Explozie…de culoare
Cine să ne facă mai fericiți? Că mai mereu mă întreb de ce naiba am gânduri ucigașe de veselie, de poftă de viață, optimism. Mă ucid minut de minut cu idei stupide, când lumea toată se învârtește lent în fața mea și eu mă fac că nu o văd. Bă, cât de al naibii de minunată este viața asta, ți se întâmplă să îți spui des?! Nu, desigur, e altceva mai important de făcut. Mă uitam pe Youtube, clipurile care inspiră la “carpe diem”, au cele mai multe vizualizări.
Am dat de o postare pe Facebook, în care spunea că mi/ni se dorește a râde cu atâta poftă, încât să mă/ne doară burta. Ei bine, nu am mai râs așa de când eram copil. Al naibii de greu e să fii fericit.
Spunea o tipă Sia într-o melodie că nu ești complet îmbrăcat, dacă nu îți pui și zâmbetul pe față.
Vreau să am mușchii copți de la mers pe jos, arși de soarele verii, să-mi ardă fălcuțele de la alergat și să mă învârtesc în cerc din ce în ce mai repede până amețesc și pic…și să o iau de la capăt. Să mă tolănesc pe un petec de iarbă și să privesc și eu cerul. Cum să știi că stai sub un cer minunat, dacă niciodată nu îți faci timp să te fucking uiți in sus? Să am zile bune, mai multe decât zile nașpa, că așa zic eu și așa își zice dimineața din mine la o cafea.
Că așa am învățat de la natură, să mă las purtat de vânt, pentru că sigur voi evolua.
Fiți fericți.