Daca vrei si tu
Poti fi normal, daca vrei. Poti sa le ai pe toate, daca vrei. Poti face orice, daca poti. Cam greu cu mobilizarea, in schimb. Stiu ca iti place ce vezi. Ca vrei si tu. Dar poti face la fel? Sau doar iti place si nu ai ce face…
Nu vreau sa sune trist. Esti aici ca sa iti dau speranta, nu sunt “moartea pasiunii” sa stii. Ba din contra… sunt un foc viu, tare si puternic. Te ajut sa arzi si tu pe interior asa, sa fii raze de soare si sa emani caldura pentru ceilalti.
Dureaza mult pana se realizeaza? O sa ma intrebi.
Dureaza, da. Cat ai rabdare. Daca vrei si tu, pune mana si fa. Trezeste-te si da cu apa pe fata. Pune ceasul sa sune sau mai bine zis, trezeste-te fara ceas. E multa treaba…daca vrei si tu. Daca vrei si tu iubire, implinire, copil, dragoste adevarata, vise implinite si mancarica buna. Masini scumpe, cai si putere! Forta si energie!
Pune mana si fa si tu! Ce fac ceilalti care au, nu? Simplu.
Poti sa ai cea mai frumoasa femeie, cel mai bun barbat, cei mai frumosi copii. Poti sa ai soarele in viata ta si bunastarea sa te urmareasca mereu. Crede si vei avea! Roaga-te mult. Pune si mana la munca, frumusetea si banii, bogatia si prietenii se duc. Ce ramane este ce pastrezi, ce ramane este ce iubesti. Iubeste ce trebuie!
Se poate, sunt testate deja toate metodele. Se poate sa renasti, sa te schimbi, sa ai vointa si sa te ridici. Se poate sa faci totul din nimic. E scris in stele si demonstrat de altii.
Nu duce lenea mai presus de fapte. Nu pierde vremea pe ecrane. Nu te indeparta de la scop, nu iti pierde visele.
Say hello to happiness!
Fericirea nu se vinde in imagini perfecte. Este in multa munca, asa ca nu renunta.
Cele mai tari amintiri sunt cele din suflet. Nu le cautam prin poze, le cautam in senzatii si in starea de bine pe care ne-o dau.
Carpe diem!
Molipseste cu fericire…suntem mega saturati de anxietate si drame, de frustrari.
Dragostea adevarata exista. Confirm.
E posibil sa le ai pe toate. Confirm.
Lacrimi de fericire. Confirm.
Dumnezeu exista. Confirm.
Viata este atat cat trebuie sa realizam. Sa realizam ceea ce conteaza cu-adevarat si sa ne “castigam”. Sa ne atingem scopurile si sa fim constienti ca oricand poate fi ultima zi. Niciodata nu renuntam, pentru ca fara munca, nu ai rasplata.
Mintea care incurca
M-au obosit gandurile, dar nu contenesc sa visez. Nu stiu nici macar pe ce lume traiesc. Uneori cred ca o sa lesin, daca alerg intruna. Am nevoie de companie.
Ma simt singur cand gandesc.
Nu am cu cine sa vorbesc si am nevoie de pauza mea binemeritata.
Ma multumesc cu atat de putin. Putem trai pe bucati… nu iti cer totul. Facem jumi juma disponibilitatile si oferta. Ne ajunge clipa o luna, apoi recuperam din nou.
Cred ca iubirea poate fi suficienta uneori. Sau doar incurca. Nu imi dau seama. Sa traiesti simplu, sa mergi pe un drum necunoscut fara frica.
Nu-mi pasa ce zice lumea. Pana mi se face foame si mergem undeva sa mancam. Nu putem sa traim ca fraierii. Fara altii care sa comenteze, nu?
Parca suntem ca pasarile…pana ni se termina bateriile. Pana ne apuca nemultumirea din nou. De ce nu ne putem incarca de la soare, ca becurile?
