Cand suferinta altuia apasa si pe umerii tai… cand oboseala nu vine la pachet doar cu neodihna, ci si cu putina renuntare. Cand nu ne mai permitem pauzele de care avem nevoie, pentru ca poate ne-ar costa o viata intreaga. Cand marea e prea putina sa vindece si Cerul prea sus sa il ajungem.
Atunci, abia atunci, lasam armele jos si ne declaram invinsi. Invinsi de stres, de munca, de necazuri, de vesti, de probleme, de durere. Si parca apare o cusca din care nu mai vrem sa iesim, nu mai dorim sa vedem, sa auzim. Sa credem. Conditia suprema e omenirii este ca tot ceea ce pare usor, nu e deloc. Ca tot ceea ce credeam, nu e adevarat. Ca pica toate ideologiile intr-un ritm devastator, ca nu mai e ce-a fost si nimic din ce este nu va mai fi la fel. Iar lipsa de sens, ne doboara ca pe domino. Daca am trai cu totii aceeasi credinta, daca am avea cu totii acelasi Dumnezeu, altfel ar fi lumea pe care o impartim.
