Trebuie sa scriu. Stii in ziua aia in care ti-e pofta de un ecler si apoi vine a doua zi si pur si simplu nu mai vrei ecler. Vrei ceva sarat.
Eh, asa e cu viata, cu poftele si cu gusturile. Azi vrei ceva, maine nu mai vrei. Azi ploua, maine e soare. Azi plangi, maine razi. Doar doar ar ramane ceva nesortit pierzaniei pe pamantul acesta.
Oamenii sunt magicieni, sunt Zane cu baghete. Vor totul acum, insa maine fac ca “totul” sa dispara. Oamenii sunt azi si maine nu. Oamenii au puteri fantastice sa faca din tantar armasar. Oamenii sunt indispensabili unii altora. Se admira si se critica in acelasi timp.
Suntem cat pe ce sa ne dorim totul, renuntand la ceea ce avem deja. Nimic nu strabate mai rapid campul imaginatiei, ca dorintele pe care le avem.
Se fac ani lumina de la prima idee pana la ultima. Suntem produsul unei tulpini nemaivazute, nemaiauzite. Nimic nu ne multumeste pe deplin si niciodata nu putem punctul final.
Ne risipim mai tare ca frunzele toamna si ne gandim la ce nu ne-am fi gandit vreodata ca ne vom gandi. Suntem doar vulnerabili, intr-o energie pe care poate singuri ne-o cream.
Suntem la fel ca universul pe care il locuim: schimbatori si tematori.
Iubim si lasam, traim si uitam.