Suntem fericiti in momente. Momentele sunt rare… Hainele scumpe, nevoile mari.
8 ore de somn si 3 mese pe zi… confort si parfumuri scumpe. Cheltuieli enorme pentru si mai multa fericire. Haine care se rup, obiecte care se strica, mult praf si telefoane sparte. Pana cand reinoim? Pana cand aruncam?
Prea mult risipim si consumam.
Fericirea e simpla, mintea proiecteaza fara contenire vise pe bani. Nimic nu e mai pur decat bucuria de a fi.
Prea multe dorinte, prea mare pretul.
Hai sa facem ce iubim, sa nu ne mai incurcam atat. Sa traim pe bucati si din piese lipsa. Nu totul e asa cum pare. Putem sa ne tragem energia din ce nu exista de fapt. Dintr-o minte linistita, orientata catre realitatea inconjuratoare. Copaci, aer, pasari, rabdare…
Energie.
Maini care lucreaza frumos, care aduna, care strang, care creeaza. Fara risipa. Voci care incanta, brate care cuprind, inimi care asculta. Momente ieftine, uneori gratis.
Tinerete fara batranete. Si suflete nemuritoare.
Nu le poti avea pe toate
Nici pe toate…nici pe toti. Nici totul… Doar nimic. Sau pe nimeni.
Uneori ne credem stapanii lumii, alteori fiinte slabe… doar ca ne place sa ne dam cu parerea.
Invata-ma sa fiu bun si o sa te urmez. Invata-ma sa fiu puternic ca tine si o sa te ascult. Invata-ma sa lupt corect si am sa lupt. Invata-ma sa traiesc fara frici si sa gasesc bucuria de a fi.
Credem ca putem, dar nu prea putem. Facem, dar nu facem perfect. Uneori nici pana la capat. Nu avem o treaba finalizata cu brio ca sa facem si pe altii mandri de asta! Nu traim pentru ceilalti! Traim pentru noi insine, egoisti ce suntem.
Invata-ma sa traiesc cu putin, sa ma bucur de nimic. Nimicul este tot ce conteaza.
Invata-ma sa imi ascult inima si nu o sa te parasesc niciodata. Accepta-ma si invata-ma tu daca eu nu stiu prea bine. Sunt dispus sa ascult.
Lasa-ma sa (te) iubesc. Urasc ura. Ma alipesc de bine oricand. Doar sa stiu ca esti…BINE.
Am nevoie de iubire!
Rabdare
Imi este foame, am doua oale pe foc si cuptorul incins…Trebuie sa invat sa fac ciorba…ma preseaza timpul, dar poate fac si o prajitura. Nu stiu cat pot scrie cu nevoia asta impetuoasa de a-mi linisti stomacul si hormonii implicit. Ma agita generatia asta tampita care cere totul de la mine… Azi nu ma pricep deloc. Nici nu am responsabilitati si sincer imi tremura sufletul cand trebuie sa fac ceva poze cu telefonul. Nu postam, nu existam. Nu mancam, nu ne incarcam…
Mancarea nu se face usor…trebuie sa iti aloci timp. Asa e pentru tot ce iti place sau iubesti…
Hai sa iti spun ceva. Ai vazut si tu “oamenii aia disperati” care alearga pe trecerile de pietoni? Ce “disperati”…Cine ii alearga asa, frate? Zici ca se duc la banca sa isi plateasca ratele. Stii cine ii grabeste asa? Tu! Tu! TU chiar tu!
“Lasa-ma te rog cu criticile”, o sa imi spui. Facem destul. Faci destul. Nu mai grabi oamenii, nu te mai grabi pe tine. Orice iti face placere, se face greu, in tihna, cu atentie, timp, rabdare…
Azi vorbim despre foame…despre sete…despre lista de “to do” de la tine din sertar. Din sertarul mintii tale. Calmeaza-te omule. Te rog eu. Ne alearga astia ca nebunii, fa aia, plateste aia, mergi acolo, du-te in partea cealalalta… Ai uitat demult cum era cand erai copil si alergai de fericire, nu de nevoie.
