In alta viata
In alta viata, poate cine stie, or sa ne iasa toate asa cum ne dorim. Ne-ar placea sa avem controlul vietilor noastre si sa putem conduce toata treaba precum conducem o masina sau o barca, sa ducem lucrurile in ce directie ne dorim.
Din pacate, se stie, nu toate ne ies conform planurilor. Si, din si mai mare pacat, nu ne simtim bine mereu. Trebuie sa acceptam ca daca ne conducem viata dupa voia noastra, poate nu e ceea ce trebuie. Sau poate este ce trebuie pentru noi, dar nu si pentru ceilalti. Daca am putea trai in egoism, am primi pe tava tot egoism si nu ne-ar face mare placere. Asa ca orice om de pe planeta asta are nevoi care trebuie indeplinite, cu un contra cost.
In alta viata, poate as fi fost alt om. In alta viata, poate as fi procedat in alt fel. In alta viata, as fi vrut sa fie altfel. In alta viata, nimic nu m-ar fi distrus. In alta viata, mi-as fi protejat inima, in alta viata, mi-as fi protejat sufletul, in alta viata, as fi avut mai multa grija. Suntem slabi, vai cat suntem de slabi. Dar ce conteaza cand nu ne iese nimic si totusi punem un zambet, si totusi facem fata, si totusi mergem inainte, si totusi credem. E mare putere in credinta. Sa crezi in Marea Dragoste, sa crezi in Vindecare, sa crezi in Bine, sa crezi intr-o alta viata.
Cine oare a numarat sansele? Sansele noastre pentru a reface, pentru a repara, pentru a schimba, pentru a ierta si a o lua de la capat, pentru a nu pierde ocaziile importante care ne duc acolo unde ne este locul. Sau cine ce numara cand numara? Pastilele, conversatiile, mesajele, partidele de amor, tigarile, stelele sau orele?
In alta viata, putem face mai bine. Doar ca…iata viata este acum. Important este sa luam decizii bune, care sa nu ne influenteze starea in rau sau sa ne imbolnaveasca, sa ne inraiasca sau sa ne izoleze. Avem atata nevoie unii de altii, viata e e atat de scurta. In alta viata, am fi trait mai mult si mai fericiti!
Ce ne mai preocupa in ultima vreme
Cu cat traiesc mai simplu, cu atat imi dau seama de mai multe… Ieri spre exemplu, am aflat salariu unui muncitor care matura strada si face curatenie: 2,500 lei. Toata “leafa lui”, 2,500 lei… Apoi, altii nu stiu cum sa isi mai etaleze vacantele, unghiile, masinile…si stau si ma intreb cat de defecti pot fi unii la cap vs oamenii simpli, care se amuza intr-o zi mai mult decat unu’cu Mercedes alb care nu se asigura din dreapta si in care mi s-a intamplat sa intru cu bicicleta.
Imi amintesc ce imi spunea o “femeie simpla” (vorba aia), care lucreaza in industria frumusetii si le-a vazut pe toate la viata ei. Cum veneau la ea, doctorite neingrijite, dar si femei usoare care aratau brici, la modul ingrijite si puse la punct, daca ma intelegi. Si iaca unde e de fapt respectul celorlalti: in vorba, in fapta si in felul cum arati. Degeaba ne punem in cap si traim pentru altii, tot cum te trezesti, cum iti oranduiesti propria viata, cum vorbesti si cum te porti, te face om mai ales.
Apoi, mai sunt femeile astea care nu pun mana sa gateasca o ciorba sau o friptura. E plina societatea de ele, le vezi pe la cafenele, cu capuccino to go prin maini, cu manechiura nu stiu de care si cu masini pe cai mari. Ele spun ca mananca sanatos, isi comanda salate si papa prin oras. Dar ce sanatoasa poate fi mancarea aceea din oras, plina de vitamine si nutrienti, legume spalate bine si preparate care te-asteapta pe tine printesa in persoana sa le degusti. Traim prin comparatie cu altii si asta nu ne face bine deloc la caput. Si aici ne strica fix mediile de socializar. Pana si telefoanele cu mesaje si sirul lung de comunicare non-verbala nu se mai termina, in zilele noastre.
