Una noua
De azi schimbam…perspectiva. Nu spun ca nu mai scoate fum vulcanul si ca nu poate erupe din nou. Spun doar ca schimbam ceva.
Nu spun prea multe ca e secret. Stai pe aici, sa vedem ce se intampla.
De plicitiseala ne ferim cu totii. De aceea este buna o schimbare. Nu te pun sa faci ceea ce nu poti. Dar stiu ca-ti place si tie ce-mi place si mie. Asa ca…
Stai pe-aproape! Bem in curand!
Hai cu fericirea!
Extreme
Stiu ca ma contrazic…cand zic sus…cand vreau jos…”asa este noi”, ne plictisim, ce sa facem.
Acesta este un articol despre…hhh…cu gura inchisa, respiratie pe nas si usor pe gat…acesta este articolul despre “nu-mi convine”.
Nu-mi convine, tu fata! Nu-mi convine ce sa faci? Hai sa vedem cum ar arata “supararea” asta? Este o emotie, dar cum ar arata ea, supararea asta…Este asa o frana la masina pusa din 5 in 5 minute, este o aruncatura de piatra, una grea si cu directie…este un mers hotarat de a impinge pe unii din calea ta…sau este o supradoza de esecuri si regrete…este o incapacitate de plata, o datorie la capitolul dorinte care ramane neachitata, pana la final?
Spune-mi ce este “supararea”,te rog?
Fa bine si rezolva emotia printr-o imagine care sa imi fie pe plac, altfel ne prabusim cu totii de la “ea”…
Le-am incercat pe toate: indiferenta, nepasare, las-o ca merge si asa…nu se poate. Supararea are o forma si este forma fara fond, o pictura abstracta, o continuitate desavarsita care nu stie sa puna punct.
DA-MI TE ROG UN INTELES, CA SA TE POT DESLUSI. DA-MI TE ROG UN INTELES, CA SA TE POT INTELEGE. DA–MI TE ROG UN INTELES, CA SA TE POT DESCURCA.
Oare ce inseamna ea?
Vindecarea…
Oare ce inseamna ea?
O insemna o imbratisare prelungita,
O amintire cu flori,
Lumina afara si in suflet?
Oare ce inseamna ea?
Vindecarea…
sa fie oare lipsa unei dureri acute a realitatii?
Sa fie un semn al lui Dumnezeu?
Ce sa fie ea?
Vindecarea sa fie culoarea si mai putina suferinta pentru cele trecute si cele viitoare?
Sa fie un dulce sentiment de vina pe care ne chinuim sa il pastram, ca sa nu moara si ultima farama de patima?
Sa fie dulcele drum spre trecut si inimaginabilul viitor?
Sa fie oare lipsa ranilor sau a ranilor usor si frumos vindecate, fara cicatrici?
Sa fie prietenii si rasul?
Sa fie o zi fara pata? O calatorie catre necunoscut?
Sa fie putere in schimbare fara frica?
Cum sa fie oare vindecarea?
Sa fie satisfactie si fara plata pentru ea?
O casa plina de amintiri?
O viata plina de momente frumoase?
Sa fie cand te saturi?
Sau cand ai putere si stii ce sa faci cu ea?
Ce sa fie oare vindecarea?
Sa fie cu amintiri doar bune,
sau cu impacari binefacatoare?
Sa fie cu liniste si
lipsa de lupte, de zbateri?
Cum oare sa fie ea?
Sa fie ca o poveste sau o carte cu titlu frumos,
cu Impacare si cu lipsa de regret?
Sau pur si simplu, cu naturalul…
Cu umanul, inevitabilul,
paradoxalul sfarsit implinit…ca
bunul si irecompesansabilul inceput.
Suflet, unde esti?
…ca te caut de cand lumea si pamantul…stiu ca tu-mi aduci fericire dar si tristete.
Noi, oamenii trebuie sa ne acceptam intre noi… nu este ca unul e mai deosebit decat celalalt, nu este despre mandrie si nici despre aparente. Este despre ceea ce scoatem fiecare din noi, in momentele de maxima intensitate, ce scoatem din noi in momentele de maxima durere, de maxim disconfort.
Poezie poezie
Stiu ca vrei (iar) sa iti spun ca viata e frumoasa… stiu ca vrei sa iti tin moralul Sus…Dar stii ce?
