Lenea
M-am trezit o tocilara.
Am uitat de tine, de odinioara.
Mi-e lene sa mi te amintesc.
Esti eu si cand clipesc,
Dar nu mai obisnuiesc,
Sa mi te insusesc.
Tu stii ca te-am iubit.
E destul, acum iti zic.
Mai stii de poezie?
Si de cer?
De eu din tine, tu din eu?
Nu te-am uitat,
Dar am sa-ti cer
Sa ma trezesti,
Cum o faceai mereu.
Sa trec sa ma asculti
Sa te aud cum razi…
Mai stii de carti?
Mai stii de noi?
Iti amintesti un timbru,
Si parcul…lebada, noi doi…
Promit ca n-am sa plang.
Dar vreau sa te strang,
Din praful ce s-a imprastiat
In lene-am uitat
Pe perne cand adorm,
Mintea mai sterge-un om.
“Scrie, scrie”
Imi spuneai.
Aproape ca imi aminteai
De cine am uitat sa fiu,
Cand am ales un corp strain.
Acum mi te-ai indepartat,
Nu mai crezi ce simteam
Nu mai ai capul plecat.
Inima nu mai bate pentru mine,
Ai ales alte straine.
Dar ti-am promis
Nu chiar demult,
Ca o sa scriu
N-o sa te uit.
Cafeaua si alte obiceiuri
E ciudat cum facem deseori diverse asocieri. Cafeaua cu ideea de zi plina, treburi la job, proiecte noi… dimineata. Traim prin asocieri si nici macar nu constientizam. Asocierile pe care le facem sunt pentru ca ne-am nascut intr-un anumit mediu si traim anumite conventii. In mod normal, daca ne ascultam simturile, zambim pentru ca vedem soare, copii, pentru ca ceva ne aminteste de momente bune. Ce este mai mult decat evident este ca ne pierdem din obiceiuri sau din bucurii pe masura ce ne schimbam sau ne maturizam sau experimentam diverse. Obiceiul de a alerga ca un copil in recreatia mare. Cand s-a pierdut? Copiii alearga de bucurie, noi alergam de la stres. De cand si-au pierdut picioarele usurinta de a fi zglobii si de cand ne-am pierdut dorinta de a crede in noi…E ciudat cum timpul schimba. Azi imi place cafeaua cu zahar, maine o beau simpla. Azi am citit o stire despre cat de bine e sa fii vegetarian si devin, maine aflu ca salatele si legumele au pesticide… ne place sa credem ca parerile noastre sunt cele care conteaza cel mai mult, ca e cel mai bine asa, pentru ca altfel cum?
Altfel, s-ar darama asa pe noi zidul increderii de sine, increderii ca ceea ce facem este bine si ar fi nevoie sa cladesti alte obiceiuri: ceea ce este extrem de greu, aproape imposibil de realizat fara sa ramai cu traume sau cu regrete. Dar iata ca nu mereu avem dreptate, nu mereu stim ca e bine ce facem, unele se mai pierd, altele poate se castiga. Un lucru e sigur: timpul trece, multe se schimba, imbatranim inevitabil.
Sloveste
Sloveste, sloveneste
Si bate-ma cu rime.
Loveste cu suspine,
Cu multa ostenire,
pentru a ta iubire,
de pura poezie.
Loveste cu nemurire,
Chiar si-n nefericire,
Slove sa-mi dai,
Cu necontenire.
Iubesc sa mor in poezie,
Sa-ntepenesc intr-o uimire.
Fara nici cea mai mica
Revenire.
Ce-si poate dori o statuie,
Vesnica intepenire.
Mai mult decat ar putea sa fie,
O stafie.
Asa si eu infoliata,
Un turture gata sa sparga.
Pictura
Ochi ingreunati
Si mult ulei pe panza…
Curge un val
de muzica confuza.
Doi ochi repeta: “desenati!”
“pe loc nu stati!”
Inima ce-atragi,
Arta placuta, pura
Sa nu se faca scrum.
Cand vine o furtuna!
Cu mana ce-as picta
Arome as chema.
Cu inima mi-as duce
Aminte. Caci poate fuge!
Nimic nu ii ajunge!
Vopseaua parca-mi spune
Acum pune-ma-n foi
Cu fila cat mai groasa,
Nu picta copacii goi,
Si-aceasta umbra a lumii deasa.
Urechile nu vor.
Doar clasici-i ador!
Caci sufletul ma lasa sa respir
Doar cand e-n plin delir.
Iar inima nu mai stie sa spuna,
Nimic..cand nu e luna plina.
Firea mea ma cheama inapoi,
La campuri aurii cu flori
Izvoare argintii.
La cerul de copii.
Aici nu mai e demult de mine
Toate-mi sunt deplin straine!
Cum picura in mine
Stropi grei de uimire,
Si inimile straine
Ma cheama-n nemurire.
Caci ei nu stiu povestea
Nu stiu ce-a mai ramas…
Cand groaznica e setea,
De-al fericirii ceas.
