Neobișnuit de înduioșător
Aștept bătrânețea…pentru un singur motiv. Pentru timp. Timpul pe care acum nu îl am ca să fac tot ceea ce îmi doresc: să scriu, să citesc, să meditez, să învăț. Trecând la partea cu recunoștința pomenită de Russel – În căutarea fericirii, trec la o ideea la care sigur nu te-așteptai:
– despre patriotism, Amza Pelea și Mihai Viteazul, George Enescu cu Rapsodia Română, Teiul lui Eminescu, Cireșarii și Medeleni.
Când am avut Scrisoarea ||| de comentat la limba română, m-a întrebat profa ce îmi inspiră versurile. Și am răspuns că simt mandrie: mândria de a fi român. În clasă s-a lăsat liniște, ca și când am zis ceva greșit. Profa, în schimb, a continuat, așteptându-se parcă la răspunsul meu: puțini mai au sentimentul acesta de apartenență la limba și cultura română.
Te las cu acest început. Dacă nu îți tresare nimic pe acolo, prin interior, dacă nimic nu te înfioară și nimic nu îți transmite vreo emoție, atunci poți căuta alte forme de recunoștință și de apartenență. Într-un final, e tare bine să te poți bucura de ceea ce ești cu-adevărat.