Chiar este de bine, dupa nori vine furtuna, dupa furtuna vine ploaia, dupa ploaie, soarele si tot timpul se termina cu bine si tot timpul tot ceea ce se intampla este cu un scop…bun.
Speranta moare ultima.
Uneori mai si radem, ca sa nu plangem.
Cand nu vezi luminita de la capatul tunelului, inseamna ca trebuie sa mai mergi inca putin. Sa continui sa mergi!
Se mai inchide o carte, se mai intoarce o pagina… ramanem povesti: sa fim unele frumoase, nu?
Anestezie
Mai bine sa nu simti nimic…nimic sa fie ce simti. Cand mergi, cand stai jos, cand privesti, cand asculti muzica, cand muncesti, cand castigi bani…nimic sa fie totul tau. Ti-ar placea sa fii “neom”?
Inima ta e in siguranta, emotiile “nescrise”, “nestiute”…nimic nu te poate imbolnavi, afecta…
Nici frumusetea nu mai e ce-a fost… sa traim ca si cand am muri…in orice moment. Asta poate insemna ceva foarte trist…
Poate ar trebui sa schimbam unele lucruri, nu?
Poate nebunia asta de inima din noi nu poate trai altfel decat ca ea…
Poate nu avem cum trai altfel, decat asa…
Vindecarea
Pentru tine, VIV:
“Vindecarea nu vine din exterior, ci din interior, pentru ca acolo este atat suferinta, cat si capacitatea de a o transforma. Nimeni nu stie cum sa ne vindece, insa poate crea spatiul si conditiile necesare pentru ca noi sa ne reconectam la partea sanatoasa si sa fie posibila vindecarea. Daca am intelege asta, nu am consuma resurse valoroase in a cauta in diversi experti, samani, vindecatori, traineri, guru sau sfinti ceea ce este caracteristic fiecarei fiinte inca de la nastere si anume capacitatea de a gasi propriul drum in viata, care este unic si care trece obligatoriu prin lumea interioara.
Vindecarea nu vine din puterea noastra, ci din vulnerabilitatea noastra. Cand trecem de la rolul de victima in care am fost pusi in copilarie la rolul de supravietuitor, in viata adulta, care se mandreste ca s-a calit in focul luptei si continua sa poarte razboaie, ne iluzionam ca de fapt noi suntem puternici doar pentru ca stim sa luptam. Adevarata forta vine atunci cand lasam armele si ne aratam emotiile, cand renuntam la scut si ne lasam cunoscuti, cand ne dezbracam de armura si ne afisam trupul zdrelit. Daca am intelege asta, atunci am simti conexiunea profunda cu acele parti din noi ranite si izolate si de-abia atunci ne-am simti intregi.
Vindecarea nu vine din tehnici, metode, retete, pasi, planuri si alte inventii moderne ambalate frumos, care promit ca livreaza repede, bine si sigur. Vindecarea nu inseamna internalizarea unui sablon studiat si garantat. Vindecarea vine cu necunoscut, cu teama si confuzie, cu risc, cu dolii si mai ales cu multa personalizare, in functie de contextul in care am trait, de nevoile noastre specifice, de dorintele, visele si resursele noastre. Daca am intelege asta, am initia un drum, pe cat de anevoios, pe atat de valoros si nu ne-am mai amplifica vinovatia ca nu putem pune in practica retetele colective.
Vindecarea nu vine cu o stare de bine permanenta, zen, care ne va feri de suferinta. Nu este o transformare intr-o alta fiinta, eventual superioara, care priveste cu detasare la aspectele lumesti. Transformarile radicale, chiar daca ofera promisiunea iluminarii ce ne va pazi de furie, frica si tristete pentru tot restul vietii, sunt de fapt noi modalitati de a ne tine ocupati si a nu privi la suferinta noastra. Vindecarea vine cu aprecierea conditiei umane, nu cu respingerea ei, cu acceptarea tuturor emotiilor si manifestarilor noastre, oricat de nebunesti, ciudate sau neaprobate de catre societate ar fi ele, pentru ca ele sunt universale si cu totii le experimentam in lumea interioara chiar daca nu vorbim despre ele poate niciodata. Daca am intelege asta, am transforma autoblamarea in autocompasiune, iar cu aceasta noua relatie de blandete in interiorul nostru ne-am redirectiona energia creatoare catre a face pace cu trecutul si cu noi insine.”
Si eu ce ar trebui sa fac?
