Celebrate life
Cred ca e bine sa lasam specialistii sa isi faca treaba, nu? In sensul ca: “stiu eu mai bine”, nu functioneaza. Mie tot timpul mi-a placut sa cred in oameni, sa le dau sanse, sa ii respect pentru ceea ce fac bine si frumos. Pana la urma, daca te lasi indrumat, se deschide si mintea oleaca, vin si alte oportunitati.
Ca sa te perfectionezi, ca sa evoluezi, trebuie sa inveti mereu lucruri noi. Sa nu stai pe loc, ca nu te asteapta nimeni, nici macar viata. Nici cat de putin … timpul.
Daca facem ceea ce ne place, ce poate sa ne tina pe loc? Ne place inainte si dupa? Ce poate fi mai “purrfect” decat atat? 
Speranta, omule. Vointa!
Nu te lasa zdrobit, nu te lasa calcat! Invata si cel mai mult si mai mult:
” fa ceea ce iti place!” Si mai asculta si de ceilalti.
La care dintre cele 5 simturi ai renunta?
Suntem trup, emotie, gand. Un melange a trois sau o un conglomerat de efecte chimice, reactii, situatii si materie.
Si totusi, daca ar fi sa alegi? Ce ai face?
Ai renunta la vaz? Se spune ca ochii sunt partea cea mai importanta dintre simturi. Cand ai probleme cu ochii, gandeste-te ce nu vrei sa vezi. Eu nu vreau sa vad multe…in ultima vreme, imi atrage atentia tot ce e negativ. Ori e prea mult negativ in jur, gunoaie, mirosuri neplacute, poluare, alb, negru si gri.
Am pierdut din vedere un peisaj salbatic, neatins de om. Gandul la copilarie, imi mangaie simturile. Prezentul este un fapt greu de digerat.
Ai renunta la auz? Nu mai auzim vorbe calde, dar nici vorbe de prisos. Renuntam la zgomot si la toate efectele nefaste ale unei zile urbane.
Dar totusi? Muzica…vindecarea sufletului.
Ai renunta poate la gust? Oricum mancarea nu are gust atunci cand:
– esti obosit
– esti trist
– ai o zi proasta
– te certi cu cineva
– esti stresat
– esti agitat
si lista poate continua la nesfarsit.
Doar ca suntem si materie si ne incarcam din materie. De unde luam energia pentru a face? E usor doar sa te plimbi si sa nu consumi…doar ca una doua viata inseamna si lupta.
Sau poate renuntam la miros?
Viata este o complexitate pana la urma. Suntem aici sa deslusim.
Ce spuneti de simtul tactil? Cine poate trai fara atingere? Cum altfel s-ar simt dragostea?
Pare cel mai usor de renuntat la asta… sau poate cel mai greu. Sau cine stie…
Femeia e un mister de neinteles.
Cred ca avem multe motive de a experimenta asa numita viata, nu?
Parca nu e de renuntat…ci de apreciat.
TENTATIA
Multe face omul intr-o zi si greu ii mai este sa faca doar din alea bune… parca ne e dat sa ne plictisim de bine.
Ah, am multe de scris. Multe sa-ti spun. De la prea multa “nepasare” mi se trage, cred.
Spune tu daca vorbesc prostii sau nu. Nu vreau sa ti pierzi timpul ascultand prostii.
Dar zi si tu? Cum sa te pazesti 12 ore de alea rele si tentatii? Ce sa faci 12 ore, pe langa munca si ecrane? Deja MA SIMT UN NIMENI. Cand eu vreau sa cunosc, sa explorez, sa invat ceva nou, sa fiu mandru de mine, sa arat lumii cine sunt. Vreau sa fiu fericit, sa fiu iubit pentru calitatile pe care le am.
Cred ca sunt un perfect,sau tind spre perfectiune. Vrei si tu? Ca atat ii trebuie omului sa i se dea putin mai usor, ca iar o da in bara. Nu putem fi putin. Nu putem fi nici simplu. Cu atat mai mult buni.
