Constatare
Audrey Tautou
Știați ca plânsul în pernă este înăbușit, nu se aude mai nimic și poți țipa cu toată puterea? M-am apucat de Yogalatess. Fac sesiuni de respirație, asta pentru că nu cred în exercițitul acela simplu de respir-inspir profund și trec toate, puf puf.
Coordonate temporale: am intrat în zodia Leului, suntem la aproape jumătate din luna august, miercuri, caniculă.
Astăzi dăm un scurt test de întrebări/răspunsuri. Fiecare să își răspundă în minte și singur să tragă niscai concluzii.
1. Ce ai mâncat ieri la prânz?
2. La ce oră ai plecat de la birou?
3. Cât este ceasul?
4. Când te-a durut capul ultima oară?
5. Ce faci mâine?
6. Când ai fost ultima oară singur/ă și ce ai făcut atunci?
7. Cât petreci cu tine însuți/însăți într-o zi?
8. Ce vezi în oglindă?
9. Ce spune privirea ta, cel mai des?
10. Cât timp petreci în natură într-o zi?
Va pup, zile pacifiste să aveți!
Explozie…de culoare
Cine să ne facă mai fericiți? Că mai mereu mă întreb de ce naiba am gânduri ucigașe de veselie, de poftă de viață, optimism. Mă ucid minut de minut cu idei stupide, când lumea toată se învârtește lent în fața mea și eu mă fac că nu o văd. Bă, cât de al naibii de minunată este viața asta, ți se întâmplă să îți spui des?! Nu, desigur, e altceva mai important de făcut. Mă uitam pe Youtube, clipurile care inspiră la “carpe diem”, au cele mai multe vizualizări.
Am dat de o postare pe Facebook, în care spunea că mi/ni se dorește a râde cu atâta poftă, încât să mă/ne doară burta. Ei bine, nu am mai râs așa de când eram copil. Al naibii de greu e să fii fericit.
Spunea o tipă Sia într-o melodie că nu ești complet îmbrăcat, dacă nu îți pui și zâmbetul pe față.
Vreau să am mușchii copți de la mers pe jos, arși de soarele verii, să-mi ardă fălcuțele de la alergat și să mă învârtesc în cerc din ce în ce mai repede până amețesc și pic…și să o iau de la capăt. Să mă tolănesc pe un petec de iarbă și să privesc și eu cerul. Cum să știi că stai sub un cer minunat, dacă niciodată nu îți faci timp să te fucking uiți in sus? Să am zile bune, mai multe decât zile nașpa, că așa zic eu și așa își zice dimineața din mine la o cafea.
Că așa am învățat de la natură, să mă las purtat de vânt, pentru că sigur voi evolua.
Fiți fericți.
Nu ați vrea?
Eu aș vrea…aș vrea să mai scriu și frumos. Nu doar despre tristețe și pesimism, lupte și capuri lăsate în jos. O poveste. Începe cam așa. Când suntem mici, amintirea bunicilor ne pune miere pe suflet. Bunicul și bunica mă mângaia și îmi spunea mereu ceva de bine, un sfat înțelept, o vorbă bună. Mă urcam în nucul din curte și mă dădea jos cu bățul. Îngropam puii de găină morți, în livada de pruni și intram cu picioarele murdare de nămol în casă.
Bunica ne lăsa să facem ce vrem, eram câțiva verișori, frați și improvizam jocuri din ce aveam la dispoziție: reamenajasem o remorcă părăsită, mutam în ea obiecte din casă, scoateam pernele afară și le băgam înapoi, puneam muzică la casetofon și foloseam banda de la casete cu andreaua de la ghemul de lână, pentru improvizații de gimnastică ritmică. Vara, băteam mingea, săream coarda, mergeam pe bicicletă, ardeam calorii de dimineață până seara.
Copilăria are miros, miros de țărână, de dulceață de trandafiri, de iarbă proaspătă, miroase a mușetel și petale de măceșe, a plăcintă cu mere și a portocale. Copilăria are un cer cu forme de animale și balade, are lacrimi din suflet și borcane cu gem.
Ce mai lingeam la lingura de lemn după ce mamaie termina de învârtit mămăliga, ce mai îndesam copanele gustoase prăjite mânjite cu usturoi: lăsam uleiul să mi se prelingă pe barbie și gât după care mă ștergeam cu mâneca. Trosneam la salată verde proaspăt culeasă din grădină și cartofi prăjiți și epuizam dulciurile din magazinul de la colț.
