Suflet
Fericirea e un scaun singur undeva, atunci cand realizezi ca ai lasat totul jos de pe umeri si ca n-ai nevoie de prea multe.
Este ce mi-a spus mie o colega din liceu: impacarea cu tine, cu viata. Traim intr-o lume in care mult este necesar: somn mult, haine multe, petreceri multe, viata multa.
Dar atat de multa viata, intr-un suflet atat de simplu, cat sa intre? Ne-am nascut atat de necomplicati, atat de puri si de bine formati. Eu nu cred ca oamenii sunt fericiti atunci cand fac lucruri, ci atunci cand nu fac. Ei cred ca se plictisesc daca nu fac mare lucru. Mare lucru insemnand ceva notoriu, care sa aduca aplauze si admiratie.
Traim intr-o lume in care totul este “a face cat mai multe”. Dar
“a face mult”, asta ne lipseste cu desavarsire.
Sunt poate avantaje atunci cand gusti din toate felurile de mancare, din toate prajiturile. Cunosti si capeti experienta a tot si a toate. Ca nu mai avem specialisti, ca nu mai sunt specializari, ca totul se automatizeaza, da, e adevarat. Doar ca nicio informatie din lume si niciun mecanism nu ne ajuta sa fim mai fericiti decat poate capta sufletul din noi.
Nu ne dam seama cat si ce putem duce, pana cand nu spune corpul “nu”.
Despre echilibru si ce ne este de folos cu-adevarat de folos.
Despre batranetea care ar vorbi, dar nu are cui.
Despre ce a fost si trece fara rost.
