Cate zile ai
Citisem recent despre cineva care se confrunta cu un cancer recidivat si spunea ca nu vrea sa moara, ca nu a terminat cu viata, cu iubirea, ca pur si simplu nu vrea sa moara. Cat de simpla si inevitabila este moartea, dar cat de infricosatoare si lipsita de scrupule totusi. Te ia cand nu te astepti, nu stii ce se intampla, de ce se intampla, unde te duce si ce iti face. Un alt tip spunea ca atunci cand mori pur si simplu se deconecteaza creierul de la viata si se termina tot. Pur si simplu. Daca ar fi sa ne luam dupa minte, ea intr-adevar se intrerupe, toate gandurile se opresc, inceteaza. Doar ca suntem si emotie, nu doar trup, suntem si simtire. Ce se intampla cu trupul stim prea bine. Este acel black out si apoi gata, intuneric, bezna, the end of story. Viata s-a dus, omul nu se mai trezeste, nu se anima, ba mai mult, in cateva zile, saptamani si putrezeste. Dar hai sa nu intram in zona aceea lugubra.
Deci ce se intampla cu omul? Ce se intampla cu viata? Cu visele? Cu zilele pe pamantul acesta minunat?
Nu stim…nimeni nu stie… Doar ca putem fi constienti ca oricand poate fi ultima zi. E chinuitor sa stii ca mori sau mai bine zis sa fii constient ca mori. Ca toti stim asta. Moartea e singura situatie pentru care nu exista iesire. Cu cat stim ca murim, cu-atat tragem cu disperare de viata, tragem sa traim. Doar ca bucuria vine din lucruri simple, de multe ori exista nedreptate si amaraciune, si oboseala asa ca esti orbit o perioada. Cum sa faci sa fii linistit pentru ultimul moment din viata ta? Ai raspunde tu: sa nu stii. Sa nu stii este cel mai bine.
Ne sperie gandul de moarte. E atat de sigura si de inevitabila. Ne sperie in fiinta, in trup si neputinta. Ne sperie singuratatea mortii. Murim singuri de cele mai multe ori, drumul acela este atat de rece si de infricosator. Doar ca ce ne sperie cu-adevarat sunt regretele si amenintarea dorintei de a fi bine mereu. Pentru ca inconstient, omul doreste sa isi faca voia lui, poftele lui si sa fie castigat. Ne dorim sa le avem pe toate, ca si cand ni se cuvin. Nu socotim zilele aproapelui, ci propriile zile, propriile dureri.
Este atat de minunata viata, si totusi atata de usturatoare. Nu te pregateste deloc pentru moarte, nu te ajuta cu nimic in acest sens. Ba din contra, te obliga sa ravnesti in continuare la ea, sa omiti faptul ca vei muri intr-o buna zi. Se zice ca traim cate zile avem pe pamant. Eu vad suflete tinere in oameni foarte batrani. Frumoasa mai este batranetea, cu toti pasii ei mai aproape de moarte. E asa incantatoare, in toata neputinta ei. Atat de inteleapta si pregatita. Nu stim cate zile avem. Stim doar ca ne sunt scrise, ca fiecare zi e o promisiune a vietii, fiecare ora e importanta. Stim ca iubirea e dincolo de moarte. Ca iubirea vindeca. Iubirea e lipsa raului. Daca moartea este o promisiune, iubirea este o “linistire”, o garantie a emotiei pozitive.
Daca am privi dincolo de viata, dincolo de moarte, am sti ca ne-am nascut cu un scop, ca fiecare are harul sau si ca trebuie sa indeplinim pe pamant ceea ce ne este dat. Impacarea cu moartea, zi de zi, ora de ora este cel mai mare castig. Constientizarea ca, dincolo de toate, iti trebuie o tarie incredibila sa faci fata mortii este cu-adevarat o demnitate suprema.
Nu mai putem de atatea cafenele
Mah, eu nu mai pot de oameni…nu mai pot de ei. Nimic nu pot face de ei, nu pot sa plang, sa urlu, sa ma exprim, sa iubesc, sa daruiesc… Nu mai pot de “gura lumii” nimic sa fac.
