Eu
Nu stiu cine
Se uita-acum la mine
Cu ochi incercanati
Ce s-au facut uitati.
Prin lacrimi multe, uda,
Si nesfarsit inunda,
Si nu se mai opresc
Cand eu incetinesc.
Nici vremea nu ajuta,
Nici ca-i zapada multa
Nici capul nu mai uita
Ce inima asculta.
Ca m-am pierdut
Nici nu mai stiu
Ca m-am aflat
E prea tarziu…
Nu pot sa folosesc
Chiar tot ce eu gandesc.
Dar daca am ragaz
Vad eu ce-a mai ramas.
Si ce s-a adunat
In vant s-a spulberat.
Lasandu-ma neom
Dupa al diminetii dor.
Ce sunt azi
Cand ieri eram
Un pai golas
Din care mult sorbeam.
Mi-ar fi placut sa schimb frumos
Nu asa luat si-ntors pe dos.
Dar ce conteaza?
A trecut.
Cladeste-Alina acum
Un alt inceput!
Frica
Cand te-am chemat,
Nu stiu, nu cred
Si nu-mi mai pasa.
In mine-ai aparut,
Ca strasnica nevasta.
De te-am certat,
De te-am cerut.
Nu stiu, ba chiar si mi se pare
Ca te-am intors din drum,
Ca sa te mai vad.
Oare?
De te-am dorit, nu cred.
Dar uite ca ti-e bine,
De cand-ai-aflat de mine
Tu nu mai pleci, stii bine.
Doar ca acuma-i gata
Pe mine m-ai convins
De as intoarce soarte
Tot tu mi-apari in vis.
Cu-atata staruinta
Incat chiar mi se pare
Devii obisnuinta,
In lumea ce ma doare.
Chiar daca te cutremuri
Cand sufletul mi-e bine
Acum vezi si stii bine.
Eu tot o sa scap de tine!
Ingeri
Credeam ca nu ma vad,
Credeam in ce nu simt.
Caci pana sa va cred,
El nu avea cuvant.
De cand ma-ncearca viata,
Si am aflat de toate.
Usoara mi-e speranta,
Si vantul peste toate.
Cotrobai prin credinta,
De toate ma lovesc,
Dar in a mea nestiinta,
Pe voi eu va iubesc.
Putine imi sunt visele,
Tacuta mi-este soarta.
Dar ce-mi mai pasa mie
De oi fi eu sau alta…
Bajbai printr-o culoare,
Cand e, cand mi se pare.
Ma rog la lumanare,
Sa mi se-arate o floare.
Nimic de interes
Cand sufletul tanjeste.
Dupa ale sale lanturi
Demult legate-n lese.
Eu pentru mine sunt,
O vesnica iubire
Cand poate mai demult,
Statea doar in robie.
Putina fericire,
De la al meu de Sus
Imi sta pe bucurie,
Al meu dor nepus.
Neputinta
Si uit de tine, frumusete
Te las
In urma mea.
Uit cand visai la mine,
Iar eu visam la ea.
Mi-e tare dor de tine,
ce draga amintire.
Imi lasi acum suspine,
Inainte ce noaptea vine.
Si luna pe retina,
Simt cum se tot simte.
Si visele cu luna,
Ce scald calde aripe.
Mi-e tare dor de tine,
Frumoasa primavara.
Cu zilele senine,
Ce ma trezeai pe-afara.
Mi-e dor de dimineata
Mi-e dor de fericire.
Caci ce frumoasa-i viata
Cand inca ma mai tine!
Poem cu roze
Mi-e dor de poezie.
Dor ca sa “te” aud
Cum sufletul mi-l versi,
Nainte sa ma culc.
Mi-e dor de rosiatice
Apusuri fumurii.
De ale tale petale
Frumoase, trandafirii.
Un dor topit in zare,
De-acel plutitor nor
Mi-e dor de mine tare
De-al meu pururea eu.
Pierdute
Stiu…sunt pierdute.
Multe… ca ape prin conducte.
Dar tot mi-esti draga amintire.
Sufletul stie ca a fost si bine.
Aud in ritm in dans, in muzica, in pas.
