Generatia autista
Am tot aflat lucruri in ultima vreme si am zis sa le impartasesc cu tine.
Oamenii devin din ce in ce mai mult “generatia care stie tot”. Nu stiu ce ii indreptateste sa gandeasca asa, nu ma intreba! Doar ca sunt sigura ca “autismul” si lipsa de socializare, lipsa de intalniri “ca intre prieteni” se acutizeaza drastic. Ce vorbesc eu aici, uneori si mie mi-e teama sa discut cu altii, aflu tot timpul cate ceva rau, ma incarc de tot felul de energie si mai bine raman in bula mea de sapun. Tot timpul cu nasul in ecrane, la cafele, tot timpul cu gandul la vacante, la facut bani, la uitat ce fac altii, la exterior…
Unde sunt batranii de altadata, unde sunt sfaturile omului care le-a trait pe toate si a ajuns in deplinatatea facultatilor mentale? Nu mai sunt ascultati pentru ca nu-i asa, noi le stim pe toate. Si nu ne pasa… Nepasarea asta, lipsa de comunicare, socializarea abstracta duce la nebunie cronica in timp.
Sa iesim, sa zambim, sa nu tinem cont de om, de experienta lui, de frustrarile lui. Daca tu imprastii energie pozitica ca razele soarelui se duce si la celalalt. Posibil sa dai de oameni inchisi, de oameni tristi, suparati, DE OAMENI CU PROBLEME. Sunt peste tot, OAMENI CU PROBLEME. Exista un risc imens de a face dementa, unul din doi oameni sunt predispusi la aceasta boala mentala.
Vremurile din urma erau parca mai frumoase, traiam mai mult in prezent, fara ecrane, fara atatea dorinte greu de realizat. Vorba aia, te bucurai la o ciocolalata! Prezentul suna dubios, fiecare in lumea lui, in dreptatea lui. Am uitat de valori si de simpla moralitate de a distinge binele de rau. Raul nu exista, exista doar in traumele lasate de parinti, de bunici, in conflicte si in dreptatea fiecaruia. Ca mai bine ne facem dreptate singuri, nu? Ce mama naibii, cu ciocanul si cu dalta, cu cuvantul sau cu fapta, sa ne facem dreptate! Doar ca…adevarul e la mijloc!
Sa traiti pana la adanci batraneti! Cu mintea intreaga, mult mai important, as zice!
Daca te intreaba cineva
Sa ii spui ca esti bine. Indiferent ce ai, ce iti trece prin cap. Daca te intreaba si a doua oara, te mai gandesti si ii raspunzi tot… bine. Daca intra-adevar este curios, va ma intreba inca o data si daca nu ii vei raspunde precis, va spune ca nu esti sincer si va cauta raspunsurile pe care si le doreste in alta parte.
Omul nu are capacitatea sa intre in sufletul altui om, iar daca el (considera la un moment dat) ca o are, nu o face sa dea de la el umbrela sub care stai atunci cand ploua, o face ca sa se laude cu sine sau ca sa iti duca mai departe suferinta la urechile altora. Daca te-ai nascut sa fii mama sau tata, esti dator cu grija fata de copilul tau. Dar chiar si asa, nu ii poti lua asupra ta incercarile si provocarile, consecintele alegerilor lui. Ramai cu grija si atat, poate un sfat bun din cand in cand, un ajutor limitat sau poate un ajutor esential.
Insa tot nu-i suficient. Cat sa ne cunoasca atat de bine cineva, incat sa ne poarte suferinta. Apoi, ni se tot pare ca oamenii sunt egoisti, ca au ceva cu noi sau …cu ei.
Trebuie sa continuam sa traim. Sa speram. Daca mai si visam, suntem salvati! Suntem pe cont propriu, indiferent de soarta, de alegeri, am mai scris. Si ca sa indepartam total nota de pesimism, viata iti ofera din cand cand cate o gura de fericire. Pentru gura aia, bem tot paharul, intotdeauna. Suntem singuri, suntem parasiti, suntem nedreptatiti, dar ce ofera fiecare pentru fiecare poate nu e chiar o umbrela atunci cand ploua, dar poate poate e un zambet de care ne amintim sau o incurajare.