In alta ordine de idei,s-au inmultit cafenelele ca la balamuc… Si nu inteleg de ce. De cand au luat locul caselor de pariuri? Al farmaciilor? Nu stiu, sunt peste tot, dintrodata. Simt oare oamenii nevoia de a comunica la o cafea atat de des? Ce se intampla? Apoi, cata cafea sa bei, cata socializare sa faci? A crescut numarul minorilor in randul cafengiilor, se bea capuccino si frappe de la 14 ani…Am uitat bre de natura, ca apa e gratis, ca e mai buna miscarea decat comentariile la o cafea. La cafeluta, stam si pe retelele de socializare si pe telefoane, si la terapie. Atata cafea si atata vorbarie, de unde dom’le. Inca meditez la acest aspect.
Terapie sau Dumnezeu
De multe ori ne intrebam, ce poate sa functioneze, ce poate sa vindece. “Psihic este un termen cu origine greacă, care localizează sufletul uman sau mintea…Caracteristica fundamentală a psihicului este conștiența, cel mai complex operant și cea mai grea de înțeles funcție”…
Ori psihologie, ori terapie, tot una este. Mai vorbim si de pshihanaliza si ne pierdem in detalii. Toate astea, pentru ca intr-o zi ne dam seama ca avem nevoie de ajutor, de vindecare, de intelegere a propriei vieti, de proprie intelegere. Cand se aduna furie, dezamagire, neputinta cu caru’, incepem sa ne purtam urat sau mai rau sa disperam. Dupa care trebuie sa ne gandim la solutii. Si sa cerem ajutor, care poate fi de la ceilalti, contra-cost prin terapie/doctori sau … de Sus (a nu se intelege ca Dumnezeu nu cere, daca ne da).
Diferentele suna cam asa:
– cu prietenii, familia, oamenii dragi – te sustin pana la un punct, cat se pot incarca si ei sufleteste sau cat pot duce si ei din frustrarile si nemultumirile tale. Dupa care, ori te trimit la specialisti, ori la nebuni (hahaha). Dupa ce realizezi ca oamenii apropiati isi iau mana de pe tine, mai raman doua variante.
Terapia sau Dumnezeu
1. TERAPIA: singurul dezavantaj aici este ca te costa si ca trebuie sa te tii. Ca asa un prieten drag, un om bun, precum tearpeutul care sa te incurajeze constant si sa te sustina, cu totii avem nevoie. Dar painea e pe bani, si cativa ani de terapie inseamna ceva, financiar vorbind, dar si ca timp alocat.
2. DUMNEZEU: daca ne dam seama ca in rugaciune nu vorbim de unii singuri, inseamna ca mai avem o speranta ca cineva, undeva, o putere divina ne asculta si ne ajuta. Dumnezeu nu costa, aici este avantajul principal in raport cu terapia. Si poate ca e adevarat ca multi oameni merg la Biserica pentru ca nu isi permit terapia, precum spune Cristian Tudor Popescu.
1. TERAPIA salveaza vieti e mult spus, dar ajuta sa ne simtim mai bine, sa ne infruntam trecutul si ne da ocazia sa intelegem cu ce au gresit parintii nostri fata de noi, ne da ocazia sa aflam, sa intelegem.
2. DUMNEZEU nu ne arata calea spre vindecare, daca suntem orbi si nu avem credinta cat un bob de mustar. Apoi, El spune ca trebuie sa ne respectam parintii si sa ii pretuim, ca sa avem zile multe pe Pamant. El spune sa iertam ca sa vindecam.
1. Terapia scoate din umbra frici si le lasa la vedere, ajuta uneori la evolutie, alteori la stagnare in functie de cum decurc lucrurile. Mare lucru sa spuna terapeutul vreodata intr-o sedinta: ” gata, s-au incheiat intalnirile noastre, te consider vindecat. Treci la fapte, esti apt pentru o viata noua, mult mai buna si mai frumoasa.”