Aud si in ecou,
Chiar daca plang… de dor.
Oare mai vii-napoi?
Tu, fulger ce-ai strapuns greoi.
Prin vant, furtuna, gheata, ploi
Tot ce-am iubit, ai luat cu voi.
Inca mai caut-n primavara…
Mi-e dor de-acea dulce seara, vara…
Daca as putea sa infloresc. as scrie doar atat:
“Cat imi lipsesc!”
Nemultumirea
Se vede pe fata ta: cand ai zile bune si zile proaste. Idealul uman este sa zambesti mereu, sa spui “nu am nimic, sunt de la foarte bine in sus”. Eh, dar pentru asta iti trebuie ceva intelepciune. Ochii tradeaza dezamagirea pe care ai trai-o si mai mult decat atat: nemultumirea.
Ce ne facem cu nemultumirea asta?
Ba ca nu stiu ce mi-au facut parintii, ba ca sufar ca am fost si sunt atat de amarat, ba ca nu am bani, ba ca vreau si nu se poate. Traim o continua nemultumire. Cum facem sa fie bine mereu? Ne spunem ca e bine mereu. Rar multumim pentru vedere. Cate poate sa aduca simpla vedere? Ochi pentru flori, pentru pasari, pentru frumusetea unei dimineti. ..
Ai vazut? Ieri ti-a fost rau, a fost furtuna…azi e soare. Mereu avem o a doua, a 100 sansa…si pe langa toate astea ni se pare ca viata e scurta, ca sunt multe de facut. Multe, dar putine facem. Sa incepem cu multumirea. Mereu e loc de recunostinta.
Love is love
Nu prea am niciun interes sa te mint, dar nici sa imi pierd energia cu tine. Dar am un interes in a face bine. Nu stiu de ce, dar nu vreau sa renunt la aceasta intentie.
Cred ca daca Dumnezeu ar fi “prezentat” oamenilor altfel decat prin pedeapsa, lege, pacat si religie, oamenii ar fi mai dornici sa Il Afle si sa Il caute. Toti cei care practica doctrina bisericeasca si se numesc credinciosi au anumite “termene” pe care le folosesc destul de des si de care majoritatea oamenilor “fug”. Daca ti-as spune altfel despre Dumnezeu, ai crede si tu. In primul rand, ti-as marturisi ca ai un Creator, Cineva te-a creat pentru un scop. Si mai mult, Cineva (chiar) te cunoaste cel mai bine, stie ce iti place, ce te face sa plangi, stie cand te doare, cand esti fericit. Si tot acel Cineva incearca sa te ajute, sa te aduca pe o cale buna, sa devii un om mai bun sau sa descoperi ce om minunat esti. El te cunoaste si te ajuta. El te sustine, te fereste de multe rele, necazuri, probleme pe care tu nici macar nu le intuiesti. Apoi, nu conteaza Caile Lui. Sunt cum nici nu te gandesti, important este ca esti iubit si protejat. Una dintre marile calitati ale lui Dumnezeu este ca “iarta si iubeste”. Nu ai cum sa nu te alipesti de Bine, atunci cand Il cunosti. Ne este teama de doctrine si de reguli, de pedepse si de judecata. De moarte. Dar totodata nu dorim sa cunoastem Calea, Adevarul si Viata.
Sa ai speranta, sa ai rabdare, spune Dumnezeu. Nu Il mai cauta acolo nu este, El aduce raspunsuri si oameni atunci cand nu te astepti. E partea buna din viata, este totul pentru om atunci cand omul crede si nu cerceteaza. Ne invata multe: sa nu furi, sa nu minti, sa nu invidiezi… nimeni nu prea reuseste, dar macar sa incercam sa ne asemanam Lui. Nu ne-a lasat aici fara un scop, El se poarta precum un Parinte adevarat, ne-a dat cateva “sfaturi” de urmat. Alegerea in schimb e in mana omului. Precum si soarta lui, buna sau rea. E simplu Dumnezeu, este si bun, nu ai de ce sa te temi. El crede in tine si isi sustine creatia pana la capat. Daca cineva se rataceste, El abandoneaza oamenii drepti ca sa il aduca inapoi pe cel pierdut. El incearca sa ne tina buni si se straduieste sa ne adune in acelasi Adevar pe toti. Nu e atat de greu sa crezi, sa iubesti Binele. Binele, iubirea si lumina inseamna simplu Dumnezeu.
