Tranzitie
Ce greu se face azi tranzitia de la privirea in telefon, catre lumina de-afara, nu?
Cat de usor se pot modifica simturile noastre afectate de o lume conectata la o alta lume, nu? Inainte urmareai atat de usor lumina soarelui pe diferite obiecte din casa sau te uitai pur si simplu pe fereastra. Acum ziua incepe cu meteo virtual de la telefon,cu aplicatie de vreme; lumina de afara parca te supara cum te supara aerul torid vara si fugi repede la cel conditionat. Suntem in capcane virtuale si uitam cum sa ne simtim liberi in realitatea timpului bifat de ciclu circadian.
De aceea, atunci cand locuiesti in mijlocul naturii esti inevitabil influentat de vreme si de schimbarile de timp. Ploua, inevitabil esti impactat direct, ninge, la fel. Altfel, avem informatii despre vreme. Detinem cunostinte. Mai putin simtim pe propria piele.
E diferit pentru ochi, necunoscut pentru simturi, sa traiesti doar cu acces la internet. Sa nu experimentezi adevarata trecere a timpului, sa simti doar o nevoie de a evada realitatii.
Totul costa rabdare… Intr-o lume cu ore si timp, intr-o lume in care timpul inseamna bani, prezenta si importanta, cantarim pana si secundele. In timp ce natura isi schimba culoarea, noi parca schimbam doar starile…
Pasiuni
Introducere:
Ma numesc Paul si imi place sa cant la chitara. Merg seara la studio si-mi las imaginatia sa zboare, acordand ganduri si tensiuni din ziua respectiva. Stiu ca asa ma pot exprima cel mai bine si asta ma face fericit.
Eu sunt Iris si imi place sa scriu. In special poezie, pentru ca am crescut printre parinti artisti si tot ce faceau toata ziua erau sa compuna sau sa citeasca, sa iasa in lume si sa discute despre cultura.
Am ales sa desenez doar pentru ca era singura materie care ma lasa sa petrec timp cu mine insami. Eram eu si foaia de hartie alba, eu si tot ceea ce putea crea mintea cu acel moment dedicat. M-am lasat de multe, ca sa-mi urmez visele. Nu puteam fi altfel decat sunt.
Cuprins
Ma mai suprind din cand in cand visand la oamenii deosebiti, la oamenii cu pasiuni. Tocmai cand incetasem sa cred in nopti pierdute dedicate versului, in zile intregi petrecute in camera tocind clapele de pian…tocmai cand sperantele mele erau oarbe si nesigure…
Tocmai ca la teatru cand se trage cortina, descopar ca lumea atat de mult draga mie, inca exista daca stii pe unde sa o cauti. Acolo in tacere, in micile elemente ale vietii de zi cu zi, in secrete si detalii.
Ce m-a impresionat un batran ieri care isi expunea piesele mici de lemn in forma de trenulet, barca sau masinuta! Tacit, pe o banca in parc, admirandu-le si inspirand. Micile lui comori pentru lume, activitatea lui inofensiva intr-o lume plina de durere si pierderi, de violenta si ura.
Incheiere
Nicioadata nu am vazut un criminal muzician, un bataus de proza sau un scriitor agresiv. Violenta lumii poate sa dispara complet daca ne urmam pasiunile. Ele sunt cele mai puternice motoare ale mintii si ale sufletului, ele fac pamantul sa se invarteasca. Ca si iubirea.
Adult
E cand stii ce vrei si traiesti totul cu maturitatea unei impliniri personale, cand ai satisfactia banilor si controlul vietii.
Adultii nu stiu sa si puna capul in maini si sa renunte. Ce s-ar intampla atunci?
Adultii stiu ca trebuie sa faca mereu ce fac si ceilalti adulti, sa se adapteze, sa supravietuiasca, sa fie puternici, sa faca pasi.
Nu ne trag atele ca pe marionete, noi tragem atele de care atarna responsabilitatile. Te ia durerea de cap, cel mai des cu putinta. Sa faci si aia, si ailalata. Suntem de fier. Invincibili!
Nu ne recunoastem invinsi pentru ca ne plac luptele. Nu ducem lipsa de nimic, pentru ca nu meritam.
Adultii…sunt acei oameni care nu vorbesc despre sentimentele lor si nu stiu sa lase armele jos. Pentru ca nimeni nu i-a invatat sa explodeze, sa piarda controlul. De ce ar vorbi cineva despre ce simte? Sa fie vulnerabil, sa se sufoce, sa strige dupa ajutor, sa se vada daramat si plans? Nu exista. Keep going, darling. Life is a beach. Keep learning, by loosing.
Si cand nu mai poti, fa ce poti.
de dinainte
Viata de dinainte era cu mult mai simpla pentru ochi… ma puteam concentra la acea miscare unica pe care o are o cana de ceai cald in lumina diminetii. Viata de dinainte era cu mult mai cu sens si multe aduceau bucurie ochilor: simteam altfel vantul pe obraji, altfel aroma de cafea dimineata si zgomotul ma fascina pentru ca ma ducea intr-o lume pe care o visam.
