Judeci.
Am învățat ceva zilele acestea. Când știi că nervii de noapte te întorc pe toate părțile, când lumea din jur îți spune: “ba coae, trebuie să faci ceva!”, când plapuma nu te mai încălzește și fața ta nu spune nimic, este momentul să îți pui întrebări.
Ce este cu mine? Mă cert cu toată lumea, nimeni nu mă suportă, nici eu nu mă mai suport.
Și am ajuns la concluzia că oamenii, adică noi ăștia mulți, nu ne putem mulțumi niciodată cu ce avem. Cu cât realizăm mai repede că emoțiile ne guvernează viața, cu atât ne vom maturiza și vom accepta ceea ce vine.
Citisem că e prea bine să petreci timp afara, în aer liber. Ne omoară cutiile astea, încăperile astea în forme dreptunghiulare, pătrate, conice, hexagonale, de toate mărimile și formele: ieși din casă, intri în mașină, ieși din autobuz, intri în birou, ieși din clădire, intri în magazin.
Gizăz, oameni, trăim în capsule. Nu e de mirare că mintea noastră este atât de limitată.
Un exercițiu azi:
Îmi asum.
Nu judec.
Meditez.
Gândesc înainte să vorbesc.
Tac.