Draga jurnalule
“Crede-ma ca m-am super plictisit de viata mea… Nu am niciun interes sa te mint, nu esti Social Media sau alte nascociri ale oamenilor din ultima decada. De mic am visat la cate ceva, vroiam ba una, ba alta, imi imaginam tot felul, visam sa ajung departe. Inca mai visez din cand in cand… Doar ca m-am super plictisit de viata mea. Nu exista dragoste adevarata, cand imi pun speranta intr-un lucru minunat, totul se naruie si apare instant planul de distrugere al creierului meu. In capul meu, multe se potrivesc, imi tes perspectivele ca un profesionist. Sunt un perfectionist cand vine vorba de imaginea personala, imi fac un update din ce in ce mai des si imi permit tot felul de “delicatese” si de “libertati”, ca oricare, fie vorba intre noi.
Doar ca parca mereu o dau in bara sau nu stiu ce fac, nimic nu-mi iese, ma frustrez cand de una, cand de alta. Nu iese asa cum vreau eu, nu prea vin banii, sunt super dezamagit de cat muncesc si degeaba. Sau cat de repede se cheltuie cand am un surplus. Se duc banii asa… pe banda rulanta. Ma chinui tot timpul pentru lucruri care nu se finalizeaza, al caror rezultat nu are valoare. Visez la multe, dar nu imi iese mai nimic. Ma super oftic de toate si n-am niciun chef sa o iau de la zero uneori. Sunt super dezamagit. Ma apuca asa entuziasmul din senin, mi se pare mie ca e pe cale sa imi iasa ceva “oau” pentru ca nu-i asa, chiar merit. Si dintrodata, zdranc cu tigaia in cap: “trezeste-te Maica, viata e lupta si suferinta”. Mi se ia.
Ma apuca nostalgia, as vrea sa ma intorc in timp. Sunt nefericit si stiu prea bine. Ce visam nu se potriveste cu ce am si sunt acum. S-a stricat jucaria mea perfecta, gandurile de acum 10 ani nu mai sunt la fel. Am urcat cat de mult am putut pe scara sociala, am dat tot ce e mai bun din mine, am cautat raspunsuri in pasiunile mele, am pierdut o parte din ele pe drum. Nu mai sunt ce am fost. Am facut si bine, am facut si rau. Am si unele regrete…ceva doare, nu stiu exacct ce anume. As fi vrut sa fiu un alt om. Sa intalnesc dragostea vietii mele, sa fiu fericit. Sa am bani, sa calatoresc mai mult. Sa am un job bun. Sunt super intors si nimic aproape ca nu-mi convine.”
Semnat: un om ca oricare altul
Izolare
Dupa 30 de ani parca simti din ce in ce mai mult nevoia de izolare. Nu stim de ce un ceai acasa, baut pe indelete ne stimuleaza mai mult ideea de fericire decat o iesire in oras. Vremurile astea, socializare si nu prea…
Nu ne mai sperie ideea de singuratate, cat ne sperie ideea de lipsa banilor. Nu ne mai sperie ideea de batranete, cat ne sperie ideea de boala. Nu ne este mai frica de animale, cat ne este frica de oameni.
Traim in izolare psihica, fizica, emotionala si cu cat acceptam mai mult ideea asta, cu atat nu o sa ne facem bine. Ne joaca pe degete pozele si visele absurde a avea totul, neavand de fapt nimic.
Daca am avea posibilitatea sa ne deplasam in locuri cu adevarat izolate si sa ne intoarcem acasa, am cauta altfel compania oamenilor si ne-am face din viata un cu totul alt scop. Ne-am cam tampit la cap in ultima vreme. Suntem trasi pe sfoara si nu ne dam seama. Usor, usor ne pierdem si ajungem din multumiti in nemultumiti. Nu mai stim sa traim. Cu atat mai putin sa iubim.