Apropo de viata cu aplauze,… suntem de actualitate doar daca ne exprimam…daca nu stie nimeni ce facem, este pesemne ceva ciudat.
Nu ti-am ascultat parerile, nu exist. Nu te-am impresionat, stau la colt. Este spectacolul “revelatiei personale”, este show-ul individului care se lasa remarcat, ba chiar se promoveaza cu voce tare, doar, doar merita sa fie remarcat, vazut, aprobat.
Inventam natii de oameni, ca sa nu ne plictisim. Suntem unii mai destepti ca ceilalti, unii mai model ca altii…ne etalam principiile cu situatii explicit vizibile si la indemana oricui. Nu ne mai temem de judecata, pentru ca ne judecam perfect noi pe noi. Suntem “dreptangii”, indreptatiti, incurajati, validati. Platim ca sa ni se spuna cat de frumosi si destepti suntem.
Epoca cunoasterii excesive…a manifestarii excesive, prin tot ce se poate omeneste etala: masina, buze, par, cosul de pe fata.
Niciodata n-am trait impreuna ca oamenii, dar traim unii dupa altii intotdeauna. Suntem copiile unul altuia, s-a pierdut unicitatea si integritatea. Nu stiu ce pareri sa avem, altele decat cele care starnesc ura sau gadila orgoliul personal de “eu stiu mai bine”.
Ne indreptam frateste spre si mai multa expunere decat a fost vreodata. Ca bine se mai zice uneori:
“nu avem capatai”.
