Echilibru
Normal este ca ceea ce oferim sa primim. Sau poate chiar invers. E o vorba importanta atunci cand se spune ca asa cum suntem tratati, asa tratam la randul nostru. Mi se pare incredibil cata rezistenta poate avea mintea, sufletul, omul pe de-a-ntregul daca ii spui in mod repetat: “asta nu e ok”, “ASA NU E BINE”, “ASA NU TREBUIE”, “nu merge asa”, “nu faci bine”, “nu e corect”, “asta esti tu”, “de ce esti asa”. In orice cuvinte am adresa vorbe in jur sau noua insine, daca nu sunt dintre cele mai bune, nu au niciun efect pozitiv.
Salbaticie
Trage valul de pe camp,
Si lasa vantul sa se-adune
Toti macii care maine plang,
Au azi petale de rubine.
Contempla lanul miscator
si firul impletit de grau.
Cat de frumos si trecator
Ne spune linistit un rau.
Nu lasa marea cand apune
si scalda ochii in safir
Ce neclintita,fara nume,
Eu tot continui sa ma mir.
Lene
Cele 7 pacate capitale, printre care si…lenea.
Ne e lene din instinct, ca e mai usor. Nu ma refer la a face ce-ti place. Ca lenea nu se duce acolo, acolo nu e lene, acolo e ambitie pentru ego, vointa satisfacatoare, “periaj personal”…Ma refer la a face ce trebuie. A fi asumat, responsabil, harnic, corect, muncitor. Hehehe, rad cu pofta! Muncitor, auzi si tu! Sa muncesti azi este inutil, azi timpul inseamna bani, munca este eficienta, este pentru rezultate.
Lene si inactivitate pentru ca ne place…e si moda asta cu cafele. Cafeaua se bea lent. Si cand o bei grabit, mai ceri una si tot asa.
Viteza, agitatie, care incotro. Este multa lene, pentru ca este mult non sens, pentru ca e mult ego si pentru ca asa ne place.
Ni se permite, ce sa zic!
Pasul
Ma leaga pasul.
Neintrerupt de tine.
Ma tine un albastru,
de ritm si nebunie.
Sufletului sincer,
ce mult pare sa-i pese.
Cand ma dezbraca norii,
de chin si interese.
Imi trece doar cu noapte,
cu vise si trecut.
Ce medicamente desarte,
Doar ca sa te uit.
Nu ne lasa credinta,
nici trupul,
nici dorinta.
Il am pe imposibil,
cu el ma tot impac.
E garantia vietii,
ca nu am ce sa fac.
Poeme
Sunt multe care leaga,
Dar parca mult mai mult se pierd…
visez un cer albastru,
fara fum si efect.
Imi place sa creez…
si maci sa creionez.
Sunt ultimii romantici…
Nu ma cred prea perfect.
In timp ce fredonez,
Un vant ca pe campie.
O ploaie in desert.
N-am timp sa corectez.
Ma termina ispita,
Si tot ce-i omenesc.
Ma incurca tare lumea,
Si graiul pamantesc.
As pune doar cuvinte,
Ca floare sau azur.
Ca alb sau rozaliu.
Orice si mici, marunte.
Cu toate reinviu.
Sunt doar in nemiscare.
Si tot ce-mi face bine.
E scris si e cu mine.
Adrenalina cu A mare
De cand astept sa scriu articolul asta. Ma elibereaza de multe…
Incepem cu alfabetul, in ordine cronologica. Dar nu uita de…ELIBERARE !
Sa ne deschidem celor care ne ranesc, sa spunem ce simtim, sa topaim apoi de bucurie ca am scos mizeria afara din noi…
Ah, ce bine e…Sa dam muzica la maxim, sa apasam pe acceleratie, sa bagam viteza absoluta in emotii si ganduri, sa le scoatem afara sau sa ne folosim de ele? Cine stie cum e mai bine…as vrea sa vad cativa lesinati de fericire sau “saturati” de a-si spune ceea ce simt prin diverse metode care nu fac rau nimanui.
Lumea ne crede niste visatori. Eu as spune ca suntem “de neoprit”. Suntem nici asa si nici asa, niste ingeri fara o aripa, niste rataciti adorabili, niste amuzanti care nu fac probleme, niste zen ai naturii.
Se spune ca ne place sa privim apusul, sa simtim vantul, sa trecem valul pe val, dar atunci cand ne infuriem suntem de neoprit. Atunci cand ni se face o nedreptate, nu ne linistim pana nu intelegem de ce… Atunci cand ne complacem, moare cate putin sufletul din noi.
Nu vrem nici sa fim sus, nici sa fim jos, vrem doar sa ne “exprimam”, sa fim ceea ce suntem cu-adevarat. Asta ne multumeste, ne elibereaza si ne calmeaza spiritele.
Suntem liberi, dar dependenti de frumos, de aventura, de viata.
Ne purtam ca niste bezmetici, dar cui ii pasa? Viata e frumoasa! S-ar putea spune ca suntem “vesnic” adolescenti . Atat de fragili, dar totusi atat de puternici.
Lasa-ma imi place, am nevoie de tine, dar imi place sa stau mai mult singur, nu vreau sa ranesc, dar vreau sa cuceresc. Imi place sa risc, nu vreau confort… nu mi place sa ma complac! Ador nebunia si Adrenalina (cu A mare)!
