Trebuie sa placa la toata lumea, trebuie sa multumesti pe toata lumea. Altfel nu e ok. Nu te regasesti si pleci… Adevarul e ca ne putem lua din evenimentele vietii o fericire de prea scurta durata… nu ne putem hrani cu recunostinta si adevar pana ce nu mai suntem, pentru ca sursele de sens si resursele de pace, sunt din pacate epuizabile.
De aceea, trebuie validare. De aceea platim pentru asta. De aceea trebuie mereu sa ne alimentam, nu doar cu hrana, ci si cu ganduri, fapte, credinta, dragoste, pace.
E groaznica lupta aceasta de cand te trezesti dimineata pana te culci. Nu e ca si cand suntem trasi de sfori si vine de la sine. Este vorba de un efort, de o multitudine de alegeri, de milioane de secunde traite intr-o maniera proprie.
Ce sa-ti zic, nu as pune accent pe orele care trec “nesimtite”, “netraite”, ci pe emotiile care conteaza, care se simt. Caci degeaba simtim, daca nu simtim ce trebuie. Degeaba traim, daca nu exteriorizam. Degeaba corectam, daca nu vindecam.
Suntem facuti din aceeasi samanta, din acelasi continut. Doar ca, sa spun, culmea! Nu simtim la fel, nu traim la fel, nu iubim la fel, nu mancam la fel.
E greu sa impresionezi pe toata lumea, e greu sa fii mare si auzit. Pentru ca orice nu cunosti, orice iti scapa, te scoate din peisaj. Cred ca tot ceea ce vrem este sa fim intelesi si apreciati. Sa ne vedem in oglinda prin ceilalti, sa avem o reflexie cat mai buna.