Ei ma vroiau pe mine,
Si eu vroiam pe ei,
Sa stam in nemurire
Ca doi frumosi cercei.
Vreau sa fie prezent,
O dulce melodie,
Un bun prieten timpul
In veci al meu sa fie!
Am obosit enorm.
Si talpile ma dor.
Doar sa pictez un ritm,
Care sa ma intoarca in timp
La fetita ce-a iubit
Si Feti Frumosi, si zane,
Si printi, si porti straine.
Care a trait mereu,
Ca si cand totul era greu.
Eu
Nu stiu cine
Se uita-acum la mine
Cu ochi incercanati
Ce s-au facut uitati.
Prin lacrimi multe, uda,
Si nesfarsit inunda,
Si nu se mai opresc
Cand eu incetinesc.
Nici vremea nu ajuta,
Nici ca-i zapada multa
Nici capul nu mai uita
Ce inima asculta.
Ca m-am pierdut
Nici nu mai stiu
Ca m-am aflat
E prea tarziu…
Nu pot sa folosesc
Chiar tot ce eu gandesc.
Dar daca am ragaz
Vad eu ce-a mai ramas.
Si ce s-a adunat
In vant s-a spulberat.
Lasandu-ma neom
Dupa al diminetii dor.
Ce sunt azi
Cand ieri eram
Un pai golas
Din care mult sorbeam.
Mi-ar fi placut sa schimb frumos
Nu asa luat si-ntors pe dos.
Dar ce conteaza?
A trecut.
Cladeste-Alina acum
Un alt inceput!
Frica
Cand te-am chemat,
Nu stiu, nu cred
Si nu-mi mai pasa.
In mine-ai aparut,
Ca strasnica nevasta.
De te-am certat,
De te-am cerut.
Nu stiu, ba chiar si mi se pare
Ca te-am intors din drum,
Ca sa te mai vad.
Oare?
De te-am dorit, nu cred.
Dar uite ca ti-e bine,
De cand-ai-aflat de mine
Tu nu mai pleci, stii bine.
Doar ca acuma-i gata
Pe mine m-ai convins
De as intoarce soarte
Tot tu mi-apari in vis.
Cu-atata staruinta
Incat chiar mi se pare
Devii obisnuinta,
In lumea ce ma doare.
Chiar daca te cutremuri
Cand sufletul mi-e bine
Acum vezi si stii bine.
Eu tot o sa scap de tine!
Ingeri
Credeam ca nu ma vad,
Credeam in ce nu simt.
Caci pana sa va cred,
El nu avea cuvant.
De cand ma-ncearca viata,
Si am aflat de toate.
Usoara mi-e speranta,
Si vantul peste toate.
Cotrobai prin credinta,
De toate ma lovesc,
Dar in a mea nestiinta,
Pe voi eu va iubesc.
Putine imi sunt visele,
Tacuta mi-este soarta.
Dar ce-mi mai pasa mie
De oi fi eu sau alta…
Bajbai printr-o culoare,
Cand e, cand mi se pare.
Ma rog la lumanare,
Sa mi se-arate o floare.
Nimic de interes
Cand sufletul tanjeste.
Dupa ale sale lanturi
Demult legate-n lese.
Eu pentru mine sunt,
O vesnica iubire
Cand poate mai demult,
Statea doar in robie.
Putina fericire,
De la al meu de Sus
Imi sta pe bucurie,
Al meu dor nepus.
Neputinta
Si uit de tine, frumusete
Te las
In urma mea.
Uit cand visai la mine,
Iar eu visam la ea.
Mi-e tare dor de tine,
ce draga amintire.
Imi lasi acum suspine,
Inainte ce noaptea vine.
Si luna pe retina,
Simt cum se tot simte.
Si visele cu luna,
Ce scald calde aripe.
Mi-e tare dor de tine,
Frumoasa primavara.
Cu zilele senine,
Ce ma trezeai pe-afara.
Mi-e dor de dimineata
Mi-e dor de fericire.
Caci ce frumoasa-i viata
Cand inca ma mai tine!
Poem cu roze
Mi-e dor de poezie.
Dor ca sa “te” aud
Cum sufletul mi-l versi,
Nainte sa ma culc.
Mi-e dor de rosiatice
Apusuri fumurii.
De ale tale petale
Frumoase, trandafirii.
Un dor topit in zare,
De-acel plutitor nor
Mi-e dor de mine tare
De-al meu pururea eu.
Pierdute
Stiu…sunt pierdute.
Multe… ca ape prin conducte.
Dar tot mi-esti draga amintire.
Sufletul stie ca a fost si bine.
Aud in ritm in dans, in muzica, in pas.
Aud si in ecou,
Chiar daca plang… de dor.
Oare mai vii-napoi?
Tu, fulger ce-ai strapuns greoi.
Prin vant, furtuna, gheata, ploi
Tot ce-am iubit, ai luat cu voi.
Inca mai caut-n primavara…
Mi-e dor de-acea dulce seara, vara…
Daca as putea sa infloresc. as scrie doar atat:
“Cat imi lipsesc!”