Sa fim mereu buni inseamna sa fim intelepti.
Mai multa realitate
Cred ca avem nevoie de mai multa…realitate. E ceea ce ne trebuie pentru a fi fericiti. Nimic fake, nu tu gluma, nu tu joaca. Doar traire si vazut.
Ne complicam, fara sa traim. Oricum, nimeni nu stie, nu?
In fine, sa stii ca…
Iubirea e tot ce conteaza. Te face macar sa simti, sa te simti viu.
Si viata “ar trebui” sa fie frumoasa. Agata-te de ceea ce indragesti, amintiri, vise, persoane. Nu multe lucruri ne fac sa zambim, nu?
Suntem ceea ce suntem. Sa nu mai traim din ce traiesc altii, sa simtim pe propria piele.
Avem nevoie de un “te iubesc” sau de o incurajare. Dar de ce sa platim pentru asta? Poate e chiar atat de simplu, sa iti spun:
Esti minunat(a)! Ai realizat atat de multe pana acum. Ai depasit bariere pe care altii nici nu si le imagineaza. Esti frumos/frumoasa. Imi place atunci cand zambesti. O sa fie bine, ai sa vezi! Ai incredere in mine, stiu cine esti! Nu te intrista, sunt alaturi de tine, e si greu, dar va fi si bine. E si plictisitor, dar te descurci foarte bine. Avem nevoie de tine aici. Esti parte din proces si Cineva are un scop incredibil cu tine. Lasa-te dus de val, deschide ochii si bucura-te ca esti aici, totul are sens.
Pauza
Just imagine.
Te intalnesti cu tine, nu ai nicio bucurie in aceasta revedere si incepi analiza. Mai multa critica, observatii, nimic nu faci bine.
Nu stii cine esti, ti se pare ca nu ai devenit ceea ce trebuie. Nimic nu te face fericit. Ai uitat si de pasiuni, ce mai sunt si alea?
Suferinta sau poate doar putina tristete.
Tu pe un drum care nu duce nicaieri.
Zilele ti se scurg in van.
Nu ai ce sa-ti spui. Nici nu te admiri, nici nu te prea iubesti.
Nu vrei nici macar sa stii ce simti cu-adevarat. La ce te ajuta? Nu e usor sa ti rezolvi problemele emotionale…
Ti-e frica deja sa mai faci multe, sa iesi, sa evadezi, sa pleci intr-o aventura, sa faci ceva iesit din comun… E mai bine in bula ta, acasa. Criza de 35-40 de ani sau poate o etapa din 20…
Nu te simti deloc unic, deosebit. Esti doar un patratel din puzzle de 2,000,0000 de piese. Ce o sa fie nu te mai intereseaza, esti inert. Nu stii ce sa faci cu tine. Poate doar daca ai plange putin… poate doar atat.
Din nou la mine
Si ma intorc la tine, iar si iar…mare albastra. Ne ajunge o viata cat sa ne saturam de noi si de ceilalti. Dar nu ne ajunge o viata sa ne dam seama ca puteam mai mult.
Imi spuneti mereu sa ma roog pentru voi atunci cand este prea tarziu. De ce nu ne facem rugaciunile atunci cand este poate prea devreme sau la timp? Traim prin taraganare.
Incerc sa nu ma imprasti in ganduri…incerc sa trag esenta unei zile, in timp ce beau cafeaua.
De ce nu ma ajutati si voi sa facem lucrurile la timp? De ce nu va treziti si voi? Mi-ar fi si mie mult mai usor…ma pomenesc pe ultima suta de metri cu oameni dragi avand boli foarte grave care mai au foarte putin si isi dau sufletul. Vorbesc serios. Nu e de joaca aici. E dureros.
“Va rog sa va platiti datoriile la timp” si sa va faceti rugaciunile cand se cuvine… la timp. Incerc sa cred in miracole si nu imi iese deloc. Hai sa nu ne agatam asa orbeste de sfori care nu ne prind. E prea tarziu sa imploram pe patul de moarte.