2. DUMNEZEU nu iti da aripi, nu te ajuta in momentele importante. El te lasa sa alegi, El permite. Ceea ce pentru unii dintre noi, o alegere poate duce la o povara grea pe mai tarziu, pentru altii o alegere buna se considera un semn de la Dumnezeu. In necaz, Dumnezeu este cel mai invocat, cel mai “chemat in ajutor”. Pentru ca nu-i asa, cum sa vezi lumina daca nu exista intunericul.
1. TERAPIA aduce lacrimi, “aduceri aminte”, scoate stari si sentimente din noi, le da afara ca sa ne eliberam. Terapia ne pune fata in fata cu noi insine, ne arata de multe ori cine suntem cu-adevarat si cine sunt ceilalti.
2. DUMNEZEU ne spune sa iertam si ne mai spune ca nu putem face nimic de unii singuri. El este constient de forta Raului din oameni, din lume si ne ajuta cu Puterea Lui pentru a reusi sa invingem. El este bun cu noi, se spune ca ne iarta, daca ne pare rau de faptele noastre.
1. La TERAPIE platesti sedinta, dai un ban sa tepoti auzi, sa te asculte cineva, sa te inteleaga si sa te ajute.
2. La DUMNEZEU platesti cu lacrimi de pocainta si cu fapte bune, El te asteapta sa te intorci la El ca si un terapeut, te intelege si ajuta.
1. TERAPIA te invata sa te pui pe tine pe primul loc, sa te valorifici ca om si sa te cunosti cu-adevarat.
2. DUMNEZEU te invata iubirea de Aproapele tau, iubirea de oameni, te invata sa fii precum este El, sa te smeresti si sa nu te consideri tu ca fiind cel mai bun si cel mai frumos. El te invata sa lasi mandria deoparte.
1. Terapeutul iti arata calea spre tine, te indruma spre ceea ce iti doresti sa faci, spre ceea ce te face fericit.
2. Dumnezeu te cunoaste cel mai bine si te lasa sa actionezi singur. Iar cand ceri ajutor, uneori trimite prin oameni, alteori prin semne clare.
1. Terapeutul nu te pedepseste, uneori este ca o oglinda, iti arata cine esti si te pune pe tine sa duci greul, ca doar tu trebuie sa te ridici, nu el.
2. Dumnezeu te pedepseste pentru faptele tale sau faptele tale atrag de la sine greutatile pe care le duci. Uneori El te incearca pentru ca dupa furtuna sa aduca soarele din nou.
Totul tine de alegeri, important este sa vindeci, ca sa pui de un inceput nou, sa traiesti in prezentul pe care ti-l doresti.
Mediul si disciplina
N-am mai scris de mult timp. Atat de mult timp a trecut si nu imi vine sa cred ca nu am invatat nimic nou. Ba da… cred ca am invatat niste chestiuni din astea omenesti: sa nu ai incredere in oameni, oamenii sunt rai, sunt egoisti, energia unora te incarca negativ… Eh, hai ca nu e mare lucru ce-am invatat eu, deja se stie. Se stie!
Ce vroiam sa spun cu mediul este ca e bine uneori sa stai cu capul in jos. Pe bune! Astfel lumea pare ceva mai corecta, mai realista, mai frumoasa, mai nebuna. Ceea ce incerc sa spun este ca toate sunt pe dos. Numic nu mai e sigur, lumea se schimba, totul parca merge din rau in mai rau, nu mai e armonie, nu mai e bunatate, e doar putina bucurie si pentru lucrurile care nu au cu-adevarat valoare.
Ma gandeam mereu ca la tara oamenii sunt mai zdraveni la cap, o vedeam pe mamaie cu pamantul ei si cu grijile ei. Chiar daca tataie o insela, ea spune ca era fericita. 
Dupa cateva povesti de genul, mi-am amintit ca cineva mi-a spus ca la tara uneori educatia lipseste cu desavarsire. Oamenii se bat, se cearta, mai nou…divorteaza. Asta, ultima parte, chiar nu ma gandeam ca se intampla pe la tara. E ceva nou pentru mine!
