Jurnal partea 1
Mai stii cand mi-ai spus ca esti dezamagit…mi-ai spus ca “oricum nu mai conteaza”… acum incep sa inteleg ce simteai atunci, cand sunt in diferite secvente ale vietii… oricum nu esti aici, oricum nu citesti. Dar eu o sa scriu…o sa te tot scriu, pana la ultima suflare. Sper.
Oricum nu mai conteaza. Nici… nimic. Nici ce lacrimi plang, nici ce tristete simt. Ca oricum nici la tine nu mai conta atunci…nimic. Poate nu ai stiut ce sa-mi spui ca sa ma parasesti, poate nici de simtit nu ai stiut ce simti. “ORICUM NU MAI CONTEAZA”.
Si pentru ca oricum nu citesti…nepasarea cantareste cel mai greu. Si ea iti da cele mai urate si nesimtite emotii in corp, supararea e mic copil pe langa asta. Apa aia rece, mana pe gheata si sufletul singur. Cele mai absurde momente. Bine ca iti tin lacrimile de cald, bine ca sunt fizice si reale. Sunt vii si imi dau seama ca traiesc pentru ca le simt.
Doare nepasarea ta…mai tii minte? Dupa un an mi-ai spus ca “nu ma iubesti”…niste absurditati care se contraziceau cu ce faceai atunci, cu ce spuneai ca simti. O ecuatie fara rezolvare. Mi-ai lasat inima sa nu inteleaga. Atunci prima rana reala, adevarata a inceput sa existe, sa se simta cu tot ce inseamna ea. De la primul cutit, pana la sangerare, apoi incetare dar durere, dupa care, refacerea…Refacerea: o inima pentru alta. O noua indragosteala, un nou om minunat care imi fura visele si sentimentele. O noua poveste…care se termina si ea…pe dos. Fara rost.
Apoi o perioada neagra, cu un om rau, maini diabolice, ganduri posesive si ochi de spioni…Sentimente de ura, de nepasare, de orgoliu, de dezamagire si-au pus amprenta pe sufletul si trupul meu. Fara sa ma mai uit inapoi la mine, la cine eram cu-adevarat. La omul inteligent care pierdea examenele vietii… fizic distrus, sufleteste prabusit, cu inima ranita iar si iar…Dezamagire. Imposibilitatea de a mai repara fapte. Regrete.
Un nou inceput ca cel…lipsit de puritate, de inocenta. Si inca ma mai uitam in urma, la prima iubire, la imbratisare, la cuvinte care dor…la un nou chip, la un nou ideal. Prafuite, eu alta.
Ce ati facut? Ce n-ati facut? Eu din toate cate sunt, sa ma reintorc la mine, iar si iar…cu rani si cicatrici. Ca oricare dintre noi. Ca si tine.