Stiam ca nu fac parte din aceste locuri si timpuri…dar nu stiam ca niciodata nu ma voi mai putea regasi cumva in ce traiesc. Este ca si cand “esti obligat”, ” esti fortat” sa existi altfel decat simti, altfel decat vrei si esti obisnuit.
Cel mai greu imi este sa ma prefac. Traind intr-o cutie, legat de maini, pentru ca asta a ajuns viata ta, nu pentru ca asta ai ales. Si sunt momente in care imi doresc sa nu mai treaca timpul, sa nu se faca ora 2, sa pot sa incap cu toate ale mele intr-o zi ca sa ma pot culca linistit si sa nu mai functionez ca o marioneta. Sa bifez si ceea ce imi place, sa aduc vremea pe care o ador mai aproape de mine si sa trag cu toate fortele stiind ca ajung la mal, acolo unde este linistea pe care mi-o doresc, acolo unde nu trebuie sa mai trag atat, sa ma mai fortez sa fiu ceea ce nu sunt.
Sa nu ma mai sperii atata. Ce poate sa ti se mai ia?
Ce poate sa ti se mai intample?
Nu vreau sa fiu nici omul care le-a trait pe toate. Nu, chiar nu. Refuz sa mai am parte de alte experiente “din care sa capat experinta”. Lasa-ma linistit! Stau eu cu linistea mea, nu deranjez pe nimeni, stau in banca mea si nimic nu-mi mai trebuie.
Uneori nu cerem pentru ceea ce ni se intampla. Nu vrem sa umplem pana la refuz paharul cand deja era prea mult. Nu stiu pe mana cui suntem, ce (“injuratura”)trebuie sa mai incasam pana cand o sa fie bine. Ca te tot clatini, iti pierzi echilibrul si parca viata nu stie cand sa se opreasca si sa iti ofere o mica pauza. Ma mai intreaba si pe mine cineva ceea ce vreau?
S-a terminat? Macar pentru un moment.
Suflet
Fericirea e un scaun singur undeva, atunci cand realizezi ca ai lasat totul jos de pe umeri si ca n-ai nevoie de prea multe.
Este ce mi-a spus mie o colega din liceu: impacarea cu tine, cu viata. Traim intr-o lume in care mult este necesar: somn mult, haine multe, petreceri multe, viata multa.
Dar atat de multa viata, intr-un suflet atat de simplu, cat sa intre? Ne-am nascut atat de necomplicati, atat de puri si de bine formati. Eu nu cred ca oamenii sunt fericiti atunci cand fac lucruri, ci atunci cand nu fac. Ei cred ca se plictisesc daca nu fac mare lucru. Mare lucru insemnand ceva notoriu, care sa aduca aplauze si admiratie.
Traim intr-o lume in care totul este “a face cat mai multe”. Dar
“a face mult”, asta ne lipseste cu desavarsire.
Sunt poate avantaje atunci cand gusti din toate felurile de mancare, din toate prajiturile. Cunosti si capeti experienta a tot si a toate. Ca nu mai avem specialisti, ca nu mai sunt specializari, ca totul se automatizeaza, da, e adevarat. Doar ca nicio informatie din lume si niciun mecanism nu ne ajuta sa fim mai fericiti decat poate capta sufletul din noi.
Nu ne dam seama cat si ce putem duce, pana cand nu spune corpul “nu”.
Despre echilibru si ce ne este de folos cu-adevarat de folos.
Despre batranetea care ar vorbi, dar nu are cui.
Despre ce a fost si trece fara rost.
Inspiratie
Nu vorbesc doar despre emotii, pentru ca doar asta ar conta. Dar OMG cat sunt de importante, vitale.
Nu e vina nimanui ca ne-am nascut azi, asa, in acest spatiu, cu acesti oameni, in aceste circumstante.
Poezie, poezie, deconectare, arta, prieteni si ne lingem pe degete in restaurante scumpe alaturi de pahare pline cu alcool. This is life! Vorbe, cuvinte, scos tot afara, la minut. Nimic de ascuns!
N-ai vazut ce misto e acuma? Totul liber, totul dezbracat, totul pe fata si multe de spus. Ne trezim vorbind atat de sincer, ca ne intrebam ce se intampla cu sinceritatea asta, e totul Upgrade, In Style.
Please, mai spune cate ceva, ca usa e altundeva.
Te rog, serveste-mi altceva, ca sa nu adorm aicea!
Oameni care fug de ganduri si oameni care si le aduna.
Ce sa stie lumea asta altceva? E totul praf si amintiri…in continuare ne place sa traim asa cum dorim, fara restrictii sau consecinte.