Ce ne mai distram la pitita, șotron și la sticluța cu otravă. Strigam Tările și fugeam în toate părțile, salivând de entuziasm, cu inima bătând în piept ca la nebuni. Nopțile de vară erau sub stele și zilele leneveam la soare, pe valea cu izvoare și sălcii.
Bucuria vine uneori din culori, din amintiri și din clipa frumos mirositoare.
rețete
Un cuplu, 2 oameni care:
– se ascultă reciproc. Vreau să te cunosc, să îți fiu aproape, să îți arăt că îmi pasă. Nu ești mereu prioritatea mea, recunosc, eu sunt prioritatea mea și dacă am o zi proastă, nu îmi place jobul meu și nu am chef să stau de vorbă cu tine, te rog să înțelegi. Doar că nu vreau să te rănesc, chiar îmi pasă de tine și simt că tu vrei acum să îmi povestești ceva, îți spun că îmi pasă, că și pentru mine este important să comunicăm, îmi cer scuze pentru starea mea de azi, încerc să îmi revin, nu este tot timpul așa sau sper să nu fie. Și când îmi revin, sunt deschis, vorbim.
– se respectă reciproc. Nu îmi bat joc de tine, de ceea ce simți. Mă simt dator să mă port cu tine așa cum vreau să fiu tratat chiar eu. Câteodata am nervi, mi-i face cineva sau mi-i fac singur, important e că nu îi vărs pe tine, mai degrabă îți spun ce simt și te rog să mă înțelegi. Mă port frumos, nu că așa am fost educat, ci pentru că asta mă face să fiu un om matur, nu ridic tonul la tine, nu te împing, nu te jignesc. Este ca și când aș accepta să trăiesc în acest mediu.
– se iubesc. Te plac așa cum ești, nu vreau să schimb mare lucru la tine, te apreciez, iubesc multe la tine și sunt multe care mă fac să mă simt bine în prezența ta. Da, ești o persoană bună, ești potrivită pentru mine, suntem compatibili și împărtășim de multe ori aceleași păreri. Te iubesc și iubesc să te văd fericit, dacă acum ai nevoie să ieși, să te simți bine și asta nu mă include neaparat, nu mi se pare ciudat. Din contră, a nu îți îngrădi libertatea, te face să ai și mai multă încredere în mine.
– se susțin. Am un necaz, plâng sau nu mi-e bine. Ceva s-a întâmplat, nu datorită ție. Nu îmi spui că nu ai chef să mă vezi așa, nu te dă peste cap faptul că ceea ce mi s-a întamplat, mă face azi să îți stric și ție ziua. Conștientizezi că am nevoie de tine, îți pare rău pentru asta și nu te uiti strâmb când vine vorba să mă sprijini. Și chiar o faci. Prin faptul că te susțin și mă susții, îmbunătățim zi de zi relația noastră.
– comunică. Ma gândesc dacă îți spun tot din viața mea sau nu. Mă gândesc ce te-ar putea interesa. Mi s-a întâmplat ceva, nu vreau să te afecteze totuși, însă aș vrea să fiu sincer, să îți ascult părerea. Avem o relație, mă privește tot ce presupune asta. Dacă mă schimb pentru că trăiesc ceva ce nu îmi place, dacă am emoții negative pe care nu mi le pot rezolva singur, ți le comunic. Uneori mai greșesc. Recunosc. Îmi cer iertare. Mă ierți. Și eu te iert. Mă superi, vorbim despre asta, îți explic, mă ințelegi și înțelegi, încerci să faci ceva ca să fie bine.
Și iată rețeta, așa cum e ea. Fără prea multe neologisme și exemple de situații concrete. Asta e rețeta unei relații de iubire între 2 oameni, fie ei de orice sex.
Nu=nu
România, trezește-te! Când se mai risipește din generațiile “cornute”, din acei câini turbați cu lanțuri la gât și coji de semințe în jur?
Aveam impresia că trăiesc într-o societate tânără mișto, unde există informare și expresivitate prin modă, prin limbaj, prin idei eroice manifestate în gura-mare. Și mă gândeam că vine valul noii populații, cu aer atotștiitor, cunoscătoare de vrute și nevrute, al alegerilor în cunoștință de cauză și al tupeului constructiv. Nu, nu e așa. Juma din români susține Monta, juma din tineri își arde creierele prin malluri sau prin discoteci de provincie. Nu există tehnologie pentru astfel de creiere retarde, tehnologia nu-i ajută deloc, ba din contră, le mutileaza mințile cu jocuri pline de sânge virtual și spamuri pe care abia așteaptă să clickuiască.
