Si eu ce ar trebui sa fac?
Nu? Te intrebi si tu…tu ce-ar trebui sa faci. Da directive mintii, daca asta crezi tu ca functioneaza. Fii propriu tau stapan…si calau.
Ne-am saturat sa tot ni se spuna ce sa facem. Ne “coagulam” energie pentru ce ne mai livreaza mintea din cand in cand, pentru ce mai vorbim, pentru ce mai aflam, pentru cine ne mai vede la fata…
Nu se potriveste muzica pe situatia asta a vietii mele, melodia nu ma inspira. Alegem alt context. Cel in care “inghetam” timpul. Ia incearca si tu. Te asezi in mijlocul multimii si te pui jos, cu mainile ca Ganditorul filosof sau te asezi cu mainile la ochi. Stai asa cateva minute…concentreaza-te la “lipsa de socializare” din jur. Toti trec, ma rog o mare parte trec,..nu vrei mila, dar nici atentie. Vrei ajutor si mai rau primesti. Cine sa te asculte? Cine sa te inteleaga? Incearca sa faci asta in locul tau preferat, cu persoanele preferate. Avem empatie? Cineva vine si te consoleaza? Sau nu prea…greu cu a face ce simtim, nu?
Si tu-mi ceri sa-mi petrec toate viata ca fiind un optimist. Dar man, nici tu nu esti optimist si nu stii sa ajuti cand iti cer ajutorul. Tu imi ceri ceea ce nici tu nu poti oferi…
Stiu da, corpul are memorie…da stiu ca “it takes 6 month to form a habit”… stim cu totii poezia. Imi poti spune ceea ce nu stiu?
Eu nu pot face asta…
Cineva poate…
Poate doar cand lasam armele jos suntem ceea ce trebuie sa fim.
