Jurnal partea 1
Mai stii cand mi-ai spus ca esti dezamagit…mi-ai spus ca “oricum nu mai conteaza”… acum incep sa inteleg ce simteai atunci, cand sunt in diferite secvente ale vietii… oricum nu esti aici, oricum nu citesti. Dar eu o sa scriu…o sa te tot scriu, pana la ultima suflare. Sper.
Oricum nu mai conteaza. Nici… nimic. Nici ce lacrimi plang, nici ce tristete simt. Ca oricum nici la tine nu mai conta atunci…nimic. Poate nu ai stiut ce sa-mi spui ca sa ma parasesti, poate nici de simtit nu ai stiut ce simti. “ORICUM NU MAI CONTEAZA”.
Si pentru ca oricum nu citesti…nepasarea cantareste cel mai greu. Si ea iti da cele mai urate si nesimtite emotii in corp, supararea e mic copil pe langa asta. Apa aia rece, mana pe gheata si sufletul singur. Cele mai absurde momente. Bine ca iti tin lacrimile de cald, bine ca sunt fizice si reale. Sunt vii si imi dau seama ca traiesc pentru ca le simt.
Doare nepasarea ta…mai tii minte? Dupa un an mi-ai spus ca “nu ma iubesti”…niste absurditati care se contraziceau cu ce faceai atunci, cu ce spuneai ca simti. O ecuatie fara rezolvare. Mi-ai lasat inima sa nu inteleaga. Atunci prima rana reala, adevarata a inceput sa existe, sa se simta cu tot ce inseamna ea. De la primul cutit, pana la sangerare, apoi incetare dar durere, dupa care, refacerea…Refacerea: o inima pentru alta. O noua indragosteala, un nou om minunat care imi fura visele si sentimentele. O noua poveste…care se termina si ea…pe dos. Fara rost.
Apoi o perioada neagra, cu un om rau, maini diabolice, ganduri posesive si ochi de spioni…Sentimente de ura, de nepasare, de orgoliu, de dezamagire si-au pus amprenta pe sufletul si trupul meu. Fara sa ma mai uit inapoi la mine, la cine eram cu-adevarat. La omul inteligent care pierdea examenele vietii… fizic distrus, sufleteste prabusit, cu inima ranita iar si iar…Dezamagire. Imposibilitatea de a mai repara fapte. Regrete.
Un nou inceput ca cel…lipsit de puritate, de inocenta. Si inca ma mai uitam in urma, la prima iubire, la imbratisare, la cuvinte care dor…la un nou chip, la un nou ideal. Prafuite, eu alta.
Ce ati facut? Ce n-ati facut? Eu din toate cate sunt, sa ma reintorc la mine, iar si iar…cu rani si cicatrici. Ca oricare dintre noi. Ca si tine.
Firul ierbii
Adu-ma atat de aproape,
Uneste-mi genele-n visare.
O nebunie in miscare,
Imi da senzatia pe ploape.
Zane de dincolo de fire,
Ne scalda vara in privire.
Si ne inalta spiritul mai sus,
Acolo unde sufletul e pus.
Ma-nvaluie o mantie,
De tei si puritate.
Mareste-n libertate,
Inima este in toate.
Se incanta-n drum salcamii,
Si-si dau parfumul lumii…
Ma-mbat de tot, imbin nuante.
Ma-nchin in asfintit si in sperante.
M-ajunge o petala calda,
Ma mangaie o pala-nalta.
Si ma cuprinde vraja toata.
Natura-n sus cugetu-mi salta.
Aur mi-e dat sa ma-nconjoare,
Si genele mi-s in visare.
Ma culca macii sus pe culme,
Se-aprind pe ceruri stele bune.
Cum poate fi de coerent,
Un vant pe un decor perfect.
Albastru inocent.
Si pete de efect.
Cum poate sa te imbrace,
In liniste si-n pace.
O vara intr-o seara,
Cand te plimbai pe-afara.
