Stai putin! Cum se numeste “patrularea”, “migrarea” , “plimbarea” eului printre amintiri, prin locuri necunoscute, prin spatii fascinante? Nu gasesc un titlu, e doar ceva general, ca pentru vise care aduc zambete sufletesti.
Sa fie cu simboluri, sa fie cu ploaie de culori, sa fie cu o lume de copil! Cand chem rugaciuni, imi doresc liane de care sa ma prind: o persoana care sa ma ghideze, un drum care sa fie calea, o lumina difuza care sa ma indrume.
Sufletul de copil este asemeni unui fluture: minunat, gata sa exploateze cele mai frumoase flori, el fiind o fiinta cu totul minunata. Daca as putea gandi ca un copil, descoperi lumea ca un copil, judeca precum un copil. Totul e cu durata limitata. Si doar imaginatia este limita!
As vrea sa te “avanti” pe blogul meu ca intr-o piscina cu bile de fericire: care mai de care mai colorate, care cand se sparg, pocnesc de iubire si lumina.
Sa ne ducem poate doar cu spiritul, in locuri nemaivazute, sa ne plimbam prin munti si pesteri cu comori si pietre pretioase, sa vorbim cu vantul si sa ne sufle in cele mai indepartate zori albastre, spre cel mai tangibil curcubeu.
Sa explodam de bucurie si sa ne intoarcem inapoi, tot timpul cand simtim nevoia. 🙂
