Karma
Îi spuneam cândva unui tip care nu prea înțelegea mare lucru din viață, din partea spirituală a vieții (aia care ne influențează practic calea spre fericire) că frumusețea ține de atitudine. La care el îmi răspunde: “Adică cum, daca eu zic că sunt frumos, sunt frumos?” și râde.
Mda. Nu prea ești frumos, când spui că ești frumos, dar poți înfrumuseța viața ta și a celorlalți, părerea și atitudinea lor față de tine.
Conform spuselor unui taximetrist și aplicând teoria lui Russen, nu ai cum să fii fericit din cauza invidiei. Chiar dacă stai tu bine și concluzionezi că nu prea ești invidios, te înșeli.
Invidia e că tu nu ai ce are celălalt, un salariu mai mare, un job mai bun, intrare la manager, relații bune.
Invidia că nu faci ce face celălalt, nu furi ca să ai o casă minunată, nu te descurci în afaceri ca să îți crești confortul, nu pleci în călătorii luxoase pentru că nu ai acțiuni cum are cutare, nu beneficiezi de sănătatea și corpul lui perfect. Dai șpagă pentru că așa face și ăla, și aia, și ei, dar nu ai să dai chiar atât de mult. Vrei nu vrei, invidiezi. Dar iaca, asta stă în calea fericirii, nene.
Levi Elekes ne spune că poți face ceea ce îți place, câștigând bani totodată. Zice că dacă el a putut, o să putem și noi, ce mama naibii.
Hai să îți dau niște informații free, vitale.
Trăim într-o lume în care e foarte ușor să trăiesti fericit, pentru că, fără să testezi nimic, poți afla cum. Fără să faci rău, fără să îți faci rău. Poți fii raw vegan, să mănânci sănătos, să nu porți piele, să faci multă mișcare, să zâmbești mult, să câștigi experiență și să înveți să accepți, să câștigi bani din ce îți place, să explorezi cu teamă pentru a dobândi curaj.
Bagă oxigen/alcalin mult în corp să scapi de cancer, să îl eviți, mănâncă tot ce are culoarea verde, evită tot ce e uscat (haha, e un apropo, da), fă sport, e cel mai bun doctor, petrece mult timp în natură, învață de la animale, de la mediu.
Cunoaște-te prin ce trăiești, asta ca să poți trăi tu cu tine singur, să nu te plictisești cu tine, ceva de genu’ fără să stai pe telefon, laptop, tabletă sau la Tv, fără să îți pierzi energia.