Merci că nu e bine
Da, frate. Am ajuns să spun “mulțumesc” că nu mi-e bine.
Multumesc pe rând:
– nopților albe, încrâncenate, cu cearcăne și palpitații de inimă, somnului care mă pune la pământ și mă face să încurc toate datele la muncă, durerii de cap, de oase, de mușchi și de ochi, amețelii și stării de rău permanente precedente nopții de nesomn.
– zilelor sfinte fără bani în buzunar, pe card sau în portofel, stomacului potolit cu un covrig, apei de la birou și zilelor de naștere ale colegilor darnici de inimă și dătători de pizza și alte de-ale gurii
– stresului responsabil de consumul nervilor, de grețuri, de neliniște și gânduri răsturnătoare de situații, creatorul irascibilității, al certurilor și al energiei negative
– zilelor dificile în care am stat la pat, mi-a fost rău, am vomitat și am crezut că mor, atunci când durerile fizice insuportabile nu mă lăsau să apreciez dacă e zi sau noapte, dacă mâncarea are sau nu are gust sau dacă vorbele celorlalți ajungeau sau nu în capul meu, fără să mă zgârie sau să mă deranjeze
– țigărilor puse în gură, fumului care mi-a ajuns în plămâni și mi-a zbârlit creierul, nicotinei cu miros perfect, vindecătoare de emoții și stres, aducătoare de idei și de oameni
– timidității exagerate, naivității crescute, tăcerii, atacurilor asumate și piedicilor puse
– dezamăgirii
– absolut și cu tărie, tuturor erorilor de orice fel și eșecurilor personale, în dragoste și carieră
Mă bucur că au existat, că poate or să mai fie. Datorită lor viața este cu mult mai încântătoare.