Invata-i tu cum e lectia. Ca e despre tine, despre noi, despre toti…Ne-au educat ca trebuie sa “curga” banii pe noi,… ca trebuie meserii banoase. Ca trebuie “repede”. A iesit “rabdarea” din dictionarul general al limbii romane. S-a evaporat in gastrite, dureri de coloana si lacrimi care ard. Plangeam de bucurie candva. Radeam si nu stiam cat este ceasul si ce mai este de facut.
Potoleste-te ca nu asa trebuie sa fie viata ta… Traieste slow, rabda si tu cateva ore linistit, ca nu mori. Dar rabda frumos, linistit, nu strange pe cineva de gat. Lasa lumea, AU INNEBUNIT CU TOTII.
Suntem aici ca sa traim, nu ca sa murim. Ai grija de imunitatea ta, de suflet, ca trebuie sa reziste pana la 90 de ani. Oamenii care nu se grabesc cu nimic sunt cei care stiu ce inseamna sa ai rabdare, care nu judeca si se lasa in voia lui Dumnezeu. Ai auzit de “lasa-l in plata Domnului”.
Oamenii vor fi tare nefericiti daca si tu vei face parte din acest proces daunator de du-te vino. Poate unii inca se asteapta sa ii salvam. Nu mai stiu nici ei cum sa o faca si asteapta de la tine. Pune suflet si rabdare.
Motive sa crezi ca…
Ca viata e frumoasa pana la urma si merita sa o traiesti. Am tone de inspiratie asa ca tine-te bine (de mine) ca poate cine stie. Reusim amandoi. Sa invingem totul cu un zambet, la final.
Trebuie sa imi promiti ca nu vei renunta. Iti promit eu ca o sa fie bine. Crede-ma pe cuvantul meu scris. Viata e o poveste. Este si o incercare. O alegere intre bine si rau. Trebuie sa iesim triumfatori de aici. Fara un trecut dureros, fara oameni raniti. Fara sa ne si sa facem rau.
Daca iubesti pacea, daca iubesti visele, daca iubesti natura si frumusetea unei zile, misterul linistii din noapte, esti “pe” locul potrivit. Te invit intr-o poiana plina cu flori. Poti sa iti faci un selfie daca vrei, totul este permis aici. Nevoie de dragoste cu totii avem, important e sa ramai cu mine. O sa iti spun cea mai buna varianta de a iesi din viata cu fruntea sus, fara pata si fara regrete.
Desigur ca viata nu e lipsita de tristete… Dar sa stii ca e mai simplu decat crezi. Cand esti trist, esti trist si cu asta basta. Nu trebuie decat sa stii asta si ca nu e o perioada permanenta. Cu toate ca asa pare. Stii cum e? Totul alb-negru, o lume fara culoare. Dar trece! Totul trece. Si mereu poate fi putin mai bine, putinul acela pentru care trebuie sa fim recunoscatori.
Cauta simplitatea, lipeste-te de oamenii buni. Cauta iubirea in inima ta, nu lasa fete trase sa te traga in jos, nu lasa poveri prea mari in sufletul tau, descarca din frici si nemultumiri intr-o lume imaginara. Ramai doar cu speranta.
Fii bun cu ce te inconjoara, fii bland pana la a darui fara sa primesti. Scoate vorbe din minte si ganduri bizare. Timpul e scurt si de neinlocuit. Ofera. Construieste. Fii atent. Sa nu iti scape vreun moment prezent fara sa il pretuiesti, sa nu iti scape bucuria printre degete. Cauta sa intelegi mersul lucrurilor. Mi-a placut o fraza pe care ti-o las aici in semn de multumire. Faci parte dintr-o lume superba si cineva zambeste cand se gandeste la tine, acum. Cuiva i-ai facut bine si ii place sa isi aminteasca de tine. Versiunea ta din copilarie este mandra de tine, cel de acum. Inima buna si fruntea sus! O sa invingem! Iti promit!