O viata simpla, de asta ducem lipsa cu totii.
Suflet bun
Asa ai venit pe lume… un suflet bun. Ai deschis ochii si ai plans. Am venit aici plini de iubire, de dorinta de a invata, dar si cu impetuoasa nevoie de a suferi pentru toate neregulile vietii. Ti s-au dat ochi sa vezi, bucuria de a trai, ti s-a dat zambet si putere. Nimeni nu a spus ca o sa fie usor…
Neputinta, durere, lacrimi, lipsa de ajutor…viata si moarte!
Tu pentru ce traiesti? Pentru azi? Pentru maine? Pentru saptamana viitoare? Pentru ce se va intampla peste 3 luni? Pentru ceea ce a fost ieri sau anul trecut?
Se intampla sa iubesti, dar te-ai trezit ca urasti? Cat timp crezi ca mai ai? Pe unde mai umbli? Ce mai bei? Unde mergi?
Nu te mai grabi. Ai rabdare. Vine ea. Fericirea. Iubirea. Sanatatea. Puterea. Increderea. Frumustetea.Credinta.Implinirea.
Generatia autista
Am tot aflat lucruri in ultima vreme si am zis sa le impartasesc cu tine.
Oamenii devin din ce in ce mai mult “generatia care stie tot”. Nu stiu ce ii indreptateste sa gandeasca asa, nu ma intreba! Doar ca sunt sigura ca “autismul” si lipsa de socializare, lipsa de intalniri “ca intre prieteni” se acutizeaza drastic. Ce vorbesc eu aici, uneori si mie mi-e teama sa discut cu altii, aflu tot timpul cate ceva rau, ma incarc de tot felul de energie si mai bine raman in bula mea de sapun. Tot timpul cu nasul in ecrane, la cafele, tot timpul cu gandul la vacante, la facut bani, la uitat ce fac altii, la exterior…
Unde sunt batranii de altadata, unde sunt sfaturile omului care le-a trait pe toate si a ajuns in deplinatatea facultatilor mentale? Nu mai sunt ascultati pentru ca nu-i asa, noi le stim pe toate. Si nu ne pasa… Nepasarea asta, lipsa de comunicare, socializarea abstracta duce la nebunie cronica in timp.
Sa iesim, sa zambim, sa nu tinem cont de om, de experienta lui, de frustrarile lui. Daca tu imprastii energie pozitica ca razele soarelui se duce si la celalalt. Posibil sa dai de oameni inchisi, de oameni tristi, suparati, DE OAMENI CU PROBLEME. Sunt peste tot, OAMENI CU PROBLEME. Exista un risc imens de a face dementa, unul din doi oameni sunt predispusi la aceasta boala mentala.
Vremurile din urma erau parca mai frumoase, traiam mai mult in prezent, fara ecrane, fara atatea dorinte greu de realizat. Vorba aia, te bucurai la o ciocolalata! Prezentul suna dubios, fiecare in lumea lui, in dreptatea lui. Am uitat de valori si de simpla moralitate de a distinge binele de rau. Raul nu exista, exista doar in traumele lasate de parinti, de bunici, in conflicte si in dreptatea fiecaruia. Ca mai bine ne facem dreptate singuri, nu? Ce mama naibii, cu ciocanul si cu dalta, cu cuvantul sau cu fapta, sa ne facem dreptate! Doar ca…adevarul e la mijloc!
Sa traiti pana la adanci batraneti! Cu mintea intreaga, mult mai important, as zice!
Daca te intreaba cineva
Sa ii spui ca esti bine. Indiferent ce ai, ce iti trece prin cap. Daca te intreaba si a doua oara, te mai gandesti si ii raspunzi tot… bine. Daca intra-adevar este curios, va ma intreba inca o data si daca nu ii vei raspunde precis, va spune ca nu esti sincer si va cauta raspunsurile pe care si le doreste in alta parte.
