Ne place sa credem ca suntem buni
Nu-i asa?
Dar ce sa vezi? La prima tensiune, scoate balaurul foc pe nari. La prima cearta, scuipam flacari, scoatem tot ce avem nevoie sa scoatem afara. Clocoteste ca un vulcan furia in noi. Ne place sa credem ca iubim pacea, armonia, dar nu suferim nicidecum nedreptatea.
Toate se leaga parca impotriva noastra, cum alterori toate se leaga pentru noi. Nu stim sa facem diferente… E greu sa fii om. Dar ne place sa consideram ca suntem… buni… Plini de noi ca orice animal mare care in aparenta este impunator, in esenta scoate fum la orice “deranj”. Ce mi-e omul? Ce mi-e animalul? Sa nu fim deranjati, asta ne place cel mai mult…Dar sa fim si buni, ne place mult sa credem.
Adun atata furie, ca nu mai stiu ce sa ma fac cu ea. Sunt furios ca nimeni nu ma iubeste asa cum imi doresc, nimanui nu-i pasa de mine, fiecare traieste in egoismul propriu. Sunt furios ca nu am unde sa mi descarc frustrarile, ca nu am ocazia sa vorbesc, ca nici nu vreau…decat sa ma cert, mai bine acumulez furie…si raman in continuare om bun. Sunt furios ca nu pot sa plang pentru ca nu sunt inteles, sunt furios ca am defecte mari, dar si calitati importante pe care nimeni nu le vede, nimeni nu le apreciaza. Simt furie la orice pas, din cauza mediului in care traiesc, a zgomotului, a oamenilor urati. Simt furie pentru ca sunt nebagat in seama, dar simt stres atunci cand sunt deranjat. Sigur e vorba de o cearta al mijloc, asa ca zic pas.
De ce sa ma stresez? De ce sa ma consum? O sa imi vad de ale mele. Petrec timp inafara mea si ma face sa uit: ecrane, filme, emotiile sunt uitate, inabusite. Nu mai pierd timp cu discutii fara rost…unii nu inteleg. Furia ma roade pe dinauntru, simt ca o sa explodez, simt ca nu sunt apreciat suficient, simt ca nu e ce trebuie cu oamenii din jur. Nu ii pot accepta, pentru ca nici ei nu ma accepta. Uneori nici nu ma vad. Si daca ma vad, sigur imi vor raul. Nu am cu cine sa vorbesc. Totul tace, lumea mea e facuta sa taca. Ca sa traiesc intr-o lume mai buna, trebuie sa fiu bun. Sa iert ce nu pot ierta. Sa uit ce nu pot uita. Sa accept ce nu pot schimba. Si totusi ma doare ceva, doare interiorul, dor piesele care lipsesc, doare neputinta de a rezolva, de face sa scap de senimentele negative, de a fi complet impacat.
Nu suntem buni. Ne place sa credem. Dar nu suntem. Furia se discuta, se comunica, se transmite, se consuma, se transforma si se rezolva pas cu pas, in timp, cu rabdare si comunicare. Fara sa ne facem ca ploua. Fara sa nu ne placa sa fim deranjati. Furia e buna, cand marea se linisteste, cand se cerne, ca cerul de furtuna si ploi. Atunci sa fim buni!