Timpul trece slow, parca ajuta cateodata, tine cu tine cum s-ar zice.
Fiecare ducem pe de-o parte taskuri si liste de treburi diverse…dar pe de alta parte ducem si suflete cu noi. Le tinem in palma, le purtam in gand, ne ingrijoram…
Cunosc pe cineva care poate lesina oricand, dar care mi-a spus ca stie cum sa cada. A invatat cum sa cada. Cat de imaculata sa fie constiinta atunci cand capata intelepciune, maturitate…
Sa purtam pe altii cu noi, de multe ori pare o povara… Pentru ca cea mai importanta responsabilitate a fiecaruia este chiatr propria persoana.
Acest paradox de a nu avea cum sa fii singur, in schimb a te simti coplesit uneori cand porti si grijile altora…
E o linie fina in viata: intre a te tine pe tine, a tine si pe ceilalti si a fi bine.
Iubirea vindeca tot.
Asa am primit de la o persoana draga un bilet zilele acestea. In iubire, gasim si echilibru, si iertare, si puterea de a merge mai departe…
