Sloveste
Sloveste, sloveneste
Si bate-ma cu rime.
Loveste cu suspine,
Cu multa ostenire,
pentru a ta iubire,
de pura poezie.
Loveste cu nemurire,
Chiar si-n nefericire,
Slove sa-mi dai,
Cu necontenire.
Iubesc sa mor in poezie,
Sa-ntepenesc intr-o uimire.
Fara nici cea mai mica
Revenire.
Ce-si poate dori o statuie,
Vesnica intepenire.
Mai mult decat ar putea sa fie,
O stafie.
Asa si eu infoliata,
Un turture gata sa sparga.
Pictura
Ochi ingreunati
Si mult ulei pe panza…
Curge un val
de muzica confuza.
Doi ochi repeta: “desenati!”
“pe loc nu stati!”
Inima ce-atragi,
Arta placuta, pura
Sa nu se faca scrum.
Cand vine o furtuna!
Cu mana ce-as picta
Arome as chema.
Cu inima mi-as duce
Aminte. Caci poate fuge!
Nimic nu ii ajunge!
Vopseaua parca-mi spune
Acum pune-ma-n foi
Cu fila cat mai groasa,
Nu picta copacii goi,
Si-aceasta umbra a lumii deasa.
Urechile nu vor.
Doar clasici-i ador!
Caci sufletul ma lasa sa respir
Doar cand e-n plin delir.
Iar inima nu mai stie sa spuna,
Nimic..cand nu e luna plina.
Firea mea ma cheama inapoi,
La campuri aurii cu flori
Izvoare argintii.
La cerul de copii.
Aici nu mai e demult de mine
Toate-mi sunt deplin straine!
Cum picura in mine
Stropi grei de uimire,
Si inimile straine
Ma cheama-n nemurire.
Caci ei nu stiu povestea
Nu stiu ce-a mai ramas…
Cand groaznica e setea,
De-al fericirii ceas.
Ei ma vroiau pe mine,
Si eu vroiam pe ei,
Sa stam in nemurire
Ca doi frumosi cercei.
Vreau sa fie prezent,
O dulce melodie,
Un bun prieten timpul
In veci al meu sa fie!
Am obosit enorm.
Si talpile ma dor.
Doar sa pictez un ritm,
Care sa ma intoarca in timp
La fetita ce-a iubit
Si Feti Frumosi, si zane,
Si printi, si porti straine.
Care a trait mereu,
Ca si cand totul era greu.
Eu
Nu stiu cine
Se uita-acum la mine
Cu ochi incercanati
Ce s-au facut uitati.
Prin lacrimi multe, uda,
Si nesfarsit inunda,
Si nu se mai opresc
Cand eu incetinesc.
Nici vremea nu ajuta,
Nici ca-i zapada multa
Nici capul nu mai uita
Ce inima asculta.
Ca m-am pierdut
Nici nu mai stiu
Ca m-am aflat
E prea tarziu…
Nu pot sa folosesc
Chiar tot ce eu gandesc.
Dar daca am ragaz
Vad eu ce-a mai ramas.
Si ce s-a adunat
In vant s-a spulberat.
Lasandu-ma neom
Dupa al diminetii dor.
Ce sunt azi
Cand ieri eram
Un pai golas
Din care mult sorbeam.
Mi-ar fi placut sa schimb frumos
Nu asa luat si-ntors pe dos.
Dar ce conteaza?
A trecut.
Cladeste-Alina acum
Un alt inceput!
Frica
Cand te-am chemat,
Nu stiu, nu cred
Si nu-mi mai pasa.
In mine-ai aparut,
Ca strasnica nevasta.
De te-am certat,
De te-am cerut.
Nu stiu, ba chiar si mi se pare
Ca te-am intors din drum,
Ca sa te mai vad.
Oare?
De te-am dorit, nu cred.
Dar uite ca ti-e bine,
De cand-ai-aflat de mine
Tu nu mai pleci, stii bine.
Doar ca acuma-i gata
Pe mine m-ai convins
De as intoarce soarte
Tot tu mi-apari in vis.
Cu-atata staruinta
Incat chiar mi se pare
Devii obisnuinta,
In lumea ce ma doare.
Chiar daca te cutremuri
Cand sufletul mi-e bine
Acum vezi si stii bine.
Eu tot o sa scap de tine!
Ingeri
Credeam ca nu ma vad,
Credeam in ce nu simt.
Caci pana sa va cred,
El nu avea cuvant.
De cand ma-ncearca viata,
Si am aflat de toate.
Usoara mi-e speranta,
Si vantul peste toate.
Cotrobai prin credinta,
De toate ma lovesc,
Dar in a mea nestiinta,
Pe voi eu va iubesc.
Putine imi sunt visele,
Tacuta mi-este soarta.
Dar ce-mi mai pasa mie
De oi fi eu sau alta…
Bajbai printr-o culoare,
Cand e, cand mi se pare.
Ma rog la lumanare,
Sa mi se-arate o floare.
Nimic de interes
Cand sufletul tanjeste.
Dupa ale sale lanturi
Demult legate-n lese.
Eu pentru mine sunt,
O vesnica iubire
Cand poate mai demult,
Statea doar in robie.
Putina fericire,
De la al meu de Sus
Imi sta pe bucurie,
Al meu dor nepus.
Neputinta
Si uit de tine, frumusete
Te las
In urma mea.
Uit cand visai la mine,
Iar eu visam la ea.
Mi-e tare dor de tine,
ce draga amintire.