Despre parere
de rau… de bine…
Nu stim pana cand nu privim la fel o situatie, o perspectiva sau o imagine.
Este despre felul de a percepe, despre fericirea din spatele unui eveniment sau despre dezamagirea de dincolo de intamplari. Este despre ce spun ceilalti, despre tot.
Am purtat cele mai frumoase haine si am fost mai trista ca noaptea.
Am fost la petreceri unde m-am simtit ultimul om.
Am castigat, dar m-am simtit neapreciat si nu m-am bucurat in sinea mea.
Am fost in cele mai misto locuri si tot singur m-am simtit.
Viata este despre nimicuri, dar si despre stari si toane. Despre “nu am chef”, “nu-mi place”. Despre rutina.
De unde sa stim cum ne simtim, daca privim acelasi obiect cu alti ochi. Asa e cu tot. Superficial, subiectiv, egoist.
Gusturile nu se discuta, suntem prea multi, cu prea multe idei.
Caut totusi universalul, ce e permanent, ce conteaza la fel, ce este si va ramane. Ceva care nu se modifica dupa legi si vreme.
Iubirea, acest unic sentiment la fel pentru oricine. Nu se traduce in alte limbi, nu se transforma, nu se pierde, nu este nici mai multa, nici mai putina.
Caldura, afectiune, rabdare, blandete si totul se coloreaza frumos, are sens.
Rezistenta
Nu ma poti intoarce de la mine, mai mult decat o pot face eu. Am niste semnale puternice despre cum ma pot mobiliza singur. Cu totii le avem. Sunt foarte evidente in fiecare si trebuie urmate.
Daca sunt rani care nu se vad sau cuvinte care dor, intamplari care nu trec usor, exista resurse pentru toate. Atat timp cat stii sa descoperi ce ai mai bun si cum sa te echilibrezi singur fara sa faci rau, tie sau altora. Uitam de razbunare aici sau de metode care ne fac rau.
Este vorba de o lista simpla de instrumente utile pe care fiecare le avem la dispozitie: daca asta presupune sa stai cu capul in jos o ora, sa plangi pana nu mai poti, sa urli, sa te mobilizezi fizic, sa scrii, sa dai afara, sa de descotorosesti de ceea ce te tine pe loc, atunci este ce trebuie.
Uita de momentele cand ti se taie pamantul de sub picioare… stii ca o sa il ai din nou in ceva timp. Uita de ce a fost greu, stii ca a fost si bine. Candva. Recalibreaza-te! Psihologia umana este o carte stufoasa, doar ca nu trebuie sa fii prea inteligent sa depasesti niste momente, perioade grele. Gandeste te cum testeaza unii limitele umane, cum invie din morti dupa perioade lungi de coma, cum merg din nou dupa operatii, boli si accidente dubioase. Si tu esti la fel ca ei, suntem toti inzestrati cu aceleasi mecanisme de supravietuire, de aparare, de adaptare.
Aduna-te in ceea ce esti, regaseste-te, ia-ti timp. Te asigur, dupa ce iti faci lista de lucruri care nu iti fac rau si nu fac rau, o sa fie bine.
Mergi la sauna 20 de minute, tine-ti respiratie vreo 30 de secunde, stai nemancat cateva zile, mergi pana nu mai poti, testeaza acest corp frumos de care dispunem. Vezi ce faci cu mintea, iesi putin, iesi putin mai mult, vorbeste cu tine, aduna-ti gandurile in ceva care te urneste in a merge mai departe. Ia-ti singur dozele din interior, vezi ce functioneaza. Hai omule, ai trecut de 15 ani, dar maturitatea nu-ti da pace. Da, e mult, uneori e mult prea mult, dar in fata ai toate recipientele necesare: UMPLE INIMA CU IUBIRE, SUFLTEUL DE LINISTE, MINTEA DE RELAXARE, CORPUL DE MUNCA SI iata. Esti deja un alt om!