Daca nimic nu ne convine, este poate pentru ca traim necorespunzator. Am aflat ca soarele incalzeste cel mai mult atunci cand ai inima deschisa, am descoperit ca si daca te ridici de unul singur, tot de unul singur te poti bucura. Am descoperit cat poate face iertarea, cat poate ierta, vorba aia! Sunt in continuare multe pe care nu le inteleg, dar dau o sansa potentialului viitor care imi poate da unele raspunsuri. Traiesc, ca sa vad ce se mai intampla. Am vazut ce poate face timpul cu multe si este suprinzator, cu-adevarat. Hai sa vedem ce-o mai fi, peste un an, peste 10!
Sa numaram anii unui copac si sa comparam vremurile care au fost cu cele ce vor veni. Sa nu incetam sa visam! Este cel mai important!
Sa ne facem prieteni noi, sa avem incredere ca uneori e bine si doar atat. Sa nu intoarcem binele pe toate partile si sa il lasam sa se manifeste dupa voia Lui, nu a noastra!
Magie
Am atata nevoie de …magie. De lipsa realitatii care ma impovareaza. De lipsa durerii, a tristetii, am nevoie de o lume magica. De lumea creata de o bagheta magica care face sa dispara tot raul din lume, toata nedreptatea, toata lipsa si nevoia. Am nevoie de o lume mai linistita, doar a mea, o lume de poezie nescrisa, de lacrimi de bucurie, de timp pentru toate. Am nevoie de o gradina si de timpul pe care il ai atunci cand auzi o frunza cazand pe pamant si privesti o floare care se deschide. Asa cum natura nu se grabeste, tot asa nu ar trebui nici noi.
Am nevoie de o banca si de un parc. De gandurile mele pe care nu apuc sa le aud sau le aud prea mult. Am nevoie de un alt ceas pentru ceea ce traiesc si ceea ce simt. De mai multe zile intr-o zi si de nopti facute zile. Ma sperie viitorul, dar cel mai mult ma sperie prezentul acesta deformat, unde nimic nu mai este la locul lui.
Sa fie cu magie de sarbatori si cu dorinte implinite! Sa fie cu iubire neconditionata si stele cazatoare. Sa fie cu sperante si zambete frumoase. Sa fie cu putere pentru ca totul sa se sfarseasca cu bine. Ca in toate povestile nemuritoare.
Cate zile ai
Citisem recent despre cineva care se confrunta cu un cancer recidivat si spunea ca nu vrea sa moara, ca nu a terminat cu viata, cu iubirea, ca pur si simplu nu vrea sa moara. Cat de simpla si inevitabila este moartea, dar cat de infricosatoare si lipsita de scrupule totusi. Te ia cand nu te astepti, nu stii ce se intampla, de ce se intampla, unde te duce si ce iti face. Un alt tip spunea ca atunci cand mori pur si simplu se deconecteaza creierul de la viata si se termina tot. Pur si simplu. Daca ar fi sa ne luam dupa minte, ea intr-adevar se intrerupe, toate gandurile se opresc, inceteaza. Doar ca suntem si emotie, nu doar trup, suntem si simtire. Ce se intampla cu trupul stim prea bine. Este acel black out si apoi gata, intuneric, bezna, the end of story. Viata s-a dus, omul nu se mai trezeste, nu se anima, ba mai mult, in cateva zile, saptamani si putrezeste. Dar hai sa nu intram in zona aceea lugubra.
Deci ce se intampla cu omul? Ce se intampla cu viata? Cu visele? Cu zilele pe pamantul acesta minunat?