Pe mai tarziu, avem treaba!
Tabula rasa
Iata…astia suntem.
Nici mai mult, nici mai putin.
3 melodii pe luna, 4 ambitii desarte, 10 lucruri vazute ca obiective realizabile sau nu… si cam atat.
No. ia de scrie aici, cum e viata ta, ce vrei, cine esti, tra la la la. Si punct.
Unii spun ca as scrie cam dur. Ti se pare ca faci doar vrei? Ca e totul la plesneala? Mie nu prea.
Ne ajuta sa vedem lucrurile clar. Limpede. Ne ajuta sa fim bine, ca sa “avem ce scrie” sau “sa scriem frumos”….Aia e!
Sometimes, totul merge struna, dar parca sunt perioade scurte. Damn!
Am citit ca serotonina se declanseaza in cantitati mari atunci cand faci fapte bune. Ce zici de asta? Oare ne iese?
Sa mutam viata pe pauza pana cand facem pe cineva sa zambeasca, pana cand ajutam, pana cand putem face ceva pentru celalalt?
Aia e.
As mai trece pe lista niste variante “colorate” a vietii, nitica miscare in natura sau cat mai multe nuante. Nu cred ca putem sa ne clatim ochii doar cu gri, negru si alb, oricat ne place sa fim duri.
Nu stiu daca iese cu sens, n-am idee. Trebuie sa scriem ceva pe foaia aia. Eu asa consider!
Apoi daca foile anterioare iti plac, e de bine tare. Vezi ce pui prin viata, cum o “organizezi.
Merge de toate, picanterii, filme, glume, dar si viata adevarata.
Nu lasa foile goale, e pacat de “speranta”. Si ea poate fi ca un curcubeu dupa ploaie.
Vezi ce bine e la sfarsit?
Spor la treaba!
Love
Ah capitoul cel mai fierbinte, cel mai sigur ca atinge…
Despre iubire. Cu I mare.
Il voi incepe acum si-l voi termina la Paste…cel din zicala aia.
Sunt sigura ca nu te va plictisi. Banii si iubirea, mereu subiecte care anima si ne trezesc, ne pun in miscare, ne …stii tu ce. Zapaceste. Fac ochii sa straluceasca. Diamante sau iubire, atentie sau cheltuiala cu folos, tot aia e. Am cheltuit, m-am aranjat, am ce-mi trebuie, atrag priviri si colaborari, relatii benefice care ma fac sa infloresc.
Totul aici se misca si se invarte. Iubire cu I mare si bani. Caci ce e iubirea fara bani si banii fara iubire…
Permanenta
Cam asa suna disperarea, nu? Parca ca nu se mai termina…ca mine cu articolele, nu?
Cam cat mai are sa scrie? Cat traieste.
Cam asta e cu permanenta…nefericire sau …fericire.
E dupa varsta Domnule, iti zic io. Daca ai 15, e misto, sentimente fulger, emotii cu carul…viata inainte sau prea multe inainte.Permanenta schimbare. Cand ai 20, esti stapanul lumii, nu se mai termina cu distractia, dar nici cu aspiratiile. Ne observam capacitatea permanenta, indestructibila de situatii si trairi…cand ai 30 apare permanenta in probleme si calculul in situatii care nu sunt de calculat.
Cand ai 40, nu-mi convine dar imi convine. Apare permanenta cotidiana sau nu, presiunea societatii care ne alunga din calea viselor de la 20…si tot asa. On and on…and on…and on.
Mereu, dar mereu avem senzatii si situatii care parca nu se mai termina. Permenenta da…
Dar nu e chiar asa, nu?
Timpul o dovedeste, este mereu altceva, mereu.
Psihic
Desigur ca ma lupt cu psihicul ca si tine, ca sunt printre o mie de informatii care nu imi fac bine si incerc sa ma strecor pe o usa ca sa pot sa respir sau sa ma simt mai bine. Sa trag o gura de aer adanca pentru ca mai apoi sa ma intorc inapoi. In cursa, in cursa vietii.
Nu ma baga in seama daca spun aiureli… Dar daca te regasesti macar putin, hai sa vedem de ce tragem. Ca-n mod normal, lucrurile vin de la sine, fara sa pui rezistenta, fara intrebari fara raspuns…
Pauze mici si mari… lipsa sau gol in gandire… sau plimbarea aceea cu sens. Sau zilele cu folos.
Ca pan’ la urma dupa toate, cea mai buna pozitie a corpului este pe orizontala. Pe orizontala, ne odihnim, citim, inchidem ochii, visam, ne potolim naibii o data din avalansa asta de ganduri si actiuni care nu fac decat valuri, valuri…poate o sa si stam. Cine stie, ori ne impinge ceva pana lesinam, ori ne punem frumusel singuri fara sa ne imbranceasca “viata”.
Corect ar fi sa avem capul pe umeri si sa stim ce facem, cu ce se mananca viata si pe unde sa umblam. La final, tot unii pe altii ajungem, unii cu altii si unii sub altii. Sa nu fim nici pres, dar nici adapost, poate doar o mana intinsa.
Sa nu stam pe loc, sa nu o luam inapoi, sa mergem inainte.
Prea multe reguli, prea multe carti…
Toate le vom trece, prin toate vom trece. Important totdeauna este finalul.