Mintea care incurca
M-au obosit gandurile, dar nu contenesc sa visez. Nu stiu nici macar pe ce lume traiesc. Uneori cred ca o sa lesin, daca alerg intruna. Am nevoie de companie.
Ma simt singur cand gandesc.
Nu am cu cine sa vorbesc si am nevoie de pauza mea binemeritata.
Ma multumesc cu atat de putin. Putem trai pe bucati… nu iti cer totul. Facem jumi juma disponibilitatile si oferta. Ne ajunge clipa o luna, apoi recuperam din nou.
Cred ca iubirea poate fi suficienta uneori. Sau doar incurca. Nu imi dau seama. Sa traiesti simplu, sa mergi pe un drum necunoscut fara frica.
Nu-mi pasa ce zice lumea. Pana mi se face foame si mergem undeva sa mancam. Nu putem sa traim ca fraierii. Fara altii care sa comenteze, nu?
Parca suntem ca pasarile…pana ni se termina bateriile. Pana ne apuca nemultumirea din nou. De ce nu ne putem incarca de la soare, ca becurile?
Suntem fericiti in momente. Momentele sunt rare… Hainele scumpe, nevoile mari.
8 ore de somn si 3 mese pe zi… confort si parfumuri scumpe. Cheltuieli enorme pentru si mai multa fericire. Haine care se rup, obiecte care se strica, mult praf si telefoane sparte. Pana cand reinoim? Pana cand aruncam?
Prea mult risipim si consumam.
Fericirea e simpla, mintea proiecteaza fara contenire vise pe bani. Nimic nu e mai pur decat bucuria de a fi.
Prea multe dorinte, prea mare pretul.
Hai sa facem ce iubim, sa nu ne mai incurcam atat. Sa traim pe bucati si din piese lipsa. Nu totul e asa cum pare. Putem sa ne tragem energia din ce nu exista de fapt. Dintr-o minte linistita, orientata catre realitatea inconjuratoare. Copaci, aer, pasari, rabdare…
Energie.
Maini care lucreaza frumos, care aduna, care strang, care creeaza. Fara risipa. Voci care incanta, brate care cuprind, inimi care asculta. Momente ieftine, uneori gratis.
Tinerete fara batranete. Si suflete nemuritoare.