Eu nu cred ca traim pentru fericire. Ne-am topi cu zilele.
Cred ca traim pentru momente, planuri, vise, dragoste… Este prea mult atunci cand eforturile sunt prea mari. Si este insuficient sa lucrezi non-stop pentru un rezultat prea mult asteptat. Un rezultat care nu intretine o viata. Un rezultat care nu te hraneste pentru totdeauna.
Cred ca nu ar ajunge tot ce am adunat, ca sa reusim sa ne linistim. Sunt clipe si clipe. Credinta ca poate undeva, candva, in ceea ce facem zi de zi, ar putea fi un scop, o logica, ne face sa nu renuntam.
In cele din urma, cum ne vedem in ochii celuilalt ne defineste cel mai exact fericirea. Pentru ca degeaba modelam, degeaba conturam, degeaba contemplam, daca nu si un altcineva ne poate da aceeasi parere, aceeasi perspectiva.