Omul nu are capacitatea sa intre in sufletul altui om, iar daca el (considera la un moment dat) ca o are, nu o face sa dea de la el umbrela sub care stai atunci cand ploua, o face ca sa se laude cu sine sau ca sa iti duca mai departe suferinta la urechile altora. Daca te-ai nascut sa fii mama sau tata, esti dator cu grija fata de copilul tau. Dar chiar si asa, nu ii poti lua asupra ta incercarile si provocarile, consecintele alegerilor lui. Ramai cu grija si atat, poate un sfat bun din cand in cand, un ajutor limitat sau poate un ajutor esential.
Insa tot nu-i suficient. Cat sa ne cunoasca atat de bine cineva, incat sa ne poarte suferinta. Apoi, ni se tot pare ca oamenii sunt egoisti, ca au ceva cu noi sau …cu ei.
Trebuie sa continuam sa traim. Sa speram. Daca mai si visam, suntem salvati! Suntem pe cont propriu, indiferent de soarta, de alegeri, am mai scris. Si ca sa indepartam total nota de pesimism, viata iti ofera din cand cand cate o gura de fericire. Pentru gura aia, bem tot paharul, intotdeauna. Suntem singuri, suntem parasiti, suntem nedreptatiti, dar ce ofera fiecare pentru fiecare poate nu e chiar o umbrela atunci cand ploua, dar poate poate e un zambet de care ne amintim sau o incurajare.
Daca nimic nu ne convine, este poate pentru ca traim necorespunzator. Am aflat ca soarele incalzeste cel mai mult atunci cand ai inima deschisa, am descoperit ca si daca te ridici de unul singur, tot de unul singur te poti bucura. Am descoperit cat poate face iertarea, cat poate ierta, vorba aia! Sunt in continuare multe pe care nu le inteleg, dar dau o sansa potentialului viitor care imi poate da unele raspunsuri. Traiesc, ca sa vad ce se mai intampla. Am vazut ce poate face timpul cu multe si este suprinzator, cu-adevarat. Hai sa vedem ce-o mai fi, peste un an, peste 10!
Sa numaram anii unui copac si sa comparam vremurile care au fost cu cele ce vor veni. Sa nu incetam sa visam! Este cel mai important!
Sa ne facem prieteni noi, sa avem incredere ca uneori e bine si doar atat. Sa nu intoarcem binele pe toate partile si sa il lasam sa se manifeste dupa voia Lui, nu a noastra!
Magie
Am atata nevoie de …magie. De lipsa realitatii care ma impovareaza. De lipsa durerii, a tristetii, am nevoie de o lume magica. De lumea creata de o bagheta magica care face sa dispara tot raul din lume, toata nedreptatea, toata lipsa si nevoia. Am nevoie de o lume mai linistita, doar a mea, o lume de poezie nescrisa, de lacrimi de bucurie, de timp pentru toate. Am nevoie de o gradina si de timpul pe care il ai atunci cand auzi o frunza cazand pe pamant si privesti o floare care se deschide. Asa cum natura nu se grabeste, tot asa nu ar trebui nici noi.
Am nevoie de o banca si de un parc. De gandurile mele pe care nu apuc sa le aud sau le aud prea mult. Am nevoie de un alt ceas pentru ceea ce traiesc si ceea ce simt. De mai multe zile intr-o zi si de nopti facute zile. Ma sperie viitorul, dar cel mai mult ma sperie prezentul acesta deformat, unde nimic nu mai este la locul lui.
Sa fie cu magie de sarbatori si cu dorinte implinite! Sa fie cu iubire neconditionata si stele cazatoare. Sa fie cu sperante si zambete frumoase. Sa fie cu putere pentru ca totul sa se sfarseasca cu bine. Ca in toate povestile nemuritoare.