Dar iată că avem această campanie, #NUinseamnaNU, http://nuinseamnanu.ro/ , care poate ridică online-ul în poziția dreaptă și cei cu audiențe mari se înclină sau îndură să dea mai departe informația către cei care au urechi să audă și ochi să vadă.
Sex
Sălbatic, domol, monoton. Sexul vinde. Sexul destramă. Sexul recuperează. Sexul conectează.
Trăim epoci sexiste. Respirăm un consumism sexism prin muzică, haine, mașini, terase și vacanțe. Sex unde-s luminile stinse, sex unde-s luminile aprinse.
Totul e gol și nimic nu e îmbrobodit. Bătrânii vorbesc despre tinerii dezbrăcați, tinerii dezbrăcați “acuză la cap” nopți albe, adulți cu antecedente indecente, divorțuri provocate de sex, mult sau prea puțin, copii îndopați de desene agitate și cuvinte vulgare.
Disocierea ca și abilitate de conștientizare este de luat în s’amă atunci când sexul ne dă viața peste cap.
Cand ne zăpăcește una sau unul, cand ne dă târcoale pofta de “veață ” sau “ne mănâncă” trecutul senzațional de vii și nu putem trăi fără ce-a fost…
…spune-ți așa: am făcut și fac diferența între un sex de calitate și între unul de “ochi în tavan” sau efort “făcut pe ceas”. Văd și știu că trăiesc (și) pentru asta, că pot să trăiesc (și) fără asta…
Că atunci când am nevoie să fucking meditez la viața mea, nu o fac lipit de una/unul, că pot intra în mine de unul singur și pot ieși la fel de ușor, fără efort, atunci când vreau să știu ce mai face sufletul meu.
The end.
Judeci.
Am învățat ceva zilele acestea. Când știi că nervii de noapte te întorc pe toate părțile, când lumea din jur îți spune: “ba coae, trebuie să faci ceva!”, când plapuma nu te mai încălzește și fața ta nu spune nimic, este momentul să îți pui întrebări.
Ce este cu mine? Mă cert cu toată lumea, nimeni nu mă suportă, nici eu nu mă mai suport.
Și am ajuns la concluzia că oamenii, adică noi ăștia mulți, nu ne putem mulțumi niciodată cu ce avem. Cu cât realizăm mai repede că emoțiile ne guvernează viața, cu atât ne vom maturiza și vom accepta ceea ce vine.
Citisem că e prea bine să petreci timp afara, în aer liber. Ne omoară cutiile astea, încăperile astea în forme dreptunghiulare, pătrate, conice, hexagonale, de toate mărimile și formele: ieși din casă, intri în mașină, ieși din autobuz, intri în birou, ieși din clădire, intri în magazin.
Gizăz, oameni, trăim în capsule. Nu e de mirare că mintea noastră este atât de limitată.
Un exercițiu azi:
Îmi asum.
Nu judec.
Meditez.
Gândesc înainte să vorbesc.
Tac.
Credințe
Nu știu dacă există limite atunci când vorbim de ceartă: aia la modul ăla în care fiecare își ține partea lui de dreptate și încearcă să își atace adversarul cu cele mai istețe și intuitive tactici.
Ofensiv și defensiv, ne certăm. De câte ori pe săptămână? De atâtea ori avem chef și nervi.
Alimentăm discuțiile, ridicăm tonul, ne apărăm prin calmul cu care ne exprimăm punctul de vedere, suntem mai tari pentru că avem argumente, dar ne calcă pe căpățână vorbele ascuțite ale celuilalt și ripostăm cu insulte inteligente, ne credem mai fraieri dacă lăsăm garda jos, încercăm și rolul împăcituitorului, abordăm tehnica empatiei, dar sărim ca arși la orice insultă necorespunzătoare stilului nostru de viață.
Am învățat carte, am terminat facultăți și mastere, am luat premii și am fost promovați la muncă, pentru ce? Să ne lăsăm călcați în picioare de niște…vaci? Nu, nu permitem, ripostăm, atacăm, usturăm, concluzionăm, nu lăsăm.
Ca în monologul unui rapper, ținem firul logic și ritmul apăsător, controlăm și ne simțim excelent după ce am învins discuția.
Am fost mai buni, le-am dat-o la coițe și le-am pleznit ceafa cu niște replici la care nici nu s-au gândit. Ne-a zis-o și el/ea urât un pic așa, dar am ieșit mai bine, zic. După, am vorbit și cu un coleg despre asta, m-am confesat și la maica’mea sau la cumnată’ miu, m-am agitat sunând aproape toți cunoscuții și povestindu-le cât de coios/coioasă am fost, dar a/al naibii și ăla/aia… dar și cum i-am dat-o rău la bot (la figurat vorbind, asta dacă am terminat gimnaziala și am depășit etapa mintală standard fără să trecem la fapte, decât imaginar vorbind).
