Bucurie sau indiferenta
Numai asta nu este…Sunt un copil. Ma bucur, alerg, las timpul sa imi faca pofta…de mancare.
Visez…ca poate alte locuri nici nu exista sau nici nu le voi cuprinde.
Ma joc… ca poate mintea nu o sa ma mai lase…
si colorez, cu sufletul pagini intregi de note muzicale.
Imi torn pe simturi culori si stralucire, ritm si poezie…ca poate vremea aceasta va trece si va veni o alta.
Deschid ochii cat mai mult, sa cuprind toata zarea, tot copacul si tot detaliul care se ascunde in lumina: panza de paianjen, liliacul inmugurit, verdele fosforescent.
Cata minune e in viata…si cata indiferenta in a te satura de ea.