Cate zile ai
Citisem recent despre cineva care se confrunta cu un cancer recidivat si spunea ca nu vrea sa moara, ca nu a terminat cu viata, cu iubirea, ca pur si simplu nu vrea sa moara. Cat de simpla si inevitabila este moartea, dar cat de infricosatoare si lipsita de scrupule totusi. Te ia cand nu te astepti, nu stii ce se intampla, de ce se intampla, unde te duce si ce iti face. Un alt tip spunea ca atunci cand mori pur si simplu se deconecteaza creierul de la viata si se termina tot. Pur si simplu. Daca ar fi sa ne luam dupa minte, ea intr-adevar se intrerupe, toate gandurile se opresc, inceteaza. Doar ca suntem si emotie, nu doar trup, suntem si simtire. Ce se intampla cu trupul stim prea bine. Este acel black out si apoi gata, intuneric, bezna, the end of story. Viata s-a dus, omul nu se mai trezeste, nu se anima, ba mai mult, in cateva zile, saptamani si putrezeste. Dar hai sa nu intram in zona aceea lugubra.
Deci ce se intampla cu omul? Ce se intampla cu viata? Cu visele? Cu zilele pe pamantul acesta minunat?
Nu stim…nimeni nu stie… Doar ca putem fi constienti ca oricand poate fi ultima zi. E chinuitor sa stii ca mori sau mai bine zis sa fii constient ca mori. Ca toti stim asta. Moartea e singura situatie pentru care nu exista iesire. Cu cat stim ca murim, cu-atat tragem cu disperare de viata, tragem sa traim. Doar ca bucuria vine din lucruri simple, de multe ori exista nedreptate si amaraciune, si oboseala asa ca esti orbit o perioada. Cum sa faci sa fii linistit pentru ultimul moment din viata ta? Ai raspunde tu: sa nu stii. Sa nu stii este cel mai bine.
Ne sperie gandul de moarte. E atat de sigura si de inevitabila. Ne sperie in fiinta, in trup si neputinta. Ne sperie singuratatea mortii. Murim singuri de cele mai multe ori, drumul acela este atat de rece si de infricosator. Doar ca ce ne sperie cu-adevarat sunt regretele si amenintarea dorintei de a fi bine mereu. Pentru ca inconstient, omul doreste sa isi faca voia lui, poftele lui si sa fie castigat. Ne dorim sa le avem pe toate, ca si cand ni se cuvin. Nu socotim zilele aproapelui, ci propriile zile, propriile dureri.
Este atat de minunata viata, si totusi atata de usturatoare. Nu te pregateste deloc pentru moarte, nu te ajuta cu nimic in acest sens. Ba din contra, te obliga sa ravnesti in continuare la ea, sa omiti faptul ca vei muri intr-o buna zi. Se zice ca traim cate zile avem pe pamant. Eu vad suflete tinere in oameni foarte batrani. Frumoasa mai este batranetea, cu toti pasii ei mai aproape de moarte. E asa incantatoare, in toata neputinta ei. Atat de inteleapta si pregatita. Nu stim cate zile avem. Stim doar ca ne sunt scrise, ca fiecare zi e o promisiune a vietii, fiecare ora e importanta. Stim ca iubirea e dincolo de moarte. Ca iubirea vindeca. Iubirea e lipsa raului. Daca moartea este o promisiune, iubirea este o “linistire”, o garantie a emotiei pozitive.
Daca am privi dincolo de viata, dincolo de moarte, am sti ca ne-am nascut cu un scop, ca fiecare are harul sau si ca trebuie sa indeplinim pe pamant ceea ce ne este dat. Impacarea cu moartea, zi de zi, ora de ora este cel mai mare castig. Constientizarea ca, dincolo de toate, iti trebuie o tarie incredibila sa faci fata mortii este cu-adevarat o demnitate suprema.
Nu mai putem de atatea cafenele
Mah, eu nu mai pot de oameni…nu mai pot de ei. Nimic nu pot face de ei, nu pot sa plang, sa urlu, sa ma exprim, sa iubesc, sa daruiesc… Nu mai pot de “gura lumii” nimic sa fac.
In alta ordine de idei,s-au inmultit cafenelele ca la balamuc… Si nu inteleg de ce. De cand au luat locul caselor de pariuri? Al farmaciilor? Nu stiu, sunt peste tot, dintrodata. Simt oare oamenii nevoia de a comunica la o cafea atat de des? Ce se intampla? Apoi, cata cafea sa bei, cata socializare sa faci? A crescut numarul minorilor in randul cafengiilor, se bea capuccino si frappe de la 14 ani…Am uitat bre de natura, ca apa e gratis, ca e mai buna miscarea decat comentariile la o cafea. La cafeluta, stam si pe retelele de socializare si pe telefoane, si la terapie. Atata cafea si atata vorbarie, de unde dom’le. Inca meditez la acest aspect.
