metri cu oameni dragi avand boli foarte grave care mai au foarte putin si isi dau sufletul. Vorbesc serios. Nu e de joaca aici. E dureros.
“Va rog sa va platiti datoriile la timp” si sa va faceti rugaciunile cand se cuvine… la timp. Incerc sa cred in miracole si nu imi iese deloc. Hai sa nu ne agatam asa orbeste de sfori care nu ne prind. E prea tarziu sa imploram pe patul de moarte.
Bolile bat la usa, unii sfarsesc mai urat ca altii. Si tot ce ramane este o parere de rau ca puteam face mai mult. Nu cred ca pana la Dumnezeu te mananca Sfintii. Suntem aici constient si voit. Va rog eu sa facem liniste, sa tragem cortina si sa ne intelegem scopul, pana nu vine sfarsitul… si trebuie sa ne despartim de cei dragi. Cam asa este, pe unii ii lasam aici bine mersi. Unii raman cu dor si regrete…
De trait nu cred ca se mai pune problema. Traim deja
prea mult…Se pune problema de incheiat socotelile si de facut toate la timpul lor.
Bye! Bye!
Sa ne linistim cu gandul.
Bang bang
Viata din alta perspectiva:
Am trait intr-o lume fara sunete…si mi-a placut. A fost si extrem de dureros fizic, dar a meritat. Frumos cand nu mai vrei sa auzi si nici nu mai auzi. E ca si cand o dorinta ti se indeplineste pentru o scurta perioada de timp si apoi totul se evapora ca sa vezi cum e, daca iti doresti asta in continuare.
Am trait mai mult din ganduri…in sensul ca le auzeam mai bine. Ma trezeam judecand oameni si locuri, calcand pe unde am mai calcat.
Incepuse sa mi se faca dor…
De muzica…
De tot ce iubeam sa fac.
Durerea e trecatoare…dar cand e permanenta, e sora cu moartea. Te elibereaza atunci cand tace si se duce. Uneori vrei doar sa scapi de ea.