In alta ordine de idei, cred ca este foarte important ca omul sa faca ceea ce simte in viata. Cred ca nu trebuie sa facem lucrurile diferit, trebuie sa facem ce simtim. Intodeauna! Doar ca e nevoie si de o consecventa in toate. Se zice ca avem un Inger Pazitor care ne apara de rele, dar si un Inger care ne “cearta” atunci cand gresim. Sa inteleg ca e buna si ordinea, o anumita socoteala in toate si o disciplina a bunatatii. Ca faci ce simti, dar stii ce faci?
Perioade bune si…perioade rele
Dupa ce se intampla in suflete in ultima vreme, am realizat ca cel mai mare succes in viata este sa mai infrunti inca o zi. Inca o zi in care te trezesti dimineata si iti aduni gandurile, iti bei cafeaua sau apa cu lamaie. O zi in care directionezi atentia catre partea plina a paharului sau catre partea goala, realizand ca nici nu mai conteaza acest aspect. Deprimarea si tristetea fac parte din viata si marea greseala a oamenilor este ca le evita cat pot ei de tare, pentru ca nu pot suporta sa fie vazuti astfel, nu pot suporta astfel de sentimente, emotii. Pana la urma, partea in care nu renuntam la a mai spera este partea cea mai importanta.
Si cand nu renunti la viata, mai important este sa o infrunti glorios, sa plangi daca iti vine, sa ceri ajutor, sa spui ceea ce simti sau pur si simplu sa faci ceva pentru a-ti exprima emotiile. Cand suntem la pamant, oh, cat conteaza o imbratisare, sa ai pe cineva alaturi…in acele momente. Oamenii nu sunt facuti sa indure singuri sau poate sunt uneori…dar nu vor sa indure singuri. Iubirea elibereaza oxitocina, ajuta sa toleram mai usor problemele sufletesti si problemele in general.
10 Lucruri pe care vreau sa le fac pana la 40 de ani
Cand suferi incontinuu si tot ce ai este un firicel de speranta, ajungi sa crezi ca e posibil sa nu se mai termine niciodata si sa accepti ca aia e. Si suferinta poate fi o acceptare, daca nu un act de curaj. Si cand dintrodata se termina, nu stii ce sa faci: sa te bucuri sau nu, sa stai cu frica ca poate revine sau ca nu mai e normal sa te bucuri, e putina confuzie, dar si euforie. Si cel mai frumos este cand revin visele, cand te trezesti dimineata cu sentimentul acela de bine, ca urmeaza o perioada frumoasa, ca a trecut greul.
1. Imi place sa cred ca ne putem trai visele intr-o viata si ca e timp pentru toate, cum si ca Universul le aranjeaza astfel incat sa fie bine la final. Asa ca bucuria vietii este de a trai, de a respira si de a simti frumusetea din ea. Visez cum este sa dormi sub cerul liber. De cand eram copil, nu am mai vazut o noapte plina de stele cu cer senin.
2. Visez sa respir cateva ore intr-un lan de lavanda! Ador lavanda si relaxarea in natura, e benefic sa te asezi pe iarba, pe pamant, sa privesti cerul, sa te conectezi cu primele impulsuri ale omului, sa traiesti cu strictul necesar.
3. Ceea ce oamenii nu pot face niciodata este sa fie liberi, sa traiasca fara constrangeri. Oricat de mult ne-am dori sa imitam zborul pasarilor, sa fim aprigi ca un animal sau sa traim fara adapost este aproape imposibil. Suntem facuti sa traim pentru a socializa si a impartasi, ne atasam de orice fiinta vie, de plante sau de Dumnezeu. Nu putem trai singuri, dar mai ales fara a iubi. Dar putem sa incercam sa ne invingem fricile: frica de cadere, frica de apa, frica de inaltime, frica de moarte. Putem trai curajos, aventurier. Omul este facut sa descopere si viata este o continua experienta.
4. Sa dansezi in ploaie, sa alergi pe plaja, sa admiri florile, sa asculti muzica, sa traiesti fiecare zi ca si cand ar fi ultima, sa dormi profund, sa uiti cine esti si ce vrei, dar sa nu uiti sa te bucuri. Acesta este darul vietii, bucuria de a fi. Suntem inconjurati de frumusete, atata timp cat ochii stiu sa vada ce e important.