Cate una pe zi
Mi-am propus sa iti dau cate una pe zi, una buna. Ca sa ma tii minte! Nu bataie :)) Ci “vorba” . Una buna. Ca de pesimiste suntem satuli cu totii.
De ce pleaca oamenii din viata noastra? Cu tot dinadinsul ma tin de ei, incerc sa ii pastrez pe toti in viata mea, cu bune, cu rele. Ma trezesc ca ma supar(a) si mgata. Nu mai exista omul, s-a evaporat… Am citit o chestie misto despre creier, ca e important sa pastram anumite structuri neuronale active, doar ca tesuturile se regenereaza si intervine uitarea. E inevitabil. Stiu ca nu-ti mai amintesti toti colegii din Generala sau toate numele de familie ale celor din liceu. Pun pariu ca nu iti amintesti nici macar 5 nume complete din primul stadiu de socializare colectiv din viata ta. Poate nici din ultimul. Ai uitat ce-ai invatat la materia ta preferata si cate si mai cate. Trust the process! E unul viu, real, adevarat, care ne invata despre cursul naturii, despre schimbarea vitala si despre timp.
Mergi inainte, nu inapoi. Uita-te in fata, nu in urma. Tine-ti creierul activ, invata ceva nou. Nu pierde timp valoros pentru organismul tau. E firesc sa uitam oameni, e bine sa ne si amintim. Totul este spre regenerare, nu spre a pierde. Spre reinoire si dobandire. Spre castigare si transformare.
Intr-o lume ideala
In lumea mea ideala, el si ea se iubesc fara bariere. In lumea mea ideala, cicatricile se repara complet si bolile dispar sau se vindeca, intr-un final. In lumea mea ideala, oamenii nu mor prea devreme, nici prea tarziu.
In lumea mea ideala, oamenii petrec bine timp frumos in familie, cu prietenii. In lumea mea, e armonie. Nimeni nu plange de durere si nimeni nu are de ce sa sufere.
In lumea mea ideala, copiii sunt fericiti si se bucura de copilarie. In lumea mea ideala, nu exista frica. Nu are de ce sa fie.
In lumea mea ideala, visele se implinesc intotdeauna. Exista multe zambete si multe motive de fericire.
In lumea mea ideala, nu exista doctori…nici macar de suflete. In lumea mea ideala, domneste muzica si pacea. In lumea mea ideala, toata lumea imparte si ofera.
In lumea mea ideala, nu exista nedreptate. Oamenii se ajuta si se sprijina reciproc. Nimeni nu are ce sa fure, ce rau sa gandeasca pentru ca fiecare are ce isi doreste si ce iubeste.
Natura este intreaga, nimic nu e distrus. Totul e doar iubire si pace. Intr-o lume ideala.
lA! La ce te gandesti?
Scuze de majuscule…nu am vrut sa sune asa de brutal. Doar scriu pentru tine aici. Gandurile tale suna cam asa uneori:
Sau asa
Sau
si
Da, da stiu ce zici, ce simti… Ca-ti vine si tie sa iti iei lumea-n cap si sa fii fericit, o data pentru totdeauna. Suntem niste “curajosi”. Curaj de la cura…de la curativ. Ahhhh
Viata e frumoasa, dar nu prea…
Suntem doar replici din filme, doar secvente pierdute, fara nicio sincronizare, fara niciun scenariu organizat, o regie de proasta calitate, trairi de moment si ploaie si vant.
Dar merita sa incerci, sa risti. Cine stie? Poate esuezi din nou. Poate mai cu talent, de data asta.