Nu stim…nimeni nu stie… Doar ca putem fi constienti ca oricand poate fi ultima zi. E chinuitor sa stii ca mori sau mai bine zis sa fii constient ca mori. Ca toti stim asta. Moartea e singura situatie pentru care nu exista iesire. Cu cat stim ca murim, cu-atat tragem cu disperare de viata, tragem sa traim. Doar ca bucuria vine din lucruri simple, de multe ori exista nedreptate si amaraciune, si oboseala asa ca esti orbit o perioada. Cum sa faci sa fii linistit pentru ultimul moment din viata ta? Ai raspunde tu: sa nu stii. Sa nu stii este cel mai bine.
Ne sperie gandul de moarte. E atat de sigura si de inevitabila. Ne sperie in fiinta, in trup si neputinta. Ne sperie singuratatea mortii. Murim singuri de cele mai multe ori, drumul acela este atat de rece si de infricosator. Doar ca ce ne sperie cu-adevarat sunt regretele si amenintarea dorintei de a fi bine mereu. Pentru ca inconstient, omul doreste sa isi faca voia lui, poftele lui si sa fie castigat. Ne dorim sa le avem pe toate, ca si cand ni se cuvin. Nu socotim zilele aproapelui, ci propriile zile, propriile dureri.
Este atat de minunata viata, si totusi atata de usturatoare. Nu te pregateste deloc pentru moarte, nu te ajuta cu nimic in acest sens. Ba din contra, te obliga sa ravnesti in continuare la ea, sa omiti faptul ca vei muri intr-o buna zi. Se zice ca traim cate zile avem pe pamant. Eu vad suflete tinere in oameni foarte batrani. Frumoasa mai este batranetea, cu toti pasii ei mai aproape de moarte. E asa incantatoare, in toata neputinta ei. Atat de inteleapta si pregatita. Nu stim cate zile avem. Stim doar ca ne sunt scrise, ca fiecare zi e o promisiune a vietii, fiecare ora e importanta. Stim ca iubirea e dincolo de moarte. Ca iubirea vindeca. Iubirea e lipsa raului. Daca moartea este o promisiune, iubirea este o “linistire”, o garantie a emotiei pozitive.
Daca am privi dincolo de viata, dincolo de moarte, am sti ca ne-am nascut cu un scop, ca fiecare are harul sau si ca trebuie sa indeplinim pe pamant ceea ce ne este dat. Impacarea cu moartea, zi de zi, ora de ora este cel mai mare castig. Constientizarea ca, dincolo de toate, iti trebuie o tarie incredibila sa faci fata mortii este cu-adevarat o demnitate suprema.
Nu mai putem de atatea cafenele
Mah, eu nu mai pot de oameni…nu mai pot de ei. Nimic nu pot face de ei, nu pot sa plang, sa urlu, sa ma exprim, sa iubesc, sa daruiesc… Nu mai pot de “gura lumii” nimic sa fac.
In alta ordine de idei,s-au inmultit cafenelele ca la balamuc… Si nu inteleg de ce. De cand au luat locul caselor de pariuri? Al farmaciilor? Nu stiu, sunt peste tot, dintrodata. Simt oare oamenii nevoia de a comunica la o cafea atat de des? Ce se intampla? Apoi, cata cafea sa bei, cata socializare sa faci? A crescut numarul minorilor in randul cafengiilor, se bea capuccino si frappe de la 14 ani…Am uitat bre de natura, ca apa e gratis, ca e mai buna miscarea decat comentariile la o cafea. La cafeluta, stam si pe retelele de socializare si pe telefoane, si la terapie. Atata cafea si atata vorbarie, de unde dom’le. Inca meditez la acest aspect.
Terapie sau Dumnezeu
De multe ori ne intrebam, ce poate sa functioneze, ce poate sa vindece. “Psihic este un termen cu origine greacă, care localizează sufletul uman sau mintea…Caracteristica fundamentală a psihicului este conștiența, cel mai complex operant și cea mai grea de înțeles funcție”…
Ori psihologie, ori terapie, tot una este. Mai vorbim si de pshihanaliza si ne pierdem in detalii. Toate astea, pentru ca intr-o zi ne dam seama ca avem nevoie de ajutor, de vindecare, de intelegere a propriei vieti, de proprie intelegere. Cand se aduna furie, dezamagire, neputinta cu caru’, incepem sa ne purtam urat sau mai rau sa disperam. Dupa care trebuie sa ne gandim la solutii. Si sa cerem ajutor, care poate fi de la ceilalti, contra-cost prin terapie/doctori sau … de Sus (a nu se intelege ca Dumnezeu nu cere, daca ne da).