Terapie sau Dumnezeu
De multe ori ne intrebam, ce poate sa functioneze, ce poate sa vindece. “Psihic este un termen cu origine greacă, care localizează sufletul uman sau mintea…Caracteristica fundamentală a psihicului este conștiența, cel mai complex operant și cea mai grea de înțeles funcție”…
Ori psihologie, ori terapie, tot una este. Mai vorbim si de pshihanaliza si ne pierdem in detalii. Toate astea, pentru ca intr-o zi ne dam seama ca avem nevoie de ajutor, de vindecare, de intelegere a propriei vieti, de proprie intelegere. Cand se aduna furie, dezamagire, neputinta cu caru’, incepem sa ne purtam urat sau mai rau sa disperam. Dupa care trebuie sa ne gandim la solutii. Si sa cerem ajutor, care poate fi de la ceilalti, contra-cost prin terapie/doctori sau … de Sus (a nu se intelege ca Dumnezeu nu cere, daca ne da).
Diferentele suna cam asa:
– cu prietenii, familia, oamenii dragi – te sustin pana la un punct, cat se pot incarca si ei sufleteste sau cat pot duce si ei din frustrarile si nemultumirile tale. Dupa care, ori te trimit la specialisti, ori la nebuni (hahaha). Dupa ce realizezi ca oamenii apropiati isi iau mana de pe tine, mai raman doua variante.
Terapia sau Dumnezeu
1. TERAPIA: singurul dezavantaj aici este ca te costa si ca trebuie sa te tii. Ca asa un prieten drag, un om bun, precum tearpeutul care sa te incurajeze constant si sa te sustina, cu totii avem nevoie. Dar painea e pe bani, si cativa ani de terapie inseamna ceva, financiar vorbind, dar si ca timp alocat.
2. DUMNEZEU: daca ne dam seama ca in rugaciune nu vorbim de unii singuri, inseamna ca mai avem o speranta ca cineva, undeva, o putere divina ne asculta si ne ajuta. Dumnezeu nu costa, aici este avantajul principal in raport cu terapia. Si poate ca e adevarat ca multi oameni merg la Biserica pentru ca nu isi permit terapia, precum spune Cristian Tudor Popescu.
1. TERAPIA salveaza vieti e mult spus, dar ajuta sa ne simtim mai bine, sa ne infruntam trecutul si ne da ocazia sa intelegem cu ce au gresit parintii nostri fata de noi, ne da ocazia sa aflam, sa intelegem.
2. DUMNEZEU nu ne arata calea spre vindecare, daca suntem orbi si nu avem credinta cat un bob de mustar. Apoi, El spune ca trebuie sa ne respectam parintii si sa ii pretuim, ca sa avem zile multe pe Pamant. El spune sa iertam ca sa vindecam.
1. Terapia scoate din umbra frici si le lasa la vedere, ajuta uneori la evolutie, alteori la stagnare in functie de cum decurc lucrurile. Mare lucru sa spuna terapeutul vreodata intr-o sedinta: ” gata, s-au incheiat intalnirile noastre, te consider vindecat. Treci la fapte, esti apt pentru o viata noua, mult mai buna si mai frumoasa.”
2. DUMNEZEU nu iti da aripi, nu te ajuta in momentele importante. El te lasa sa alegi, El permite. Ceea ce pentru unii dintre noi, o alegere poate duce la o povara grea pe mai tarziu, pentru altii o alegere buna se considera un semn de la Dumnezeu. In necaz, Dumnezeu este cel mai invocat, cel mai “chemat in ajutor”. Pentru ca nu-i asa, cum sa vezi lumina daca nu exista intunericul.
