Cancer
foto by Theo Gosselin
În DEX, una dintre definiții: termen general care înglobează toate formele de tumori maligne ce se caracterizează printr-o creștere rapidă și atipică, cu tendința de invadare a țesuturilor vecine.
În detrimentul ființei umane, este cea mai rea boală, având în vedere contextul: ” Totul se rezolvă, înafară de moarte.” Zilnic dăm de câte o poveste despre un om care are nevoie de ajutor pentru că s-a îmbolnavit de cancer. Prin Social Media, există cel puțin un share care te îndeamnă să dai share pentru a ajuta un om bolnav de cancer. Și cel puțin o dată pe săptămână ne temem ca nu cumva ceea ce facem sau trăim, să ne îmbolnăvească de cancer. Ideologic, cancerul te îmbolnăvește mental, te împovărează doar rostindu-l. De obicei, nu citim povești triste, asta doar dacă nu cumva ne aflăm într-un mood nefavorabil sau devenim prea sensibili dintrodată (gravidele au această tentă). Nasol ce se întamplă, avem păreri de rău, dar nu vrem detalii neapărat. Trăim tot timpul gânduri necurate, respirăm fumul nostru sau al altora, râdem când e cazul și vorbim des despre orice. Dar nu avem și nu vrem cancer. Cancerul anihilează tot ceea ce trăim zilnic, vine așa cu un nor negru peste cer și simplifică toată anarhia asta a vieții. Nimic nu mai pare complicat. Brusc, există doar un gând, în loc de mii și mii care ne joacă prin cap. Și acel gând este: ” Voi muri și nu vreau ” . Deh, cine vrea să moară? Cine vrea să moară acum?
Tindem spre a fi morocănoși, puțini merg zâmbind pe stradă și zâmbesc altora. Niște nebuni. Nebuni bolnavi de cancer.
RELAȚII
Viața nu e un rai al relațiilor, nu întâlnim și nu ne întâlnim mereu cu oameni care ne plac, cu care să împărtășim cele mai tari impresii și idei.
Astâzi vorbim despre relații și despre cum tânjim după ele, cum salivăm dupa o conversație genială care ne încarcă din cap până în picioare și ne face să vibrăm de plăcere.
Din păcate, ne găsim rar compatibilitățile, ca să zic așa, de cele mai multe ori ajungem în conjuncturi “picabile din cer”, fără nicio treabă cu mecanismul nostru de funcționare și fără să aducă vreo îmbunătățire acestuia. Situații diverse, de la o ieșire după job, în grupuri mari și plictisitoare, la o conferință sau un team building, o escapadă la mare în care prietena prietenului vine cu gașca ei sau o excursie în Europa cu colegul de muncă care nu vine singur :D, toate ne aduc în aceeași situație de c ă c a t.
Este atât de plictisitor să îți petreci timpul, din politețe, cu cineva cu care nu ai nicio treabă. Simți asa cum ți se scurge toată energia prin fiecare minut irosit, simți cum începi să îți numeri degetele de la mâini și de la picioare și tot nu se mai termină, ți-ai fixa un punct undeva care să te scape de atmosfera asta fără efect și te-ai uita acolo până trece și poți evada.
Dacă ești un om cu bun simț, ai să gasești tu ceva care să te scoată din r a h a t (asa spune optimistu’); sigur poate fi loc de un compliment, o culoare mișto, un ceas care îți place sau, de ce nu, un subiect de interes general mai “comestibil”. Dar ești cu bun simț, nu un om prea fericit.
O trăim pe pielea noastră, la propriu, când ni se zbârlește părul de pe noi atunci când ne regăsim într-o companie pe aceeași lungime de undă. Și după o conversație, ai frate, sentimentul ăla de răcorire și de încredere: “Sunt bine, măh! Suntem bine!”
Azi la metrou
Cum dimineața începe pe drumuri, cele mai multe lecții de viață ni le dă cotidianul.
Oamenii care se ridică de pe scaune brusc, la metrou, până să se anunțe stația următoare? Îi știți? Oamenii aceia se grăbesc, clar.
Faza cu “grăbitul”, atunci când trăim în viteza asta a gândurilor, când nu ne vine să stăm degeaba nici atunci când avem timp, declanșează frustrări și stres.
Cunoști și tu momentul acela când știi că întârzii, dar parcă tot mai speri că vei ajunge la timp, atunci când ai sări cumva peste toata populația, ba chiar le-ai cresta un pic capetele tuturor celor care îți ies în cale și ai înota printre mulțimi, cu sufletul la gură și sudori de transpirație pe spate, că poate, poate oi mai recupera câteva minute.
Și începi să te gândești ca nu e deloc ok să înârzii, chiar de o fi vorba de vreo întalnire importantă, vreun interviu, un prieten care tocmai ți-a dat mesaj ca a ajuns, o conferință cu ăi mai mari ai companiei sau conferința unde chiar tu susții discursul.
Dacă nu ajungem rapid la cercul vicios metro-boulot-dodo și mai găsim timp să ne oprim din când în când să privim în jur, mai tragem câte o carte care să ne ajute să înțelegem ce naiba e cu viața asta.
Un sfat: pleacă mai devreme de acasă sau nu îți mai face gânduri negre pentru ceva ce oricum nu ai ce schimba.
Ușile de la metrou nu se vor deschide mai devreme decât este cazul, oamenii nu te vor înțelege când îi vei îmbrânci și nu în cele din urmă, cei/cel care te-așteaptă nu își dorește un “paietar pe foc” care să se comporte ca un isterc/ă: “am întarziat, îmi cer scuze, mii de scuze, am încercat să mă încadrez, m-am grăbit cât am putut. ”
Cum merge? Prost.
Da. Da. Da, și mie. Cam da. Mereu.
Astăzi a țipat unul la mine. Așteptam liftul să cobor, s-au deschis ușile, era un bărbat și am întrebat: “Urcați?” Și-mi răspunde: “Nu vezi că urc, de ce naiba ai apăsat pe butonul cu săgeata sus?” Nu apăsasem pe butonul cu săgeata sus, dar m-a amuzat, mi-a venit să râd. Ce nervi avea omul săracul de avu’ reacția asta! Voi vă imaginați așa, măcar un pic, ce-i circulă prin cap, cum gânduri negre îl fac să fie atât de stresat, de iritat?
Pe alții îi simt relaxați, bine dispuși pentru că exagerează cu “Mulțumesc, o zi bună!”, ” Ești o/un scump/ă! De unde ai cămașa? “, ” Foarte tare tunsoarea!”, zâmbesc așa pe stradă cu atâta împlinire, de parcă i-a izbit meteoritul fericirii. Și nu înțelegi de ce oare, de parcă starea generală este de moci triste și haine gri.
Orice vibrație negativă care perturbă acest armonios ecosistem și univers în care trăim, modifică în lanț relațiile și interacțiunile noastre. Îmi venea să-i spun vreo două tipului, pentru că mă eliberam. Pentru că am tăcut, însă, am controlat mult mai bine starea (mea) de spirit și m-am relaxat. Concluzia la care am ajuns astăzi este că: atunci când reacționăm prin tăcere, acționăm prin înțelepciune. Atunci când acționăm prin reacții negative la o acțiune negativă, avem impulsul de a nu ne mai putea opri, de a turui mult și prost, într-o tensiune care nu este benefică pentru organismul și mintea noastră.
Hello world!
Welcome to WordPress. This is your first post. Edit or delete it, then start blogging!