Diferentele suna cam asa:
– cu prietenii, familia, oamenii dragi – te sustin pana la un punct, cat se pot incarca si ei sufleteste sau cat pot duce si ei din frustrarile si nemultumirile tale. Dupa care, ori te trimit la specialisti, ori la nebuni (hahaha). Dupa ce realizezi ca oamenii apropiati isi iau mana de pe tine, mai raman doua variante.
Terapia sau Dumnezeu
1. TERAPIA: singurul dezavantaj aici este ca te costa si ca trebuie sa te tii. Ca asa un prieten drag, un om bun, precum tearpeutul care sa te incurajeze constant si sa te sustina, cu totii avem nevoie. Dar painea e pe bani, si cativa ani de terapie inseamna ceva, financiar vorbind, dar si ca timp alocat.
2. DUMNEZEU: daca ne dam seama ca in rugaciune nu vorbim de unii singuri, inseamna ca mai avem o speranta ca cineva, undeva, o putere divina ne asculta si ne ajuta. Dumnezeu nu costa, aici este avantajul principal in raport cu terapia. Si poate ca e adevarat ca multi oameni merg la Biserica pentru ca nu isi permit terapia, precum spune Cristian Tudor Popescu.
1. TERAPIA salveaza vieti e mult spus, dar ajuta sa ne simtim mai bine, sa ne infruntam trecutul si ne da ocazia sa intelegem cu ce au gresit parintii nostri fata de noi, ne da ocazia sa aflam, sa intelegem.
2. DUMNEZEU nu ne arata calea spre vindecare, daca suntem orbi si nu avem credinta cat un bob de mustar. Apoi, El spune ca trebuie sa ne respectam parintii si sa ii pretuim, ca sa avem zile multe pe Pamant. El spune sa iertam ca sa vindecam.
1. Terapia scoate din umbra frici si le lasa la vedere, ajuta uneori la evolutie, alteori la stagnare in functie de cum decurc lucrurile. Mare lucru sa spuna terapeutul vreodata intr-o sedinta: ” gata, s-au incheiat intalnirile noastre, te consider vindecat. Treci la fapte, esti apt pentru o viata noua, mult mai buna si mai frumoasa.”
2. DUMNEZEU nu iti da aripi, nu te ajuta in momentele importante. El te lasa sa alegi, El permite. Ceea ce pentru unii dintre noi, o alegere poate duce la o povara grea pe mai tarziu, pentru altii o alegere buna se considera un semn de la Dumnezeu. In necaz, Dumnezeu este cel mai invocat, cel mai “chemat in ajutor”. Pentru ca nu-i asa, cum sa vezi lumina daca nu exista intunericul.
1. TERAPIA aduce lacrimi, “aduceri aminte”, scoate stari si sentimente din noi, le da afara ca sa ne eliberam. Terapia ne pune fata in fata cu noi insine, ne arata de multe ori cine suntem cu-adevarat si cine sunt ceilalti.
2. DUMNEZEU ne spune sa iertam si ne mai spune ca nu putem face nimic de unii singuri. El este constient de forta Raului din oameni, din lume si ne ajuta cu Puterea Lui pentru a reusi sa invingem. El este bun cu noi, se spune ca ne iarta, daca ne pare rau de faptele noastre.
1. La TERAPIE platesti sedinta, dai un ban sa tepoti auzi, sa te asculte cineva, sa te inteleaga si sa te ajute.
2. La DUMNEZEU platesti cu lacrimi de pocainta si cu fapte bune, El te asteapta sa te intorci la El ca si un terapeut, te intelege si ajuta.