Bolile bat la usa, unii sfarsesc mai urat ca altii. Si tot ce ramane este o parere de rau ca puteam face mai mult. Nu cred ca pana la Dumnezeu te mananca Sfintii. Suntem aici constient si voit. Va rog eu sa facem liniste, sa tragem cortina si sa ne intelegem scopul, pana nu vine sfarsitul… si trebuie sa ne despartim de cei dragi. Cam asa este, pe unii ii lasam aici bine mersi. Unii raman cu dor si regrete…
De trait nu cred ca se mai pune problema. Traim deja
prea mult…Se pune problema de incheiat socotelile si de facut toate la timpul lor.
Bye! Bye!
Sa ne linistim cu gandul.
Bang bang
Viata din alta perspectiva:
Am trait intr-o lume fara sunete…si mi-a placut. A fost si extrem de dureros fizic, dar a meritat. Frumos cand nu mai vrei sa auzi si nici nu mai auzi. E ca si cand o dorinta ti se indeplineste pentru o scurta perioada de timp si apoi totul se evapora ca sa vezi cum e, daca iti doresti asta in continuare.
Am trait mai mult din ganduri…in sensul ca le auzeam mai bine. Ma trezeam judecand oameni si locuri, calcand pe unde am mai calcat.
Incepuse sa mi se faca dor…
De muzica…
De tot ce iubeam sa fac.
Durerea e trecatoare…dar cand e permanenta, e sora cu moartea. Te elibereaza atunci cand tace si se duce. Uneori vrei doar sa scapi de ea.
Cat (inca) mai este bine
Eu asa zic, sa ne bucuram sau mai bine zis sa punem “bucuria” acolo unde se poate, unde exista conditii pentru bucurie.
Pe tine ce te face fericit? Fericita?
Poate uneori ne face fericiti un lucru minor, cum ar fi faptul ca afara este soare. Sau poate o imagine din viitor, un gand la o vacanta…sau poate doar imaginatia: “cum ar fi daca…”. Poate ne face fericiti doar sa stim ca avem o pauza, printre atatea: “munca”, “taskuri”, “chestii de facut cum ar fi sa duci gunoiul…”. Sau poate muzica, un concert, o melodie.
Trebuie, e musai, sa ne legam de aceste momente de viata, ca sa traim bucuria. Cat timp ne face placere, ne face fericiti, inseamna ca e de bine. Nu e timp pentru tristete uneori. Traim mult pe viteza si goana dupa fericire este esentiala.
Si fara atatea interpretari! Nu mai sta atata in capul tau, nu te ingrijora. Uneori doar putina dragoste de la celalalt, ne face bine.
Motive sunt mereu, zambet poate fi mereu, e mereu o chestiune de alegere. Si daca e sa fie tristete, sa incercam sa facem sa fie cat mai putina. Ca doar nu o sa stam agatati de asta pentru totdeauna, nu?
E o lupta stiu. Trebuie sa te straduiesti putin… dar viata pulseaza in tine, inima ta inca se zbate pentru alte cateva zile, uneori ani, zeci de ani pe pamant. Eu cred ca merita sa simti viata asa cum este ea si sa nu pierzi timp pe “tristeturi”. Fa-o pentru tine, fa-o pentru viitor, pentru ziua de maine sau pentru secunda urmatoare. Construieste timp si or sa vina si realizarile! Nu te pierde in detalii, lupta pentru asa zisa fericire. Oricum doar tu cu tine stii ce inseamna. Tin pumnii pentru o stare mai buna si ganduri mai optimiste. Cat se poate. Cand nu se poate, fa sa dureze cat mai putin, nu pune paie pe foc ca trece. Si ajungem din nou la fericire. <3
De la probleme la necazuri
Nu stim cum sa luam problemele…cu atat mai mult necazurile. Cand vin, ne gandim ca poate le meritam, ca poate am facut ceva gresit. Mai putin sa asteptam…Ma gandeam:
Asteptarea nu e totuna cu rabdarea…Rabdarea inseamna sa rabzi… eu nu vreau sa scriu ce stiu, pentru ca ce stiu eu nu e valabil pentru toata lumea. Eu vreau sa scriu doar ce simt…ca poate uneori ai simtit si tu la fel. Bucuria vine din inima si poate pentru fiecare e diferit. Neputintele sunt mari si poate mai mari pentru celalalt. Ce este in mod cert e ca suferinta e cea mai puternica lectie.