5. Timpurile se schimba, vremurile sunt diferite, intamplarile sunt inevitabile. Ceea ce ramane tot timpul neschimbat sunt Cerul, Soarele, Stelele. Natura, in schimb este mereu este in transformare. Mi-ar placea sa invat sa ma bucur de fiecare anotimp. Am observat ca florile din copaci sunt cele care se ofilesc cel mai usor, asa ca merita sa ne oprim in loc si sa respiram aroma trecatoare: macesii, teii, iasomia, florile de cires, de castan, liliacul. Toate se trec usor, dar amintirea lor ramane vie.
6. Imi amintesc ca am mai zabovit uneori sa simt mirosul ploii, dar nu atat de mult incat sa ma bucur cu-adevarat. Nu-mi amintesc insa cand am stat ultima oara in ploaie, vara. Nu mai stiu cand am decis sa nu fug, ci pur si simplu sa simt cum este sa nu te deranjeze apa si hainele ude, parul ud. Poate ca nu am facut-o niciodata sau poate doar candva, demult, in copilarie.
7. Citesc carti semnate de clasici. In multe dintre ele, se vorbeste despre mijloace de transport precum calaritul, cel mult, trasura. Cred ca nu as vrea sa ma apuce 40 de ani, fara sa fi macar incercat sa vad cum este sa te deplasezi cu un cal sau un magarus. Am vazut oameni fericiti!
8. Trasee montane…peisaje…ce iti poti dori mai mult decat sa (ti se para ca) sa cuceresti natura, ca esti stapanul lumii. Sa escaladezi munti, sa te catari, sa respiri si sa ai pofta de mancare dupa.
9. Apa…atat de linistita uneori, tulbure alteori. Marea, atat de agitata si totusi atat de linistitoare. Plina de contradictii si lipsita de orice regula si lege. Omul si natura, intr-o continua uniune si respingere. Cand sa o intelegem, atunci ne si dam duhul. Nu putem inota ca pestii, zbura ca pasarile, trai ca animalele, nici macar nu putem supravietui in natura pentru mult timp. Dar uite ca ne putem bucura. Sa inoti, sa descoperi comorile marilor, sa vezi dincolo de suprafata, sa descoperi cu adevarat ce inseamnam sa traiesti ca un peste sau broasca testoasa.
10. Mi-as dori sa vad o stea cazatoare. Ca sa-mi pun o dorinta.
Din experienta
Oamenii se bucura atunci cand capata experienta. “Din experienta” este bine sa spun, sa dau un sfat, sa te dadaceasca…Daca viata i-a dus prin anumite unghiuri intunecate, daca i-a scos la lumina, daca au realizat ceva: “hai sa te dadaceasca si pe tine”. Ca vorba aia, experienta omului este unica, inconfundabila, ireversibila, de neuitat si netrecut cu vederea.
Ceea ce nu intelegem este ca fiecare crede ca “stie el mai bine”. Eu stiu mai bine business, am fost acolo, am “dezlegat” , am rezolvat cum nimeni, niciodata nu ar putea sa o faca. Eu stiu sa fac sport, stiu cum sa slabesti, cum sa arati bine si sa fii iubit. Eu stiu sa vindec, am vindecat traumele trecutului, am adus binecuvantarea in viata atator oameni. Eu am trecut prin dezamagire, stiu cum este sa fii inselat, sa fii dezamagit, sa nu ai incredere in nimeni…Eu stiu mai bine, deci… Eu am depasit, am invins, am fost cel mai bun! Puterea umana este una toata peste intelegerea animalelor si oricarei vietuitoare, ca doar omul a fost pus stapan peste toate, ceea ce il indreptateste sa fie “cel mai bun” pe ceea ce invata de-a lungul vietii. Se mai spune ca nimeni nu s-a nascut invatat, ceea ce ne da ocazia sa gresim, sa ne inselam si sa o luam de la capat in culmea perfectiunii de a stii cel mai bine si de a cunoaste. Eu v-as invata sa fiti deschisi, mi s-a mai spus ca eu nu stiu, ca nu ma pricep, dar nu cu ocazia de a fi invatat, ci de a fi tras la raspundere. Tu nu faci atat de bine ca mine, mars de aici ca pe mine m-a adus experienta in acest punct.