Conteaza si ce folosim pe post de modele si inspiratie, nu? Nu cred ca-i mai place nimanui sa fie unic si poate ca nu ne-a placut niciodata. Te-ai gandit vreodata cat de xeroxati putem fi, avand acces la aceeasi informatie cu totii?
Pledam in aceleasi “victime” suntem aceleasi tipare de oameni, ne impartim doar pe categorii: cei cu bani si cei fara, cei simpli, cei complexi, cei minunati, cei mai putin interesanti.
Tu din ce categorie faci parte? Carui grup “te supui” ?
Vegetarian, nefumator,
de Cola consumator?
Job or not? Sport or what?
Sala sau cartofi?
Tenesi sau pantofi?
Mancare de pisici sau caini de talie mica?
Fast food sau seara fripturica?
Ateu, la psiholog sau doar retras?
Ma mai gandesc cine-a ramas.
Are capacitatea sa iti livreze totul despre viata unui om: insurat, ne, cu copii sau fara, divortat, pe alcool sau fara, pe distractie sau nu, ingamfat sau pretentios, frumos sau urat cu spume. Suportabil sau nu.
Online-ul si offline-ul fac un duo perfect care putine poate ascunde. Cate cunoastem despre unii, cu-atat mai putin despre altii. Afectat de o pierdere? Prea dedicat jobului? Surprins in societate? Iubitor de intriga sau doritor de atentie? Pe toate le avem: la magazinul virtual care ne vinde din in ce mai multe din spatiul personal.
Pur si simplu, nu ne putem abtine. Si cand ne abtinem, “livreaza” prietenii pentru noi.
Enjoy!
Potrivire
Visasem ca plecam undeva dupa ce am obtinut cel mai bun match, dupa ce am considerat ca mi-a iesit totul asa cum vroiam si mai mult, chiar de admirat si pentru ceilalti.
Am visat continutul cum se muleaza perfect pe forma dorita, cum se completeaza si integreaza perfect in viata mea, dupa atatea semne de intrebare si de ganduri repetitive.
Am plecat cu implinirea oricarui om care de mult astepta o minune care intarzia sa vina. Pentru ca am avut proasta obisnuinta sa ma acomodez cu raul, sa ma pierd in propria frica si propria durere ca intr-un abis nesfarsit.
As putea sa iti scriu piesa de teatru perfect regizata, as putea sa iti completez dragostea cu sens, as putea sa te inspir cu motivatia de a face totul pentru visul tau, in timp ce iti garantez ca se apropie din ce in mai mult implinirea lui.
Dar aproape ca mi-e imposibil sa fac si pentru mine ceva.
Dragostea
ce tumult, ce val.
Ce falfait banal.
Ma-ntreaba ce mai fac…
Mereu sa-i fac pe plac.
Un labirint de-oglinzi,
Si patosul nu-l stingi.
se-ntoarce cateodata.
Mai calda…derutata
de parca ar vrea deodata,
sa ma dau toata, toata.
Aici nu e cu socoteala,
Nunu e cu bun venit,
a ars…si a pierit.
Nu strica zenu’
Stiu ca o sa ma omori pentru diactritice si pentru textele lungi…dar puteam fi si mai rau de atat.Zi merci si imprumuta si tu din vibe cat o mai tine…ca toate sunt pe trecere si in trecere.
Deplorabil…
abosolut deplorabil cu asteptarile astea: ” ma asteptam sa se poarte asa si pe dincolo si face fix viceversa”: si apoi: “Dezgust”.
Da, mah stiu cum este”te saturi de mine si tot la mine te intorci”. Nu tine asa, nu merge asa. Am vazut altele si mai nasoale.
Da-mi si mie niste “rupturi de viata” care sa ma ajute sa urc putin pe culmile viselor mele si te onorez. Ofera-mi “o bucatica de dans” din dansul principal si te urmez orice ai face. Poate ca nu sunt doar asteptari…sunt parti din noi… sunt cine suntem.
Nu de aceea ai acel tatuaj, acea atitudine, acea directie? Ca sa fii observat, sa fii “vazut” de cineva, inteles de cine trebuie?
Cu putina subtilitate, putem contribui impreuna la asa zisa viata adevarata, cu sare si piper si tot ce mai vrei tu sa fie in ea. Cunosc multi cu principii si frici. Care nu o duc pana la capat de frica de ceva sau de altceva…
Oricum ai duce-o, tot ai asteptari, nu traiesti in munti, ti-am mai spus. Si iaca-ta ca:
fiecare fiinta are nevoie de dragoste si de sustinere.
Am citit eu undeva ca (nu doar )doar creierul functioneaza pe metoda supravieturii. Da, da stiu ca iti pierzi rabdarea. Ramai in bula ta, atunci.
Pana se sparge si te trezesti printre toti ceilalti, comparandu-te si cu asteptari.
Ori ne acceptam latura umana pe cat se poate indrepta, ori ba.