1. TERAPIA aduce lacrimi, “aduceri aminte”, scoate stari si sentimente din noi, le da afara ca sa ne eliberam. Terapia ne pune fata in fata cu noi insine, ne arata de multe ori cine suntem cu-adevarat si cine sunt ceilalti.
2. DUMNEZEU ne spune sa iertam si ne mai spune ca nu putem face nimic de unii singuri. El este constient de forta Raului din oameni, din lume si ne ajuta cu Puterea Lui pentru a reusi sa invingem. El este bun cu noi, se spune ca ne iarta, daca ne pare rau de faptele noastre.
1. La TERAPIE platesti sedinta, dai un ban sa tepoti auzi, sa te asculte cineva, sa te inteleaga si sa te ajute.
2. La DUMNEZEU platesti cu lacrimi de pocainta si cu fapte bune, El te asteapta sa te intorci la El ca si un terapeut, te intelege si ajuta.
1. TERAPIA te invata sa te pui pe tine pe primul loc, sa te valorifici ca om si sa te cunosti cu-adevarat.
2. DUMNEZEU te invata iubirea de Aproapele tau, iubirea de oameni, te invata sa fii precum este El, sa te smeresti si sa nu te consideri tu ca fiind cel mai bun si cel mai frumos. El te invata sa lasi mandria deoparte.
1. Terapeutul iti arata calea spre tine, te indruma spre ceea ce iti doresti sa faci, spre ceea ce te face fericit.
2. Dumnezeu te cunoaste cel mai bine si te lasa sa actionezi singur. Iar cand ceri ajutor, uneori trimite prin oameni, alteori prin semne clare.
1. Terapeutul nu te pedepseste, uneori este ca o oglinda, iti arata cine esti si te pune pe tine sa duci greul, ca doar tu trebuie sa te ridici, nu el.
2. Dumnezeu te pedepseste pentru faptele tale sau faptele tale atrag de la sine greutatile pe care le duci. Uneori El te incearca pentru ca dupa furtuna sa aduca soarele din nou.
Totul tine de alegeri, important este sa vindeci, ca sa pui de un inceput nou, sa traiesti in prezentul pe care ti-l doresti.
Mediul si disciplina
N-am mai scris de mult timp. Atat de mult timp a trecut si nu imi vine sa cred ca nu am invatat nimic nou. Ba da… cred ca am invatat niste chestiuni din astea omenesti: sa nu ai incredere in oameni, oamenii sunt rai, sunt egoisti, energia unora te incarca negativ… Eh, hai ca nu e mare lucru ce-am invatat eu, deja se stie. Se stie!
Ce vroiam sa spun cu mediul este ca e bine uneori sa stai cu capul in jos. Pe bune! Astfel lumea pare ceva mai corecta, mai realista, mai frumoasa, mai nebuna. Ceea ce incerc sa spun este ca toate sunt pe dos. Numic nu mai e sigur, lumea se schimba, totul parca merge din rau in mai rau, nu mai e armonie, nu mai e bunatate, e doar putina bucurie si pentru lucrurile care nu au cu-adevarat valoare.
Ma gandeam mereu ca la tara oamenii sunt mai zdraveni la cap, o vedeam pe mamaie cu pamantul ei si cu grijile ei. Chiar daca tataie o insela, ea spune ca era fericita. 
Dupa cateva povesti de genul, mi-am amintit ca cineva mi-a spus ca la tara uneori educatia lipseste cu desavarsire. Oamenii se bat, se cearta, mai nou…divorteaza. Asta, ultima parte, chiar nu ma gandeam ca se intampla pe la tara. E ceva nou pentru mine!
In alta ordine de idei, cred ca este foarte important ca omul sa faca ceea ce simte in viata. Cred ca nu trebuie sa facem lucrurile diferit, trebuie sa facem ce simtim. Intodeauna! Doar ca e nevoie si de o consecventa in toate. Se zice ca avem un Inger Pazitor care ne apara de rele, dar si un Inger care ne “cearta” atunci cand gresim. Sa inteleg ca e buna si ordinea, o anumita socoteala in toate si o disciplina a bunatatii. Ca faci ce simti, dar stii ce faci?