Mah, sa stii ca si eu te pot invata despre intuneric si iad, daca vrei, te invat si cum sa iesi si ce metode functioneaza cel mai bine si sunt convins ca sunt dintre cele mai sfinte si mai curate. Acum, cu pastile sau nu, cu terapie sau nu, cu know-how sau nu, ramanem ceea ce oferim, ramanem umeri pe care sa sprijinim si lacrimi pe care sa le stergem, imbratisari la nevoie si suport uman. Fii deschis, chiar daca stiu ca si tu stii ca le stii pe toate in experienta ta. Suntem pentru ca … nu suntem pur si simplu! Asa ca repeta dupa mine: 
Despre sport
Sunt cativa ani de cand imi dau seama ca ce se aplica la mine, functioneaza si pentru altii. Si iata, conform unui psihiatru din Bucuresti, sportul si terapia merg pana in mama pentru minte si vindecarea eului launtric ranit. Eu as mai completa ceva pentru vindecarea sufletului, dar las la aprecierea mea. Sufletul este o o entitate invizibila, insa mintea cu gandurile ei o constientizam zi si noapte, simtim ca o avem, in toata spledoarea ei. Unii rad de ceilalti, dar in cultura asta urbana, a face sport da foarte bine. Pari super sigur pe tine, arati bine, esti super admirat: “moama, ce timp are asta! ia uite ce bine arata asta! ” si tot asa poveste fara sfarsit.Ce invatam din miscare nu e totuna cu ce invatam din sport, pentru ca in zilele noastre acest concept s-a dezvoltat mai mult ca tehnologia, frate!! Fratee, e prea mult, e prea mult… Te costa o caruta de bani asa zisa expresie ” sa faci sport”: ia tu haine speciale daca te bagi pe alergare, ia suport pentru telefon, incaltari care te ajuta sa tzopai usor, mai sunt si cateva anotimpuri pentru asta, asa ca schimba tinuta, schimba ruta, cumparati ceas cu masuratori, pentru postari and co, fa un pas gresit si ti-ai sucit piciorul, apoi scoate bani de kineto, daca tot te-ai apucat de alergare ca doar nu puteai sa mergi pe loc la bunica in curte, 45 de minute. Deja, a merge la sala e overrated, de cand nu stiu, dar sa mergi la sala fara antrenor…”SA MERGI LA SALA FARA ANTRENOR!!!”,sa nu cumva sa mergi la sala fara antrenor, pentru ca nu se dezvolta muschii cum trebuie si arati naspa, degeaba dai bani pe abonament. Si-n plus, sa te hidradezi cu apa este atat de…de…plictisitor. Nu e suficient, e nevoie de smuti, de calcul proteic, de miscari speciale repetitive + bani pe mancarica buna, ca se depune naspa pe tine efortul si arati naspa si degeaba mergi la sala.
Abia am terminat cu alergarea pe sezoane, ca-ncepe nevoia de maratoane, toatee, toateeee pe banii tai, desigur. Si pe pielea ta, ca faima presupune efort si chin, si concurenta, si transpiratie, si rupturi de ligamente si articulatii sensibile, si mai multe. Sa te fereasca Dumnezeu sa iti doresti cycling, ca una e haina de alergare, alta e de dat la pedale. Apoi, o data ce ai gustat din senzatii tari, tiroliana, parapanta, bungee jumping, chestiuni pe care le platesti one time, se activeaza adrenalina aia turbata si nu te mai poti opri. Asa e si cu varfurile montane romanesti si non-romanesti: varful si poza, varful si poza, varful si poza. Am intrebat un tip care participa la maratoane si triatloane de ani buni, de cand face sport si de ce s-a apucat. S-a apucat de sport cand a divortat. O buna explicatie a sportului pentru traume si rani, o motivatie pentru toate esecurile si toate caderile psihice. Nu am nimic cu cei care fac sport, but…o masura-n toate. Cea mai musculoasa femeie pe care o cunosc este femeia de curatenie, so… fara fitze putem face o lume mai buna cu nevoia de miscare.