1. TERAPIA te invata sa te pui pe tine pe primul loc, sa te valorifici ca om si sa te cunosti cu-adevarat.
2. DUMNEZEU te invata iubirea de Aproapele tau, iubirea de oameni, te invata sa fii precum este El, sa te smeresti si sa nu te consideri tu ca fiind cel mai bun si cel mai frumos. El te invata sa lasi mandria deoparte.
1. Terapeutul iti arata calea spre tine, te indruma spre ceea ce iti doresti sa faci, spre ceea ce te face fericit.
2. Dumnezeu te cunoaste cel mai bine si te lasa sa actionezi singur. Iar cand ceri ajutor, uneori trimite prin oameni, alteori prin semne clare.
1. Terapeutul nu te pedepseste, uneori este ca o oglinda, iti arata cine esti si te pune pe tine sa duci greul, ca doar tu trebuie sa te ridici, nu el.
2. Dumnezeu te pedepseste pentru faptele tale sau faptele tale atrag de la sine greutatile pe care le duci. Uneori El te incearca pentru ca dupa furtuna sa aduca soarele din nou.
Totul tine de alegeri, important este sa vindeci, ca sa pui de un inceput nou, sa traiesti in prezentul pe care ti-l doresti.
Mediul si disciplina
N-am mai scris de mult timp. Atat de mult timp a trecut si nu imi vine sa cred ca nu am invatat nimic nou. Ba da… cred ca am invatat niste chestiuni din astea omenesti: sa nu ai incredere in oameni, oamenii sunt rai, sunt egoisti, energia unora te incarca negativ… Eh, hai ca nu e mare lucru ce-am invatat eu, deja se stie. Se stie!
Ce vroiam sa spun cu mediul este ca e bine uneori sa stai cu capul in jos. Pe bune! Astfel lumea pare ceva mai corecta, mai realista, mai frumoasa, mai nebuna. Ceea ce incerc sa spun este ca toate sunt pe dos. Numic nu mai e sigur, lumea se schimba, totul parca merge din rau in mai rau, nu mai e armonie, nu mai e bunatate, e doar putina bucurie si pentru lucrurile care nu au cu-adevarat valoare.
Ma gandeam mereu ca la tara oamenii sunt mai zdraveni la cap, o vedeam pe mamaie cu pamantul ei si cu grijile ei. Chiar daca tataie o insela, ea spune ca era fericita. 
Dupa cateva povesti de genul, mi-am amintit ca cineva mi-a spus ca la tara uneori educatia lipseste cu desavarsire. Oamenii se bat, se cearta, mai nou…divorteaza. Asta, ultima parte, chiar nu ma gandeam ca se intampla pe la tara. E ceva nou pentru mine!
In alta ordine de idei, cred ca este foarte important ca omul sa faca ceea ce simte in viata. Cred ca nu trebuie sa facem lucrurile diferit, trebuie sa facem ce simtim. Intodeauna! Doar ca e nevoie si de o consecventa in toate. Se zice ca avem un Inger Pazitor care ne apara de rele, dar si un Inger care ne “cearta” atunci cand gresim. Sa inteleg ca e buna si ordinea, o anumita socoteala in toate si o disciplina a bunatatii. Ca faci ce simti, dar stii ce faci?
Perioade bune si…perioade rele
Dupa ce se intampla in suflete in ultima vreme, am realizat ca cel mai mare succes in viata este sa mai infrunti inca o zi. Inca o zi in care te trezesti dimineata si iti aduni gandurile, iti bei cafeaua sau apa cu lamaie. O zi in care directionezi atentia catre partea plina a paharului sau catre partea goala, realizand ca nici nu mai conteaza acest aspect. Deprimarea si tristetea fac parte din viata si marea greseala a oamenilor este ca le evita cat pot ei de tare, pentru ca nu pot suporta sa fie vazuti astfel, nu pot suporta astfel de sentimente, emotii. Pana la urma, partea in care nu renuntam la a mai spera este partea cea mai importanta.