Durerea e mare, dar uneori parca o preferam pe cea fizica? Cea fizica e mai usor inteleasa de ceilalti…cea sufleteasca schimonoseste si ne distruge viata din interior spre exterior.
Neputintele sufletesti duc la neputinte fizice, la asa zisa boala…
Cand (doar) te gandesti la cine te-a creat…ti se ridica parul de pe maini. Un Creator care a ales sa aduca pe Pamant pe Fiul Sau. Iar Preasfanta Fecioara, care cu mila si puterea ei umana a stiut sa pastreze in inima ei faptul ca Fiul ei va patimi…Noi stim ca nu suntem perfecti. O stii si tu, o stiu si eu…
Dar mai stim ca un OM, care a venit “smerit cu inima” si a vindecat sute de oameni de boli si nevoi, care a mangaiat multe suflete pierdute, care ne-a invatat despre bine si iubire de oameni, despre iertare si pocainta, a fost gasit vinovat chiar de oamenii in locul unde a facut doar bine. Si ce putere sa ai tu in suferinta ta, in boala ta, cand crucea ta nu e si nu va fi niciodata mai mare decat a Lui? Atat sa gandim.
Cum Maica Domnului a avut puterea sa isi vada Fiul rastignit pe cruce, cu mainile pironite in cuie, cu coroana de spini pe frunte, stingandu-se de slabiciune si de moarte buna, precum orice muritor de rand, care face si rau si bine…Cu ce drept te intorci tu catre Dumnezeu si Ii ceri Lui socoteala pentru necazul tau, cand a trimis pe Fiul sau in Lume sa ne salveze de rautatea din noi?
Sa plecam capul si sa ne purtam suferintele cu mandrie, caci nu vor fi niciodata mai mari ca ale Lui, cel care nu a gresit cu nimic, niciodata.
Cu ce drept ii intoarcem Domnului spatele cand ne cheama la rugaciune si pocainta, cand Fiul Sau din Ceruri s-a coborat pe acest pamant de oameni pacatosi, ca sa se roage zi si noapte Tatalui pentru noi? Nu ne putem plange nici de cel mai mare necaz, cand Raul a domnit secole intregi si cu Puterea Dumnezeiesca a fost biruit? Nu avem voie, oameni mici, sa ne plangem, ci doar sa ne purtam crucea noastra mica micuta si sa multumim pentru Darul Vietii de zi cu zi, cu bune, cu grele.
“Viata omului numai atunci e pretioasa, cand urmareste un ideal”
Iar ma doare sufletul… iar e chinuitor totul. De cand ma stiu mi-am dorit doar iubire si atat. Stiu ca oamenilor nu prea le pasa… stiu ca multi nu sunt capabili, dar problema e la mine. Am visat dintotdeauna la o dragoste doar a mea, la o iubire eterna, care n u moare orice ar fi. M-am uitat la prea multe filme romantice…cred ca am probleme cu realitatea ca intotdeauna.
Nu vreau decat…
Nu sunt decat…
Nu pot decat…
Am obosit cumplit, am dorit atat de mult sa traiesc din vise, sa ma bucur ca o pasare in zbor de ziua care incepe, sa fiu doar o floare care se leagana pe vant, sa fiu un fir de iarba care nu stie nimic. Cred ca dorintele mele nu sunt de aici, din aceasta lume, din aceasta viata. Nu ca sunt dezamagit…ca nu sunt nici macar trist. Inteleg mai multe decat par ca inteleg. Sunt doar complet rupt din lumea asta si pare ca mi doresc mai multe decat pot avea. Si nici macar nu as vrea sa insist sa lupt pentru ceva ireal…