Cred ca barbatii, in special, au ramas secheliti de ideea unui corp sculptat si agil, de pe vremea “vanatorului” sau al “razboinicului”, iar femeile, ce sa mai zic, putin capiate si ele, pentru ca beneficiaza de acelasi psihic, de la consumerism incoace, care te aduce in culmea depresiei si a narcisismului.
Doamna Rodica a spus…
Hranea porumbeii si a spus ca ii e foarte frig la picioare.
I-am dus niste cizme imblanite.
A spus ca tot nu ii e bine, ca a obosit.
De ce? Am intrebat. Sotul (va) traieste, aveti un nepot, de ce sa doriti sa nu mai traiti?
Mi-e dor de ei, a spus. De ei toti, de mama, de tata, de cei care nu mai sunt.
Nicioadata nu m-am gandit la asta. La dor si la cum e fara ei. Inteleg.
Nimeni nu ma intelege
Ce titlu prostesc. Dar chiar asa si este. Ma simt singura, anulata, trista pana la capatul puterilor, neputincioasa si imi vine sa plang intruna. Cand sunt bine, imi vine sa plang. Cand ma linistesc, imi vine sa plang. Imi imaginez drumul ala cu bicicleta, prin pante, dealuri mici, care ma zguduie. E si frig. Merg, merg, asa aiurea merg, as merge intruna, daca drumul nu s-ar termina la un moment dat. M-ar ajuta sa merg asa teleghidata, pana obosesc de tot, pana obosesc extrem de tare incat sa vin, sa pun capul pe orice si sa dorm. Atat mi-as dori, sa fac orice ziua, sa obosesc extrem de tare si sa vin undeva, oriunde doar sa dorm. Si apoi sa o iau de la capat, pe acelasi drum cu bicicleta, iar si iar, drumul fara sens, care la un moment dat se crapa, se termina si ma zguduie. Si trebuie sa ma opresc, pentru ca orice drum are un capat.
Nu stiu de ce nu mai caut sensul aici, nu-l mai vreau. Nu stiu de ce nu mai vreau sens. Cred ca le stiu pe toate deja. Sau cred ca le stiu. Sau nimic nu ma mai surprinde. Nimic bun, atat de bun cum e Dumnezeu. Sper sa nu am o viata scurta, atata tot. Ma gandesc ca niste oameni depind de mine, ma gandesc ca pot face bine altora, ma gandesc ca pot fi utila.
Ce depresie, cata tristete poate duce un om? Dar cata bucurie? Am dus si bucurie. Am dus multa. Am si multumit pentru ce am avut. Am fost recunoscatoare. Am fost cum a trebuit sa fiu…pana cand…nu a mai iesit cum am vrut eu. Pana cand nu am stiut ce sa mai fac, pana cand m-am lasat pagubasa, cum s-ar spune. Pana cand nu am mai avut cu ce sa lupt, nu am mai avut resurse, putere…speranta. E trist ce ni se intampla. Ne dorim asa mult sa fie bine, si nu mai e bine. Nu stiu nici macar de ce am ajuns aici. Ce-as mai face? Ar fi sa pictez, sa am timpul sa scriu din nou, sa scriu pentru tine, cel care citesti acum, sa-mi mearga mainile si sufletul sa mi-l dau ca tu sa fii bine, sa nu duci ce am dus eu. E asa groaznic sa treci prin asta, nu stiu daca ma intelegi? Sa vrei doar sa te linistesti si sa nu poti…sa vrei atat de putin si sa nu…M-am resemnat, a durut, am suferit, am coborat la iad si m-am reintors aici. Ca sa inteleg ceva, doar atat. Doar ca mesajul m-a coplesit. Nu stiu daca a fost suficient. Stiu ca a fost prea mult. Prea mult pentru mine, pentru a o lua de la inceput. Pentru ca mi-am pierdut visele. Asta e tot ce ma lasa atat de rece, asta e singuratea mea. Lipsa viselor.