Facem ce e de facut, apoi nu ne mai place si fugim, abandonam, spunem adio. Ca sa ne intoarcem iar peste ani la trauma care ne-a creat, sa ii cerem explicatii. Suntem un butoi cu de toate, o valiza plina ochi.
Ce mi-ar placea sa avem o logica in ce alegem, o ratiune si un sens.
Plini de suferinta si rani…cine sa ne mangaie, cine sa ne fie alinare.
O sa ne imprietenim cu toate, cu durerea si mai ales cu timpul. E cumva a te lasa in voie…in voia nimanui. A ta nu e niciunde.
M-am obisnuit prea mult cu mine…cu singuratea mea. Nu cred ca mai pot fi inteles de cineva vreodata…
Vreau doar sa indraznesc sa iti cer sa stai langa iubirea mea imperfecta. Nu mi-e frica de singurate…dar ma sperie lipsa dragostei.
Mi-am dat seama ca ma pot simti perfect, daca cineva imi leaga ranile fara sa imi ceara nimic la schimb. Daca cineva exista langa mine, pentru mine. Apoi am realizat ca e suficient doar sa-mi respire. Soarele va iesi din nou…
De fapt avem nevoie de lucrurile naspa, ca sa ne placa cele frumoase pana la urma.
Iubirea poate fi ce avem nevoie. Doar ca e imperfecta prin neputinta ei de a fi doar iubire.
Bucurie sau indiferenta
Numai asta nu este…Sunt un copil. Ma bucur, alerg, las timpul sa imi faca pofta…de mancare.
Visez…ca poate alte locuri nici nu exista sau nici nu le voi cuprinde.
Ma joc… ca poate mintea nu o sa ma mai lase…
si colorez, cu sufletul pagini intregi de note muzicale.
Imi torn pe simturi culori si stralucire, ritm si poezie…ca poate vremea aceasta va trece si va veni o alta.
Deschid ochii cat mai mult, sa cuprind toata zarea, tot copacul si tot detaliul care se ascunde in lumina: panza de paianjen, liliacul inmugurit, verdele fosforescent.
Cata minune e in viata…si cata indiferenta in a te satura de ea.
De ce ne batem joc de noi insine?
De ce viata este o cruzime uneori? De ce ne batem joc de noi?
Cat somn ma costa fericirea? Cate mese bogate? Cate haine noi si lucruri care imi fac pe plac? Multe… ma costa fericirea. Si cum nu imi pot satisface aceste nevoi oarecare, incepe suferinta… Ma deshidratez, nu mananc, nu dorm, nu ofer, nu comunic, tin strans in pumni si suflet…
Dorul de orice fel si toate necorespunzatoare noua contribuie la deteriorare, la “stricatul echilibrului interior”, asa mult ravnit de toata lumea. Ne batem joc de noi cu fiecare dorinta neimplinita, cu fiecare problema nerezolvata, cu fiecare privire dincolo de noi, in casa altuia, in relatia altuia, in familia altuia, in bunurile altuia. Sa nu invidiezi… dar de admirat cine (doar) poate admira?
Atata frumusete in jur si nimic pentru mine, atata perfectiune si stralucire si pentru mine nimic? Nu e rau acum ca ai ochi? Pana si privitul deterioreaza…
Caci poate mi-ar fi placut sa traiesc mai simplu, cu o haina de 10 ani pe mine, cu o apa dimineata sau c-un ceai de tei. Dar cin’ m-a pus sa merg la oras? Cin’ m-a pus sa am “aspiratii inalte”? Sa vad in jur una alta, unghii, masini, cafele, relatii perfecte…Si eu sa n-am nimic…cine ma pune sa nu ma ingrijesc, altii au atatea lucruri scumpe pe ei, se lauda cu experiente minunate si eu abia am bani sa ies din casa… Normal ca mi bag niscai venin in inima si urla invidia in mine. Eu de ce nu am? Eu de ce nu?
So fucking hard to be simple. So fucking hard to be you.