Vise trase de ate
Retraim…remasuram. Intelepciunea o pierdem pe maruntisuri. Consum de orice fel…Daca iti spun ca pentru toti banii din lume nu as face nimic? Poate nu crezi. Iubirea e tot ce ramane…Dar iubirea e complicata, lasa sechele. Si nici macar nu exista cea adevarata, cu suflete pereche, cu acel frumos “imi pasa”, cu o completare perfecta.
De asta devenim piese de puzzle care ne modificam in functie de ce lipseste. Niciodata nu pastram aceeasi forma si niciodata nu exista o cheie pentru o singura usa.
Cel putin nu in cazul uman. Intr-un ideal, poate da.
Revenind la bani si la rostul lor. O mare devalorizare. Asta traim.
Visez sa stau cu fata la geam pana cand ploaia se opreste, visez sa impietresc emotii, sa le pastrez pe vesnicie. Visez sa asamblez tot ce inseamna frumusetea la om, cum admira un om ceva, cum scrie un om frumos, cum compune omul muzica, cum simte omul cand simte frumos. Visez sa rup din oameni diverse: sentimente pierdute, traite intens, fericiri eronate dar indestructibile, stari de apogeu, sensibilitate exagerata, cutremur de minte, trup si suflet…nimic din ce simte omul nu poate fi simtit de altcineva sau altceva.
Suntem capodopere de emotii frumoase si de arta nevorbita. Opere de arta ale unei baghete magice, bine definite si gandite. Suntem manuscrise de erori binefacatoare, de rani adanci care ne invata despre fericire. Daca nu am trai, nu am simti. Daca nu am fi, nu am simti.
Daca am fi doar creatie pura, ne-am da seama de minunatele daruri pe care le posedam, de ceea ce putem face frumos si bine, de cat putem darui si ce conteaza cu-adevarat.
