Azi la metrou

May 29, 2015 Comments (2) lavanderie  Like

Cum dimineața începe pe drumuri, cele mai multe lecții de viață ni le dă cotidianul.

Oamenii care se ridică de pe scaune brusc, la metrou, până să se anunțe stația următoare? Îi știți? Oamenii aceia se grăbesc, clar.

Faza cu “grăbitul”, atunci când trăim în viteza asta a gândurilor, când nu ne vine să stăm degeaba nici atunci când avem timp, declanșează frustrări și stres.

Cunoști și tu momentul acela când știi că întârzii, dar parcă tot mai speri că vei ajunge la timp, atunci când ai sări cumva peste toata populația, ba chiar le-ai cresta un pic capetele tuturor celor care îți ies în cale și ai înota printre mulțimi, cu sufletul la gură și sudori de transpirație pe spate, că poate, poate oi mai recupera câteva minute.

Și începi să te gândești ca nu e deloc ok să înârzii, chiar de o fi vorba de vreo întalnire importantă, vreun interviu, un prieten care tocmai ți-a dat mesaj ca a ajuns, o conferință cu ăi mai mari ai companiei sau conferința unde chiar tu susții discursul.

Dacă nu ajungem rapid la cercul vicios metro-boulot-dodo și mai găsim timp să ne oprim din când în când să privim în jur, mai tragem câte o carte care să ne ajute să înțelegem ce naiba e cu viața asta.

Un sfat: pleacă mai devreme de acasă sau nu îți mai face gânduri negre pentru ceva ce oricum nu ai ce schimba.
Ușile de la metrou nu se vor deschide mai devreme decât este cazul, oamenii nu te vor înțelege când îi vei îmbrânci și nu în cele din urmă, cei/cel care te-așteaptă nu își dorește un “paietar pe foc” care să se comporte ca un isterc/ă: “am întarziat, îmi cer scuze, mii de scuze, am încercat să mă încadrez, m-am grăbit cât am putut. ”