Si cand nu renunti la viata, mai important este sa o infrunti glorios, sa plangi daca iti vine, sa ceri ajutor, sa spui ceea ce simti sau pur si simplu sa faci ceva pentru a-ti exprima emotiile. Cand suntem la pamant, oh, cat conteaza o imbratisare, sa ai pe cineva alaturi…in acele momente. Oamenii nu sunt facuti sa indure singuri sau poate sunt uneori…dar nu vor sa indure singuri. Iubirea elibereaza oxitocina, ajuta sa toleram mai usor problemele sufletesti si problemele in general.
10 Lucruri pe care vreau sa le fac pana la 40 de ani
Cand suferi incontinuu si tot ce ai este un firicel de speranta, ajungi sa crezi ca e posibil sa nu se mai termine niciodata si sa accepti ca aia e. Si suferinta poate fi o acceptare, daca nu un act de curaj. Si cand dintrodata se termina, nu stii ce sa faci: sa te bucuri sau nu, sa stai cu frica ca poate revine sau ca nu mai e normal sa te bucuri, e putina confuzie, dar si euforie. Si cel mai frumos este cand revin visele, cand te trezesti dimineata cu sentimentul acela de bine, ca urmeaza o perioada frumoasa, ca a trecut greul.
1. Imi place sa cred ca ne putem trai visele intr-o viata si ca e timp pentru toate, cum si ca Universul le aranjeaza astfel incat sa fie bine la final. Asa ca bucuria vietii este de a trai, de a respira si de a simti frumusetea din ea. Visez cum este sa dormi sub cerul liber. De cand eram copil, nu am mai vazut o noapte plina de stele cu cer senin.
2. Visez sa respir cateva ore intr-un lan de lavanda! Ador lavanda si relaxarea in natura, e benefic sa te asezi pe iarba, pe pamant, sa privesti cerul, sa te conectezi cu primele impulsuri ale omului, sa traiesti cu strictul necesar.
3. Ceea ce oamenii nu pot face niciodata este sa fie liberi, sa traiasca fara constrangeri. Oricat de mult ne-am dori sa imitam zborul pasarilor, sa fim aprigi ca un animal sau sa traim fara adapost este aproape imposibil. Suntem facuti sa traim pentru a socializa si a impartasi, ne atasam de orice fiinta vie, de plante sau de Dumnezeu. Nu putem trai singuri, dar mai ales fara a iubi. Dar putem sa incercam sa ne invingem fricile: frica de cadere, frica de apa, frica de inaltime, frica de moarte. Putem trai curajos, aventurier. Omul este facut sa descopere si viata este o continua experienta.
4. Sa dansezi in ploaie, sa alergi pe plaja, sa admiri florile, sa asculti muzica, sa traiesti fiecare zi ca si cand ar fi ultima, sa dormi profund, sa uiti cine esti si ce vrei, dar sa nu uiti sa te bucuri. Acesta este darul vietii, bucuria de a fi. Suntem inconjurati de frumusete, atata timp cat ochii stiu sa vada ce e important.
5. Timpurile se schimba, vremurile sunt diferite, intamplarile sunt inevitabile. Ceea ce ramane tot timpul neschimbat sunt Cerul, Soarele, Stelele. Natura, in schimb este mereu este in transformare. Mi-ar placea sa invat sa ma bucur de fiecare anotimp. Am observat ca florile din copaci sunt cele care se ofilesc cel mai usor, asa ca merita sa ne oprim in loc si sa respiram aroma trecatoare: macesii, teii, iasomia, florile de cires, de castan, liliacul. Toate se trec usor, dar amintirea lor ramane vie.
6. Imi amintesc ca am mai zabovit uneori sa simt mirosul ploii, dar nu atat de mult incat sa ma bucur cu-adevarat. Nu-mi amintesc insa cand am stat ultima oara in ploaie, vara. Nu mai stiu cand am decis sa nu fug, ci pur si simplu sa simt cum este sa nu te deranjeze apa si hainele ude, parul ud. Poate ca nu am facut-o niciodata sau poate doar candva, demult, in copilarie.