Imi lasi acum suspine,
Inainte ce noaptea vine.
Si luna pe retina,
Simt cum se tot simte.
Si visele cu luna,
Ce scald calde aripe.
Mi-e tare dor de tine,
Frumoasa primavara.
Cu zilele senine,
Ce ma trezeai pe-afara.
Mi-e dor de dimineata
Mi-e dor de fericire.
Caci ce frumoasa-i viata
Cand inca ma mai tine!
Poem cu roze
Mi-e dor de poezie.
Dor ca sa “te” aud
Cum sufletul mi-l versi,
Nainte sa ma culc.
Mi-e dor de rosiatice
Apusuri fumurii.
De ale tale petale
Frumoase, trandafirii.
Un dor topit in zare,
De-acel plutitor nor
Mi-e dor de mine tare
De-al meu pururea eu.
Pierdute
Stiu…sunt pierdute.
Multe… ca ape prin conducte.
Dar tot mi-esti draga amintire.
Sufletul stie ca a fost si bine.
Aud in ritm in dans, in muzica, in pas.
Aud si in ecou,
Chiar daca plang… de dor.
Oare mai vii-napoi?
Tu, fulger ce-ai strapuns greoi.
Prin vant, furtuna, gheata, ploi
Tot ce-am iubit, ai luat cu voi.
Inca mai caut-n primavara…
Mi-e dor de-acea dulce seara, vara…
Daca as putea sa infloresc. as scrie doar atat:
“Cat imi lipsesc!”
Nemultumirea
Se vede pe fata ta: cand ai zile bune si zile proaste. Idealul uman este sa zambesti mereu, sa spui “nu am nimic, sunt de la foarte bine in sus”. Eh, dar pentru asta iti trebuie ceva intelepciune. Ochii tradeaza dezamagirea pe care ai trai-o si mai mult decat atat: nemultumirea.
Ce ne facem cu nemultumirea asta?
Ba ca nu stiu ce mi-au facut parintii, ba ca sufar ca am fost si sunt atat de amarat, ba ca nu am bani, ba ca vreau si nu se poate. Traim o continua nemultumire. Cum facem sa fie bine mereu? Ne spunem ca e bine mereu. Rar multumim pentru vedere. Cate poate sa aduca simpla vedere? Ochi pentru flori, pentru pasari, pentru frumusetea unei dimineti. ..
Ai vazut? Ieri ti-a fost rau, a fost furtuna…azi e soare. Mereu avem o a doua, a 100 sansa…si pe langa toate astea ni se pare ca viata e scurta, ca sunt multe de facut. Multe, dar putine facem. Sa incepem cu multumirea. Mereu e loc de recunostinta.
Love is love
Nu prea am niciun interes sa te mint, dar nici sa imi pierd energia cu tine. Dar am un interes in a face bine. Nu stiu de ce, dar nu vreau sa renunt la aceasta intentie.
Cred ca daca Dumnezeu ar fi “prezentat” oamenilor altfel decat prin pedeapsa, lege, pacat si religie, oamenii ar fi mai dornici sa Il Afle si sa Il caute. Toti cei care practica doctrina bisericeasca si se numesc credinciosi au anumite “termene” pe care le folosesc destul de des si de care majoritatea oamenilor “fug”. Daca ti-as spune altfel despre Dumnezeu, ai crede si tu. In primul rand, ti-as marturisi ca ai un Creator, Cineva te-a creat pentru un scop. Si mai mult, Cineva (chiar) te cunoaste cel mai bine, stie ce iti place, ce te face sa plangi, stie cand te doare, cand esti fericit. Si tot acel Cineva incearca sa te ajute, sa te aduca pe o cale buna, sa devii un om mai bun sau sa descoperi ce om minunat esti. El te cunoaste si te ajuta. El te sustine, te fereste de multe rele, necazuri, probleme pe care tu nici macar nu le intuiesti. Apoi, nu conteaza Caile Lui. Sunt cum nici nu te gandesti, important este ca esti iubit si protejat. Una dintre marile calitati ale lui Dumnezeu este ca “iarta si iubeste”. Nu ai cum sa nu te alipesti de Bine, atunci cand Il cunosti. Ne este teama de doctrine si de reguli, de pedepse si de judecata. De moarte. Dar totodata nu dorim sa cunoastem Calea, Adevarul si Viata.
Sa ai speranta, sa ai rabdare, spune Dumnezeu. Nu Il mai cauta acolo nu este, El aduce raspunsuri si oameni atunci cand nu te astepti. E partea buna din viata, este totul pentru om atunci cand omul crede si nu cerceteaza. Ne invata multe: sa nu furi, sa nu minti, sa nu invidiezi… nimeni nu prea reuseste, dar macar sa incercam sa ne asemanam Lui. Nu ne-a lasat aici fara un scop, El se poarta precum un Parinte adevarat, ne-a dat cateva “sfaturi” de urmat. Alegerea in schimb e in mana omului. Precum si soarta lui, buna sau rea. E simplu Dumnezeu, este si bun, nu ai de ce sa te temi. El crede in tine si isi sustine creatia pana la capat. Daca cineva se rataceste, El abandoneaza oamenii drepti ca sa il aduca inapoi pe cel pierdut. El incearca sa ne tina buni si se straduieste sa ne adune in acelasi Adevar pe toti. Nu e atat de greu sa crezi, sa iubesti Binele. Binele, iubirea si lumina inseamna simplu Dumnezeu.