La metrou 2
Câtă nevoie avem de râs, de mult râs. Ador grupurile. La metrou văd oameni în grupuri care se bucură, râd împreună, glumesc, își amintesc, împărtășesc păreri. Simt invidie și tristețe pentru că am pierdut ceva prieteni. Unde nu sunt grupuri, nu e distracție, nu e fun. Salivez când văd oameni fericiți, cu zâmbet natural pe fețe, degajați, relaxați după job, dupa o ieșire, după o masă. Cred că ai trăit și tu senzația aia de genul: ” de ce or râde aștia?” , după care începi să îi analizezi pe rând, să le găsești defecte, să le arunci priviri ostentative. E nepoliticos să râzi în gura mare, mai ales când celălalt de lângă tine nu știe de ce râzi și poate nici nu-l interesează.
Dar e și mai aiurea să urăști fericirea altora. ‘Nu da timp nefericirii’, zice un mesaj de pe o tarabă.
Singuratatea nu e benefică pe termen lung.
Apartenența la un grup întărește credințele și ne definește personalitatea.
Grupurile de mai mult de 3 persoane echilibrează conversația.
Aportul de lucruri noi învățate este mai mare.
Apartenența la o gașcă nu te lasă să uiți de partea distractivă a vieții.
Pe curând!
A