7. Citesc carti semnate de clasici. In multe dintre ele, se vorbeste despre mijloace de transport precum calaritul, cel mult, trasura. Cred ca nu as vrea sa ma apuce 40 de ani, fara sa fi macar incercat sa vad cum este sa te deplasezi cu un cal sau un magarus. Am vazut oameni fericiti!
8. Trasee montane…peisaje…ce iti poti dori mai mult decat sa (ti se para ca) sa cuceresti natura, ca esti stapanul lumii. Sa escaladezi munti, sa te catari, sa respiri si sa ai pofta de mancare dupa.
9. Apa…atat de linistita uneori, tulbure alteori. Marea, atat de agitata si totusi atat de linistitoare. Plina de contradictii si lipsita de orice regula si lege. Omul si natura, intr-o continua uniune si respingere. Cand sa o intelegem, atunci ne si dam duhul. Nu putem inota ca pestii, zbura ca pasarile, trai ca animalele, nici macar nu putem supravietui in natura pentru mult timp. Dar uite ca ne putem bucura. Sa inoti, sa descoperi comorile marilor, sa vezi dincolo de suprafata, sa descoperi cu adevarat ce inseamnam sa traiesti ca un peste sau broasca testoasa.
10. Mi-as dori sa vad o stea cazatoare. Ca sa-mi pun o dorinta.
Din experienta
Oamenii se bucura atunci cand capata experienta. “Din experienta” este bine sa spun, sa dau un sfat, sa te dadaceasca…Daca viata i-a dus prin anumite unghiuri intunecate, daca i-a scos la lumina, daca au realizat ceva: “hai sa te dadaceasca si pe tine”. Ca vorba aia, experienta omului este unica, inconfundabila, ireversibila, de neuitat si netrecut cu vederea.
Ceea ce nu intelegem este ca fiecare crede ca “stie el mai bine”. Eu stiu mai bine business, am fost acolo, am “dezlegat” , am rezolvat cum nimeni, niciodata nu ar putea sa o faca. Eu stiu sa fac sport, stiu cum sa slabesti, cum sa arati bine si sa fii iubit. Eu stiu sa vindec, am vindecat traumele trecutului, am adus binecuvantarea in viata atator oameni. Eu am trecut prin dezamagire, stiu cum este sa fii inselat, sa fii dezamagit, sa nu ai incredere in nimeni…Eu stiu mai bine, deci… Eu am depasit, am invins, am fost cel mai bun! Puterea umana este una toata peste intelegerea animalelor si oricarei vietuitoare, ca doar omul a fost pus stapan peste toate, ceea ce il indreptateste sa fie “cel mai bun” pe ceea ce invata de-a lungul vietii. Se mai spune ca nimeni nu s-a nascut invatat, ceea ce ne da ocazia sa gresim, sa ne inselam si sa o luam de la capat in culmea perfectiunii de a stii cel mai bine si de a cunoaste. Eu v-as invata sa fiti deschisi, mi s-a mai spus ca eu nu stiu, ca nu ma pricep, dar nu cu ocazia de a fi invatat, ci de a fi tras la raspundere. Tu nu faci atat de bine ca mine, mars de aici ca pe mine m-a adus experienta in acest punct.
Mah, sa stii ca si eu te pot invata despre intuneric si iad, daca vrei, te invat si cum sa iesi si ce metode functioneaza cel mai bine si sunt convins ca sunt dintre cele mai sfinte si mai curate. Acum, cu pastile sau nu, cu terapie sau nu, cu know-how sau nu, ramanem ceea ce oferim, ramanem umeri pe care sa sprijinim si lacrimi pe care sa le stergem, imbratisari la nevoie si suport uman. Fii deschis, chiar daca stiu ca si tu stii ca le stii pe toate in experienta ta. Suntem pentru ca … nu suntem pur si simplu! Asa ca repeta dupa mine: 