Nu cred ca reusesc sa ma hotarasc…ce-ar fi mai bine? Sa simti durerea fizica si sa te bucuri la eliberarea ei…sau sa nu simti nimic. Sa fie totul indiferent, ca un iad care nu doare sau sa fie palpabil, sensibil la atingere, zgomotos, firav, ba sa te deranjeze, ba sa te bucure?
Nu stiu in ce oala este mai bine. Sincer. Nu suntem nimic sau suntem totul?
Reprimarea sau negarea, sau a nu simti nimic nu e specific uman. Suntem si reflectam ce vedem, ce ni se intampla. E putin spus ca ne interiorizam, in continuare traim si avem emotii. Suntem ceea ce ni se intampla pentru ca nu reusim sa eliminam ce nu e bine. Nu reusim sa exrpimam ceea ce simtim.
E ingrozitor atunci cand devii adult. In cartea Micul Print, copilul nu intelege de ce adultii sunt atat de indiferenti la ceea ce este invizbil ochiului. Pentru ca daca ne-am aloca timp pentru ceea ce simtim, nu am mai fi atat de inchisi. Nu, nu este bine sa traim fara durere, fara suferinta. Nu este bine sa ne protejam sau sa ne prefacem ca nu exista sau ca nu ne afecteaza.
Si totusi este mai mult decat gresit sa nu privim in interior, sa nu ascultam de emotii.
Azi am descoperit ca simt furie. Si nu stiu unde s-a dus aceasta emotie, pentru ca nu mai dau de ea. Nu pare sa existe in viata mea, nu se arata nicaieri, nu stiu unde s-a ascuns sau sub ce forma ma afecteaza. Stiu ca am furie, dar nu am puterea sa o exprim. Furia este rea, raneste si face urat. Dar este perfect normala, este bine sa recunoastem ca suntem furiosi. Asta ne defineste si ne intoarce la noi insine, la capacitatea noastra de a face fata sau de a tolera.
Emotiile se ascund, se camufleaza si ne influenteaza daca nu le exprimam. Ele sunt diagnosticul clar al sanatatii noastre mintale. Adultii tot fug de ele, tot nu vor sa le recunoasca. Si ele exista si ne definesc cu fiecare actiune, cu fiecare gand. E ok sa ne doara, e ok sa exprimam durerea, e ok sa nu fie corect sau bine.
Cand am fost construiti, nu am venit cu programare. Suntem maleabili, ne putem schimba ca vantul, putem trai si retrai fara niciun folos, dar nu ne putem nega sentimentele. Exista un contur care ne defineste, un echilibru intre minte, corp si inima. O ascultare a fiintei proprii. O poza cat mai realista a ceea ce vedem si ce traim.