Nu? Te intrebi si tu…tu ce-ar trebui sa faci. Da directive mintii, daca asta crezi tu ca functioneaza. Fii propriu tau stapan…si calau.
Ne-am saturat sa tot ni se spuna ce sa facem. Ne “coagulam” energie pentru ce ne mai livreaza mintea din cand in cand, pentru ce mai vorbim, pentru ce mai aflam, pentru cine ne mai vede la fata…
Nu se potriveste muzica pe situatia asta a vietii mele, melodia nu ma inspira. Alegem alt context. Cel in care “inghetam” timpul. Ia incearca si tu. Te asezi in mijlocul multimii si te pui jos, cu mainile ca Ganditorul filosof sau te asezi cu mainile la ochi. Stai asa cateva minute…concentreaza-te la “lipsa de socializare” din jur. Toti trec, ma rog o mare parte trec,..nu vrei mila, dar nici atentie. Vrei ajutor si mai rau primesti. Cine sa te asculte? Cine sa te inteleaga? Incearca sa faci asta in locul tau preferat, cu persoanele preferate. Avem empatie? Cineva vine si te consoleaza? Sau nu prea…greu cu a face ce simtim, nu?
Si tu-mi ceri sa-mi petrec toate viata ca fiind un optimist. Dar man, nici tu nu esti optimist si nu stii sa ajuti cand iti cer ajutorul. Tu imi ceri ceea ce nici tu nu poti oferi…
Stiu da, corpul are memorie…da stiu ca “it takes 6 month to form a habit”… stim cu totii poezia. Imi poti spune ceea ce nu stiu?
Eu nu pot face asta…
Cineva poate…
Poate doar cand lasam armele jos suntem ceea ce trebuie sa fim.
Las si eu astea aici
Ca se poarta, nu stii? Se poarta, e la moda, sa lasi astea aici pentru altii…Bullshit! Facem totul pentru noi si ne credem niste Dali prostuti, credem ca suntem Centrul Lumii noi…Asta vrem si in dragoste, si la job, si la magazin si peste tot… si ne place enorm sa fim ascultati, dar sa ascultam…o …nu!
Nu ne pasa decat de noi. PARDON! Gresesc…nu-mi pasa decat de mine.Aha! Imi pasa doar de mine, e naspa sa ascult pe celalalt. El considera ca daca ma ajuta, trebuie sa il ajut si eu la randul meu. Mai bine ma lipsesc. Ma duc sa colorez!
Am realizat ca daca totul se darama in jurul nostru, trebuie sa continuam sa stam in picioare.
Las si eu astea aici.
Pana cand va fi bine.
Si nu uita! Cred si am impresia ca celorlalti le pasa de noi. Chiar daca nu ne spun. E usor sa fii egoist, e mai greu sa nu fi.
In primul rand, sa te iubesti pe tine, inseamna sa iubesti pe ceilalti. Pentru ca ii poti ajuta doar prin felul tau de a fi. Fii optimist, fa oamenii sa rada.
Ajunge zilei rautatea ei!
Nu te duce in povestile din capul tau. Mergi si vezi ce frumos este afara…chiar daca nu este. Cerul inca ne tine pe toti!
Fii bun cu tine! Apoi fii bun cu ceilalti!
Legea sacrificiului functioneaza doar daca exista iubire…
Culorile si emotiile…
Imi imaginam un ianuarie mai placut…cu zapada si ninsoare ca-n povesti…
Cred ca totul se opreste atunci cand asteptarile ne sunt “incalcate”…De aceea, e bine e sa traim in prezent. Niciodata nu suntem pregatiti pentru partea grea a vietii…Unii dintre noi traim intr-o lume a noastra.
Imaginatia ne ajuta sa respiram linistiti, de cele mai multe ori. Dar uneori mai tare ne incurca. Trebuie sa fim calmi si sa nu traim pe alta planeta.
Desigur ca lumea aceasta e minunata asa cum este ea. Doar ca realitatea e doar ceea ce ne inconjoara: culori, emotii, credinte, oameni dragi, greutati inevitabile dar si mici bucurii de zi cu zi.
Sa facem fata, va doresc! Dar si sa vedem cu ochii, fara a programa emotii si ganduri. Ca doar nu suntem roboti! Avem o inima care simte.. un cap care gandeste si un suflet de care trebuie sa ne ingrijim.