Are viata stilul ei, te trezeste, te ridica, te trage in jos, te sufoca, te face sa traiesti din nou…nimeni nu scapa de emotii, de incurcaturi, de frici sau de neputinta.
S-a pus omul pe pamant si s-a intins…. si a vazut omul ca inima in continuare ii bate, ca sangele ii zvacneste la tample, ca tensiunea urca si coboara. A simtit cum viata inca ramane de trait, ca sufletul inca nu a pierit…Si a simtit omul miscarea, sudoarea, fierbinteala.
Mintea isi face cuib in suflet atunci cand e prea mult. Nu ii mai place sa judece altceva decat esentialul. Corpul functioneaza dupa anumite limite si se vindeca singur, atunci cand e liniste.
Suferinta face parte din viata. Iar viata e in noi, pana la ultima pulsare.
Ne-am trezit recunoscatori, insa ne topim staruitori. Incercarile ne preseaza si ne incurca, ceea ce nu ne place este indeajuns sa ne darame.
Sa fie totul lin si cu pace…sa fie timpul.
Restul e doar sa iti asculti corpul si convingerea, sa iti intelegi nevointa si sa nu iti rispipesti credinta.