N-am decat
Am doar intuneric,
Ce slefuieste-n taina.
Mici, mari intreruperi,
De sunet si de teama.
Cat drag imi e pamantul
Si fantezie vie,
Asa ma lasa omul
Nestiutor de sine.
Vorbesc in energie,
Resimt ce este viu,
Culoare si iubire.
E tot ce vreau sa stiu.
Cand viata ma invata
sa fiu un om corect.
Dau garda jos pe fata.
Incetez sa repet.
Cu vantul la picioare,
Ma recastig mereu.
Am vreme dar ma doare
Ce Sus e Dumnezeu.
Echilibru
Normal este ca ceea ce oferim sa primim. Sau poate chiar invers. E o vorba importanta atunci cand se spune ca asa cum suntem tratati, asa tratam la randul nostru. Mi se pare incredibil cata rezistenta poate avea mintea, sufletul, omul pe de-a-ntregul daca ii spui in mod repetat: “asta nu e ok”, “ASA NU E BINE”, “ASA NU TREBUIE”, “nu merge asa”, “nu faci bine”, “nu e corect”, “asta esti tu”, “de ce esti asa”. In orice cuvinte am adresa vorbe in jur sau noua insine, daca nu sunt dintre cele mai bune, nu au niciun efect pozitiv.
Salbaticie
Trage valul de pe camp,
Si lasa vantul sa se-adune
Toti macii care maine plang,
Au azi petale de rubine.
Contempla lanul miscator
si firul impletit de grau.
Cat de frumos si trecator
Ne spune linistit un rau.
Nu lasa marea cand apune
si scalda ochii in safir
Ce neclintita,fara nume,
Eu tot continui sa ma mir.
Lene
Cele 7 pacate capitale, printre care si…lenea.
Ne e lene din instinct, ca e mai usor. Nu ma refer la a face ce-ti place. Ca lenea nu se duce acolo, acolo nu e lene, acolo e ambitie pentru ego, vointa satisfacatoare, “periaj personal”…Ma refer la a face ce trebuie. A fi asumat, responsabil, harnic, corect, muncitor. Hehehe, rad cu pofta! Muncitor, auzi si tu! Sa muncesti azi este inutil, azi timpul inseamna bani, munca este eficienta, este pentru rezultate.
Lene si inactivitate pentru ca ne place…e si moda asta cu cafele. Cafeaua se bea lent. Si cand o bei grabit, mai ceri una si tot asa.
Viteza, agitatie, care incotro. Este multa lene, pentru ca este mult non sens, pentru ca e mult ego si pentru ca asa ne place.
Ni se permite, ce sa zic!
Pasul
Ma leaga pasul.
Neintrerupt de tine.
Ma tine un albastru,
de ritm si nebunie.
Sufletului sincer,
ce mult pare sa-i pese.
Cand ma dezbraca norii,
de chin si interese.
Imi trece doar cu noapte,
cu vise si trecut.
Ce medicamente desarte,
Doar ca sa te uit.
Nu ne lasa credinta,
nici trupul,
nici dorinta.
Il am pe imposibil,
cu el ma tot impac.
E garantia vietii,
ca nu am ce sa fac.
Poeme
Sunt multe care leaga,
Dar parca mult mai mult se pierd…
visez un cer albastru,
fara fum si efect.
Imi place sa creez…
si maci sa creionez.
Sunt ultimii romantici…
Nu ma cred prea perfect.
In timp ce fredonez,
Un vant ca pe campie.
O ploaie in desert.
N-am timp sa corectez.
Ma termina ispita,
Si tot ce-i omenesc.
Ma incurca tare lumea,
Si graiul pamantesc.
As pune doar cuvinte,
Ca floare sau azur.
Ca alb sau rozaliu.
Orice si mici, marunte.
Cu toate reinviu.
Sunt doar in nemiscare.
Si tot ce-mi face bine.
E scris si e cu mine.