În calcule matematice, o ceartă de maxim 45 de minute, o discuție cu un prieten pe subiectul ăsta 35 de minute, un telefon către un cunoscut 15 minute, pe aceeași temă, dezbaterea la o bere pentru săptămâna viitoare cel puțin 60 de minute, un subiect gata de reabordat în orice conversație posibilă până la 2 ore, cel puțin și până la urmă oricând și oriunde abordarea subiectului “ceartă” până când apare alta “ceartă””, asta ca te simți mai bine și să refulezi și tu cumva energia aia negativă acumulată.
Concluzia: prea mult timp dedicat acestui fapt și cam mult timp alocat consecințelor. Soluția? No more “ceartă”, pace tuturor.
De ce (ne) minte publicitatea?
În ziua de azi, ne dezamăgesc oamenii, ne înșeală iubitele, ne mint apropiații, ne bârfesc rudele…aproape că ne-am obișnuit cu treaba că “lumea e rea”. Dar, reclama = sufletul comerțului, reclama ce are frate cu noi? Cei care vând gogoșele de toate culorile, cu praf de stele și aromă de lavandă cu petale dulci de trandafiri și sirop din pin de brad, de ce vorbiți aiurea? Eu știu că noi nu mai cumpărăm demult datorită unor nevoi reale, că doar există hârtie igienică cu parfum, dar să susții că vinzi produse originale și să latri întruna asta, când în Social Media se vehiculează fix contrariul, cu exemple a la carte, e nasol. I’m so sick and tired of you, poor little thing of this big time consuming society.
Și dacă vrei să îți cumperi Converse și să nu o pățești ca mine, uite aici un link util:
http://www.blog.originals.ro/converse-original-vs-fake/
Suc…gastric
De obicei, atunci când fac cumpărături, ma uit și în coșurile altora, din pură curiozitate.
Am aflat deja că suntem dependenți de telefoane (de internet, de fapt) și de cumpărături (de toate soiurile, de la “vegetale”, la semipreparate, până la chestiuțe și chestioare tehnice, la hainuțe și papucei).
Mallurile, acești giganți urbani ai vieții noastre, magazinele online, o fericire la un click distanță sunt doar câteva stopuri pe care le facem cel puțin o dată pe săptămână, ca să ne satisfacem personal și să ne cadă bine la stomac și suflețel.
Nu spun ceva nou, e clar că atunci când ai bani, nu ai timp. Când ai timp, nu ai bani. Când ai bani, ai concedii…scumpe. Când nu ai bani, ai intrări libere. Când ai bani prea mulți, nu dormi bine noaptea. Când ai bani prea puțini, nu dormi bine noaptea…
Cei care nu duc grija banilor se ceartă mai puțin, dar nu se iubesc mai mult. Cei care au grija zilei de mâine, se stresează și stresează pe alții.
Banii sunt un mijloc aparte de a-ți oferi tot ce ai nevoie și un scop care să te mulțumească până la vreo 50 de ani, când în mod normal te apucă gândurile creștinești despre moarte și foste alegeri.
Cei care fac bani, au putere, economic vorbind, strălucești în haine noi și te menții mai mult timp parfumat în mașina personală. Femeile tremură la lookuri în tendințe, bărbații vibrează la soundul gadgeturilor ultimei generații. Ce ne mai unge pe inimioară achiziția, ce ne mai place să ne “fălim”, să ne schimbăm chiloțeii și șosetele, să schimbăm telefoanele și costumele de baie. Ce ne mai place mâncarea bună și activitățile de sâmbătă noaptea.
Trăiască joburile bine plătite și hipermarketurile din apropiere! Trăiască toate sursele de venit și posibilitățile nenumărate pentru a ne cheltui monetarul.
Și când crezi că de fapt, lucrul cel mai scump pe care nu ți-l poti permite niciodată este un Range Evoque sau o vacanță în Maldive, realizezi că te-ai înșelat categoric. Cel mai costisitor și probabil ultimul lucru la care te-ai fi gândit acum, este să te îmbolnăvești. Nu ai idee cât te poate costa un proces de vindecare atunci când capeți vreo boală.
E ca treaba cu furnica. Este cea mai puternică vietate pentru ca ea poate căra de 5 ori mai mult decât greutate ei.