De la probleme la necazuri
Nu stim cum sa luam problemele…cu atat mai mult necazurile. Cand vin, ne gandim ca poate le meritam, ca poate am facut ceva gresit. Mai putin sa asteptam…Ma gandeam:
Asteptarea nu e totuna cu rabdarea…Rabdarea inseamna sa rabzi… eu nu vreau sa scriu ce stiu, pentru ca ce stiu eu nu e valabil pentru toata lumea. Eu vreau sa scriu doar ce simt…ca poate uneori ai simtit si tu la fel. Bucuria vine din inima si poate pentru fiecare e diferit. Neputintele sunt mari si poate mai mari pentru celalalt. Ce este in mod cert e ca suferinta e cea mai puternica lectie.
Durerea e mare, dar uneori parca o preferam pe cea fizica? Cea fizica e mai usor inteleasa de ceilalti…cea sufleteasca schimonoseste si ne distruge viata din interior spre exterior.
Neputintele sufletesti duc la neputinte fizice, la asa zisa boala…
Cand (doar) te gandesti la cine te-a creat…ti se ridica parul de pe maini. Un Creator care a ales sa aduca pe Pamant pe Fiul Sau. Iar Preasfanta Fecioara, care cu mila si puterea ei umana a stiut sa pastreze in inima ei faptul ca Fiul ei va patimi…Noi stim ca nu suntem perfecti. O stii si tu, o stiu si eu…
Dar mai stim ca un OM, care a venit “smerit cu inima” si a vindecat sute de oameni de boli si nevoi, care a mangaiat multe suflete pierdute, care ne-a invatat despre bine si iubire de oameni, despre iertare si pocainta, a fost gasit vinovat chiar de oamenii in locul unde a facut doar bine. Si ce putere sa ai tu in suferinta ta, in boala ta, cand crucea ta nu e si nu va fi niciodata mai mare decat a Lui? Atat sa gandim.
Cum Maica Domnului a avut puterea sa isi vada Fiul rastignit pe cruce, cu mainile pironite in cuie, cu coroana de spini pe frunte, stingandu-se de slabiciune si de moarte buna, precum orice muritor de rand, care face si rau si bine…Cu ce drept te intorci tu catre Dumnezeu si Ii ceri Lui socoteala pentru necazul tau, cand a trimis pe Fiul sau in Lume sa ne salveze de rautatea din noi?
Sa plecam capul si sa ne purtam suferintele cu mandrie, caci nu vor fi niciodata mai mari ca ale Lui, cel care nu a gresit cu nimic, niciodata.
Cu ce drept ii intoarcem Domnului spatele cand ne cheama la rugaciune si pocainta, cand Fiul Sau din Ceruri s-a coborat pe acest pamant de oameni pacatosi, ca sa se roage zi si noapte Tatalui pentru noi? Nu ne putem plange nici de cel mai mare necaz, cand Raul a domnit secole intregi si cu Puterea Dumnezeiesca a fost biruit? Nu avem voie, oameni mici, sa ne plangem, ci doar sa ne purtam crucea noastra mica micuta si sa multumim pentru Darul Vietii de zi cu zi, cu bune, cu grele.
