Toata lumea asta sta in deviza “Asteapta si spera”.
Mi-e frica sa ies… nu am suflet capabil de aratat…tremura la cea mai mica palpaire…si cu toate astea nu inceteaza sa caute “extraordinarul”. M-am gandit ca, in caz ca nu il voi gasi vreodata…sa continui sa scriu si sa sper. Chiar daca e posibil sa fie un moment de doar cateva secunde din ceva ani buni de viata, chiar daca cele cateva sute de zile, doar ceva la 0 cu virgula ies cu-adevarat bune…sa continui sa cred. Chiar daca va fi dincolo de viata aceasta, ce astept eu si imi doresc, sa nu renunt la a visa…
Sa ma contaminez din vise, idealuri,…chiar daca ma opresc din a comunica cu lumea, din a-i comunica… ceva din mine. M-am gandit sa pun ceva din vise in tot scrisul acesta…pana ce le iau cu mine in sicriu… Serios, daca voi avea vreodata un testament, asa sa fie: toata averea mea, tot ce am scris, sa ramana cu mine…Cumva voi trai doar cu textele mele, prin textele mele, fara sa public ceva… sa ma consolez cu gandul ca am visat un vis candva…care ma anima.
